Inconştienţă criminală a autorităţilor în pregătirea pentru un cutremur mare

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu vedem nicio pregătire specială orchestrată şi condusă de autorităţi pentru un cutremur puternic, care poate interveni oricând. Nu avem o listă a instituţiilor publice cu grad ridicat de pericol la seism: şcoli, grădiniţe, spitale, unităţi militate, clădiri aflate în proprietatea statului, a primăriilor etc.

Nu avem o listă a clădirilor private de interes public (cinematografe, teatre, restaurante) cu risc mare la seisme. Să-ţi moară copii şi cetăţeni în astfel de clădiri, la un PIB de 180 miliarde euro anual, poate fi calificat drept neglijenţă criminală.

Sunt licee centenare, cu peste o sută de ani vechime, cu structura de rezistenţă compromisă de trecerea intemperiilor şi cutremurelor. Rezistă ele la un viitor cutremur? Nu ştie nimeni.

Dacă se blochează reţelele de comunicaţii, imediat după un cutremur mare, există alternative, planul B? Nu ne-a spus nimeni că există. Are ISU toată infrastructura şi logistica să intervină în caz de pericol major? Tocmai au declarat că nu au tot ce le trebuie.

Există educaţie în şcoli, aşa cum procedează în Japonia, Peru, pentru ca oamenii să ştie ce să facă în caz de cutremur? Nu există!

Este sarcina guvernului Cioloş să rezolve în regim de urgenţă aceste probleme.

Pe ce lume trăim? Guvernanţii îşi fac rugăciuni să nu se întâmple în mandatul lor, dacă asta se poate numi atitudine responsabilă faţă de soarta unui popor întreg.

Statistica cutremurelor pe ultimii 600 de ani ne arată că în România, la fiecare 35-40 de ani,  se produce un cutremur puternic. La anul se împlinesc 40 de ani de la cutremurul din 1977.

Mai presus de orice, nu există o legislaţie care să oblige proprietarii sau administratorii de clădiri publice, sau de interes public, să le consolideze. Cred că şi în actuala legislaţie, cei responsabili de securitatea cetăţenilor, a copiilor, pot fi acuzaţi, în caz de cutremure cu victime în aceste clădiri, de omor din culpă.

Dacă nu este foarte clar din punct de vedere juridic, se poate introduce în Codul Penal o prevedere expresă în această speţă. Este sarcina actualei puteri, guvern, parlament, să rezolve urgent această problemă.

Sunt aproape sigur că peste o săptămână, două, vom uita de acest risc, prinşi cu alte subiecte care inflamează agenda publică.

Ne rămâne să ne plângem morţii, în cazul unui cutremur puternic. Doar la asta ne pricepem.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite