Legea vaccinării, în Camera Deputaţilor. Imunizarea copiilor cu ajutorul psihologilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul Legii vaccinării va ajunge la Parlament FOTO Shutterstock
Proiectul Legii vaccinării va ajunge la Parlament FOTO Shutterstock

După ce doi ani a stat prin sertarele Ministerului Sănătăţii, proiectul legii vaccinării va ajunge, în scurt timp, pe masa Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor, care o va lansa în dezbatere publică. Documentul, prin care Ministerul Sănătăţii îşi asumă că va aduce suficiente stocuri de vaccinuri în ţară pentru o perioadă de doi ani şi nu de un an, aşa cum prevede legea în momentul de faţă, ar putea introduce şi sancţiuni pentru părinţi.

„Proiectul trimis la Parlament prevede că vor fi alocate fonduri pentru informarea părinţilor cu privire la beneficiile vaccinării, dar şi că vor fi daţi bani pentru constituirea unor comisii tehnice la nivel judeţean care să stea de vorbă cu părinţii care refuză vaccinarea. Scopul legii este să rezolve în primul rând problemele legate de aprovizionarea cu vaccin, a ratei scăzute a vaccinării, care la unele seruri a ajuns la 60% ca acoperire, ceea ce este dezastruos. Asumarea trebuie să fie din toate părţile: şi din partea statului şi din partea medicilor şi din partea părinţilor”, a explicat profesorul Alexandru Rafila, şeful Societăţii Române de Microbiologie, care a lucrat la proiectul Legii vaccinării. 

Sancţiunile nu au fost bătute în cuie

Cu privire la controversatele sancţiuni care ar putea fi aplicate părinţilor, microbiologul a declarat că ele nu au fost încă bătute în cuie. 

„Dacă refuză să participe la cursuri de consiliere, părinţii ar putea fi sancţionaţi. Rolul acestor cursuri este acela de a le oferi suficiente informaţii astfel încât ei să poată să judece în cunoştinţă de cauză. E necesar să se înţeleagă că un program de vaccinare nu înseamnă doar achiziţie de vaccin ci asigurarea lanţului de frig, consiliere pentru părinţi, plata medicilor de familie pentru imunizare, angajarea de psihologi şi mediatori sanitari. Aceste lucruri sunt cuprinse în proiectul care va ajunge la Parlament”, a completat profesorul Rafila. 

„Nu suntem de acord cu amenzile pentru părinţi”

La rândul său, doctorul Florin Buicu, preşedintele Comisiei de Sănătate din Camera Deputaţilor a explicat, pentru „Adevărul”, că forma finală a documentului nu a ajuns încă la Cameră, for decizional. În scurt timp, însă, medicul anticipează că se va da startul dezbaterii publice, având în vedere complexitatea subiectului, dar şi controversele din jurul acestuia.

„Avem nevoie de o lege a vaccinării pentru a asigura stocurile pentru doi ani şi nu pentru un an. Luăm în calcul şi posibilitatea de a aduce modificări la legea achiziţiilor publice pentru a putea include acolo şi achiziţia de vaccin”, a arătat doctorul Buicu. Esenţial, în opinia lui Vasile Barbu, preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor (ANPP) e faptul că statul îşi asumă răspunderea pentru eventualele probleme de sănătate ivite după administrarea unui vaccin din schema naţională de imunizare. 

„În primă fază, n-ar fi normal să existe sancţiuni pentru părinţi. Câtă vreme nu există vaccin şi nu sunt informaţi, nu au de ce să fie sancţionaţi. Nu sunt de acord să se aplice amenzi, trebuie găsite alte variante”, a precizat Barbu.

Medic de familie: Legea va statua nişte principii

Potrivit medicului de familie Gindrovel Dumitra, reprezentant al Societăţii Naţionale de Medicina Familiei (SNMF), proiectul de lege, aşa cum a plecat spre avizare în departamentele Ministerului Sănătăţii, „e o formulă ideală”.

„Obligativitatea comportă mai multe nuanţe, din această obligativitate rezultă şi doza sancţiunii. Legea nu va aduce mari noutăţi ci ca statua nişte principii, vor exista reponsabili de la nivel de ministru până la părinte. În prezent, de exemplu, nu se ştie cine e responsabil de aducerea vaccinurilor, de aici şi sincopele cu care ne confruntăm. Noi am predat o formulă a proiectului de act normativ Ministerului Sănătăţii, decizia nu va mai fi apoi la noi”, a declarat, pentru „Adevărul”, medicul Gindrovel Dumitra. 

Specialistul a explicat că acoperirea vaccinală de doar 60% cu vaccinul hexavalent este „marcă evidentă a lipsei de ser”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite