Ministerul Sănătăţii: „Rezultatele anchetelor în cazul copiilor cu SHU, transmise experţilor Centrului European de Control al Bolilor Transmisibile”
0Reprezentanţii Institutului Naţional de Sănătate Publică, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi Ministerului Sănătăţii vor prezenta, joi, experţilor de la Centrul European pentru Controlul Bolilor Transmisibile toate rezultatele anchetelor efectuate de fiecare instituţie în parte, într-o videoconferinţă.
Anunţul a fost făcut de secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Victor Strâmbu, citat de news.ro. „Astăzi vom avea o videoconferinţă cu experţii ECDC, cei care au fost la Bucureşti. Le vom prezenta toate rezultatele pe care le avem, cele ale Institutului Cantacuzino, ale ANSVSA, ale direcţiilor de sănătate publică. După ce vom evalua aceste daate, vom putea să tragem o concluzie”, a spus secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii.
Brânza de la Brădet nu e responsabilă de îmbolnăviri
Potrivit unui comunicat de presă, au fost prelevate trei tulpini umane, obţinute de la un copil din Argeş, unul din Sibiu şi un altul din Bacău, toţi diagnosticaţi cu E.coli tip VTEC O26, la care s-au adăugat şase tulpini de E.Coli O26 prelevate dintr-un lot de brânză de la Brădet (două tulpini) şi din carne de pui (patru tulpini).
„Tulpinile de la copii sunt diferite între ele (confirmând aşteptările întrucât nu erau indicaţii de înrudire epidemiologică a cazurilor respective) şi diferite de cele din brânză şi carne (din nou confirmând, întrucât nu existau date epidemiologice sugestive că aceste alimente ar fi fost consumate de vreunul dintre copii)”, a declarat Adrian Ionel, directorul general al Institutului Cantacuzino.
Rezultatele urmează să fie transmise specialiştilor străini care au ajutat la investigaţia epidemiologică, dar şi specialiştilor din Institutul Naţional de Sănătate Publică.
3 copii cu sindrom hemolitic uremic, internaţi la Spitalul Marie Curie
Potrivit Ministerului Sănătăţii, în Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Marie Curie” mai sunt internaţi 3 copii diagnosticaţi cu sindrom hemolitic uremic (SHU). Toţi cei 3 copii sunt internaţi în secţia de nefrologie, acolo unde primesc tratament de specialitate. Doar unul dintre aceştia mai este supus procedurilor de dializă peritoneală (este vorba despre copilul din Mioveni). Copiii au o stare bună de sănătate cu evoluţie favorabilă.
Medicii au informat Ministerul Sănătăţi, ca in conditiile mentinerii evoluţiei favorabile a starii acestora, până la sfârşitul acestei săptămâni o parte dintre copii vor putea fi externaţi.
„Ministerul Sănătăţii reaminteşte importanţa măsurilor de prevenţie, în special respectarea igienei personale, procurarea alimentelor din surse autorizate, ambalate corespunzător. Specialiştii MS recomandă achiziţionarea produselor pasteurizate în cazul lactatelor, respectiv carne din surse verificate din punct de vedere sanitar veterinar, recomandând spălarea corespunzătoare a fructelor şi legumelor, dar şi tratamentul termic al alimentelor atunci când se impune”, atenţionează instituţia.