INTERVIU Companiile occidentale interzic sindicalizarea în România. Cazul Wizz Air
0Vasile Ernu în dialog cu Mircea Constantin, preşedintele Sindicatului Aerolimit Professional (Sindicatul personalului navigant al Wizz Air). Mişcarea sindicală din România nu trece prin cea mai bună perioada. Dar cînd au avut-o? Sindicatele din sectorul de stat sînt în moarte clinică. Cele din sectorul privat lipsesc aproape cu desăvîrşire.
Noul Cod al Muncii a destabilizat total relaţia patron-angajat, angajatul transformîndu-se încet, dar sigur într-o „mînă de lucru“ lipsită de un minim de protecţie.
Apariţia unor noi sindicate nu se întrezăreşte. Iar cînd unii angajaţi ai societăţilor private sau ai unor companii multinaţionale, fanionul capitalismului occidental în România, încearcă să-şi organizeze un sindicat, li se întîmplă ceva: îşi pierd locul de muncă. Ceea ce este permis şi legal în ţările de origine ale companiilor occidentale este interzis şi legal doar pe hîrtie în ţările periferiei estice. Întîmplarea de la Wizz Air nu e primul caz, însă este un caz empbematic. Am pornit să studiez problema de la această ştire apărută în presă şi comentată pozitiv, culmea, de un deputat PNL, Ovidiu Raetchi. Deputaţii „de stînga“ nu au astfel de preocupări.
Ştirea: Compania aeriană Wizz Air, numărul unu pe piaţă după numărul de pasageri transportaţi, a concediat 19 angajaţi, după ce a decis mutarea unei aeronave din baza operaţională Otopeni pe fondul scăderii cererii, după cum informează compania: „Cum în momentul de faţă nu sînt poziţii disponibile în cadrul reţelei, nu am putut redistribui angajaţii în interiorul companiei. Reducerea numărului de angajaţi, deşi regretabilă, este inevitabilă. Concedierile au fost făcute conform Codului românesc al Muncii“.
„Am făcut plîngeri penale împotriva tuturor celor care au semnat deciziile de concediere (a angajaţilor companiei Wizz Air - n.r.) pentru abuz în serviciu, iar mai departe o să contestăm aceste decizii la tribunal. Din punctul meu de vedere, ceea ce s-a întîmplat acolo este, fără îndoială, un atac la dreptul fundamental de sindicalizare, drept prevăzut de Constituţie, de Legea dialogului social, iar pe cale de consecinţă, vom acţiona în instanţă“, a declarat Costel Gîlcă, avocatul sindicatului Aerolimit Professional.
Zilele acestea am discutat cu Mircea Constantin, preşedinte Sindicatului Aerolimit Professional (sindicatul personalului navigant al Wizz Air).
Care este istoria din spate? Cum au fost, de fapt, concediaţi cei 19 angajţi?
Povestea începe la data de 6 octombrie 2014, ziua în care am anunţat managementul de înfiinţarea sindicatului şi începerea activităţii sindicale. Am fost imediat convocat la Budapesta, alături de Claudiu Biţă, vicepreşedintele sindicatului. Acolo am fost întîmpinaţi de directorul general al departamentului de Resurse Umane şi de Directorul de Operatiuni. Ni s-a comunicat foarte clar că sindicalizarea nu face parte din filozofia acestei companii. Prin urmare, ni s-a sugerat să renunţăm la idee şi să dizolvam sindicatul.
La data de 20 octombrie a avut loc o şedinţă la baza Otopeni, la care au participat manageri de top ai companiei.
CEO-ul a exprimat următoarele:
- nu trebuie să mizăm pe o creştere continuă a bazei, întrucît la o analiză mai atentă s-ar putea, de ce nu, să se constate că baza nu mai creşte (aşa cum ne anunţaseră cu patru săptămîni în urmă), poate stagna sau chiar intra în declin;
- este posibil ca în perioada următoare să fie necesară relocarea unor aeronave;
- avem la dispoziţie o săptămînă pentru a dizolva sindicatul, întrucît nu-l acceptă sub nici o formă şi nu doreşte să poarte nici un fel de discuţii cu reprezentanţii acestuia;
- sindicatul nu va aduce decît declin companiei;
- în caz contrar, compania se va vedea nevoită să ia masuri în consecinţă, pentru protejarea intereselor acţionarilor.
Ce motive li s-au adus celor concediaţi? Cum şi-a justificat gestul angajatorul?
Concedierea a avut loc de pe o zi pe alta, cei 19 fiind convocaţi la birou pentru un motiv nespecificat, pentru a li se înmîna preavizul surpriză. Motivul invocat a fost restructurarea postului, iar criteriul de selecţie – rezultatele un raport intern de evaluare ce nu le-a fost adus la cunoştiinţă celor concediaţi decît în momentul înmînării preavizelor, dar pe care au refuzat să-l prezinte celor în cauza în timpul convocării. Printre persoanele concediate se află şi un membru al echipajului implicat în singurul incident serios din istoria companiei, evacuarea de urgenţă din 8 iunie 2013 de pe aeroportul din Roma, şi o fostă manageră a bazei din Timişoara, persoane cu o înaltă calificare.
Angajaţii nu au avut şi ei un contract de muncă? Au fost concediaţi abuziv? Li s-au încălcat anumite drepturi?
Restructurarea a avut loc ca urmare a retragerii unei aeronave (reducerea capacităţii) pentru sezonul de iarnă 2014-2015. Această retragere este una uzuală, fiind practicată în fiecare an, o aeronavă este trimisă pentru revizie tehnică, dar niciodată însoţită de disponibilizări. Din contră, au fost acordate concedii cu plată sau fără, iar echipajul a cooperat întotdeauna pentru a traversa perioada de iarnă, cînd activitatea este mai redusă. Cu o lună înainte de această restructurare fulgerătoare, au fost angajaţi şapte oameni noi. Aceştia, împreună cu încă alţi zece noi recruţi, se aflau în perioada de probă la data de 4 noiembrie, dată la care cei 19 angajaţi cu contracte de muncă pe perioadă nedeterminată au primit preavizele. Oare nu era mai eficient să renunţe la aceia fără nici o explicaţie, dacă situaţia era reală şi serioasă?! În luna august, Wizz Air a relocat un avion întreg din zona de conflict a Ucrainei, aceştia primind drept de muncă în România. Cu toate acestea, celor 19 colegi ale căror posturi au fost restructurare nu li s-a oferit posibilitatea relocării în alte baze operaţinale, cu toate că existau poziţii disponibile în Lituania şi Tuzla, în Bosnia-Herţegovina, bază pentru care au publicat un anunţ de angajare la doar două săptămîni după concedierea grupului de 19 sindicalişti.
Cu aceste argumente, am înaintat o plîngere la CNCD, considerînd că tratamentul primit este discriminatoriu şi că adevăratul motiv aflat în spatele acestor disponibilizări este apariţia sindicatului şi apartenenţa la acesta.
Este oare o coincidenţă că cei 19 angajaţi au fost concediaţi în momentul în care au încercat să se organizeze într-un sindicat?
Atunci cînd dai afară 19 oameni de pe-o zi pe alta, şi aceste persoane sînt membri de sindicat, printre ei foarte mulţi membri fondatori…, nu poate fi vorba de o coincidenţă. Toţi aceşti oameni au avut curajul de a-şi exprima punctul de vedere în privinţa drepturilor lor şi au susţinut mişcarea sindicală de la bun început.
Mai cunosc cîteva cazuri în care angajaţi din corporaţii au vrut să organizeze un sindicat şi au fost concediaţi. Oare de ce se tem atît de mult firmele din România de sindicate? Oare sindicalizarea nu este un drept fundamental?
Nu cunosc alte cazuri, dar dacă ele ar exista, nu cred că se compară cu „decapitarea“ sindicatului nostru, în sensul în care numărul este destul de important.
Sindicalizarea în Romania este foarte atent ţinută sub control. Există o statistică unde regăseam mai mult de jumătate din forţa de muncă din România (majoritatea veniţi din sistemul de stat, acum privatizat, ca Dacia-Renault etc.).
Din păcate, sindicalizarea în mediul privat-corporatist pare să fie inexistentă în România., majoritatea firmelor neagreînd această soluţie din mai multe considerente. Primul, şi cel mai important, este acela că nu vor să aibă un terţ (sindicatul) la masa decizională. Mai ales atunci cînd acel cineva s-ar putea opune, apărîndu-şi drepturile legale. Patronatul şi sindicatul nu au fost niciodată prieteni, aşa spun cei din jur, însă ce se întîmplă în ziua de azi, cu largul concurs al autorităţilor, sfidează orice logică şi urmă de bun-simţ. Drepturile noastre fundamentale devin uşor, dar sigur, decorul unei societăţi aşa-zis „democratice“, al unei legislaţii vandalizate sistematic pînă într-acolo încît totul apare în lumina sclaviei moderne.
Motto-ul veşnic „Stai cuminte în banca ta!“ poate fi transpus şi în acest caz.
Îmi puteţi spune care este situaţia sindicală în domeniul transportului aerian din România?
Aviaţia este sindicalizată, dar se încearcă îndepărtarea acestor structuri incomode. Companiile low-cost sînt un alt subiect. Acestea sînt relativ proaspete pe piaţă, beneficiază de forţă de muncă tînără, acesta nefiind încă conştientă şi pregătită pentru astfel de discuţii, nerealizînd gradul de exploatare la care sînt supuşi şi ce au de pierdut neexercitîndu-şi drepturile constituţionale. În segmentul low-cost, doar Easyjet a reuşit sindicalizarea cu succes.
Dar care este situaţia la locul de muncă în compania Wizz Air? Condiţiile?
Efectele pozitive ale apariţiei sindicatului nostru s-au văzut imediat. Atît comunicarea, cît şi anumite condiţii de muncă au fost îmbunătăţite rapid, colectivul primind recent prima creştere salarială din istoria de opt ani de pe piaţa românească. Bineînţeles ca toate aceste beneficii sînt mascate astfel încît să nu ne fie atribuite, însă noi ştim că sînt răspunsul revendicărilor noastre. Din păcate, în continuare, oamenii sînt foarte speriaţi şi evită orice discuţie referitoare la sindicat şi la situaţia creată în urma înfiinţării acestuia. Frica rămîne o armă de temut şi în zilele noastre, iar laşitatea, o virtute românească… Scindarea colectivului a fost o acţiune la fel de gravă precum concedierile noastre, atmosfera de lucru în rîndul colegilor fiind compromisă iremediabil.
Aveţi pe rol un proces. Cum credeţi că se va termina această poveste?
Da, am atacat deciziile de concediere în instanţă şi aşteptăm soluţionarea favorabilă a acestui conflict de muncă, cu reintegrarea tuturor celor concediaţi sub false pretexte. Personal, vreau să ajung înapoi şi să-mi continui atît activitatea profesională, cît şi cea sindicală. Cu susţinerea europeană pe care o primim, dar mai ales cu suportul dumneavoastră, al celor care pot mediatiza cazul nostru cît mai mult, sînt sigur că vom reuşi să atragem atenţia celor responsabili să asigure o legislaţie corectă şi demnă, dar şi a celor care încă se tem să facă ceva pentru ei, pentru viitorul nostru şi al generaţiilor ce vor urma.
Se încarcă comentariile...
