Medicii şi asistentele continuă pichetele şi întreruperea temporară a activităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicaliştii din Sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii
Sindicaliştii din Sănătate vor picheta Ministerul Sănătăţii

Sindicaliştii din Sănătate vor picheta între 17-21 octombrie Ministerul Sănătăţii şi îşi vor întrerupe temporar activitatea. Medicii şi asistenţii protestează faţă de inechităţile salariale. Pe 31 octombrie, sunt hotărâţi să intre în grevă generală.

Federaţia Sindicală Hipocrat a transmis că nu renunţă la proteste şi continuă manifestările după programul stabilit, chiar dacă există discuţii cu reprezentanţii Miinisterului Sănătăţii şi cel al Muncii. 

„Promisiunile de rezolvare a revendicărilor noastre nu înseamnă soluţionarea în fapt, aşa că protestul anunţaţ îşi urmează cursul, iar data de 21 septembrie va însemna pichetarea Ministerul Sănătăţii şi întreruperea activităţii timp de două ore, între 13.00 şi 15.00. În paralel, lucrăm la strângerea de semnături pentru greva generală", arată un comunicat al Federaţiei Sindicale Hipocrat, citat de Mediafax.

Sindicaliştii doresc majorări salariale nu doar pentru medici ci şi pentru personalul tehnico-administrativ. Printre cei care ar trebui incluşi în OUG nr. 20/2016 si nr. 43/2016 se numără personalul TESA, personalul din asistenţa socială, unităţi medico-sociale, DSP-uri, creşe şi medicina şcolară.

Aceştia solicită emiterea de  urgenţă a modificărilor Ordinului Ministrului Sănătăţii 870/2004, în vederea corelării cu OUG 20/2016 şi identificarea soluţiilor reale de motivare a medicilor care urmează să acopere normele de muncă vacante, generate de vidul de specialişti pe diverse specialităţi medicale, chirurgicale sau de urgenţă, precum şi crearea unui cadru legal pentru admiterea în învăţământul superior a asistenţilor medicali cu studii medii şi vechime în specialitate, în vederea parcurgerii unor programe de formare unice, la nivel naţional şi totodată pentru respectarea standardelor şi curiculelor europene de formare a personalului medical cu studii superioare.

Săptămâna trecută, aproximativ 12.000 de medici şi asistente medicale afiliaţi Federaţiei Sindicale Hipocrat au intrat în grevă, purtând banderole albastre. Potrivit calendarului protestelor, din 17 octombrie vor organiza pichete şi vor întrerupe temporar activitatea, iar din 31 octombrie ar putea intra în grevă generală.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite