Imaginea noastră cea de toate zilele

În acest post voi vorbi despre imaginea pe care o proiectăm şi despre necesitatea de a furniza o imagine pozitivă a colectivului din care facem parte. Mă întreb dacă imaginea pe care o percep terţe persoane este cea pe care noi credem că ei o văd.

În acelaşi timp, mă întreb dacă noi dorim să emitem o imagine pentru a demonstra ceva. Acestea sunt întrebări deschise şi, de aceea, orice păreri şi comentarii sunt aplaudate şi primite cu plăcere.

De ce doresc să aflu un răspuns la astfel de întrebări: pentru că vreau să înţeleg de ce - pentru a putea căuta o posibilă soluţie - conştient sau inconştient, imaginea cetăţeanului român este, de cele mai multe ori, una negativă în Europa, o imagine ce este formată, incorect pentru majoritate, mai mult din critici decât din laude.

Consider că atitudinea şi felul de a ne comporta în interiorul şi în exteriorul ţării, în fiecare zi, poate dăuna imaginii noastre în ansamblu. Este evident că atitudinile de trufie, aroganţa verbală şi gestuală sunt de asemenea un punct negativ. Văd prea frecvent conaţionali care au o atitudinde greşită (asta nu înseamnă că sunt majoritatea, dar sunt cei care vorbesc cel mai tare şi de aceea sunt cei ce sunt „mai €œauziţi”). Şi aici vă rog să nu începem să dăm vina pe rromi. A da vina pe o parte a societăţii noastre este o atitudine inacceptabilă şi rasistă: „€œba tu mai mult”. Nu este o problemă doar a unui colectiv, pe care l-am neîndreptăţit timp de secole, ci este o problemă a colectivului complet, a noastră a tuturor. Despre aceste nedreptăţi, pe lângă alte nedreptăţi precum o lipsă a egalităţii reale între femei şi bărbaţi (da sunt un feminist convins şi un militant pro drepturile omului), vom vorbi în alte posturi.

Este obositor să vezi că orice încheietură ce „œse respectă” este „œportejată” de „œgoldeanu€™”, cum am auzit la coadă (dezorganizată, ca de obicei) la îmbarcare într-un avion. Dacă ai şi tricou cât se poate de mulat, cu o inscripţie cât mai mare de „€œfirmă”, poţi să ieşi în oraş - mai ales că ai „€œmasă” în club - sau poţi să mergi prin străinătate. Şi dacă mergi pe Coasta de Azur să nu uiţi că motto-ul este „să vadă şi francezii că românii se distrează cel mai bine”€œ. Toate acestea, probabil, sunt cauzate de lipsuri la care au fost pedepsite generaţii de români până în anii `€˜90. Ca răspuns la acea perioda plină de lipsuri, acum mulţi au atitudinea de mai sus. Efectul asupra imaginii, nu numai la nivel vizual, este negativ, ca să nu spun dezastruos. Pe lângă toate astea, toţi cei care se încadrează în descrierea de mai sus nu pot stă la o masă să mănânce şi să poarte o conversaţie normală. Ei, dacă se află la masă cu alte persoane, trebuie să aducă vorba despre cum pot face un „business” (este bişniţă de la începutul aniilor `€˜90), „€œo afacere ceva”. Oricum ceva mare care să îi ajute să rezerve mai multe mese, ca să arate „€œcine e cel mai tare din parcare”. Vorbind de parcare ajungem la alt punct sensibil: maşina. Nu o să dezvolt punctul nevralgic maşină.

La comportamentul de mai sus, trebuie să adăugăm şi comportamentul delincvenţilor români în afara ţării. Nu o să intru să dezvolt pentru că nu îşi are rostul. Efectul este 100% negativ.

În faţa celor mai sus spuse, faptul că mai mult de 90% dintre cei care merg în afara ţării se comportă exemplar, studiază, sunt intelectuali sau muncitori apreciaţi, trece aproape neobservat de către opinia publică din Europa. Asta pentru că eu, tu, el, ei reţinem mult mai uşor lucrurile negative. Asta nu din răutate, ci pentru că aşa este programat cerierul uman. Trebuie reţinut tot ceea ce este negativ pentru a te feri de el în viitor. Deci, dacă „œreuşim” să proiectăm o imagine proastă, şi la asta am fost premianţi în ultima vreme, este foarte greu să o ştergem (bunica mea îmi spunea: „œCine se arde cu ceai suflă şi în iaurt, mamaie”).

Ne place imaginea pe care o proiectăm? Evident răspunsul este nu.

Atunci ce este de făcut? Aici, răspunsul nu este uşor de găsit. Poate vor trebui generaţii întregi până când ne vom recupera renumele şi vom îmbunătăţi imaginea proiectată până astăzi.

Dar de câteva lucruri sunt sigur:

(1) trebuie să nu mai fim indiferenţi. Când vedem o atitudine neadecvată să încercăm să-l ajutăm pe cel care o are. Să îl atenţionăm uşor cu speranţa că îşi va îndrepta comportamentul;

(2) Să fim proactivi. Să ne autocontrolăm: să încercăm noi pentru noi să fim un model. Să nu fim aroganţi şi nici trufaşi. Nu avem nimic de demonstrat şi cu atât mai puţin de câştigat dacă nu ne pastrăm coloana vertebrală;

(3) Să punem accentul pe sistemul de învăţământ. Asta este baza oricărei societăţi ce se vrea a fi respectată. Asta este fundaţia care va face ca pe viitor societatea noastră să crească în direcţia în care dorim să o facă. Pentru asta trebuie să respectăm dascălii din sistem şi să le recunoaştem meritele şi, în acelaşi timp, să ascultăm de cei care doresc să îmbunătăţească sistemul (vezi Staş Marian, printre alţii);

(4) să promovăm, la o scara mică sau mare, persoane, lucruri, locuri, obiceiuri şi ştiri pozitive depre societatea românească şi despre România.

În concluzie, ne aflăm într-un moment în care imaginea cetăţeniilor români nu se găseşte în cele mai bune clipe ale istoriei sale. Asta din cauza celor mai sus menţionate. În faţa unei astfel de situaţii nu putem să rămânem pe margine şi să privim, nu putem să dăm vina (în mod fals, greşit şi rasist) pe minorităţi (trebuie să bazăm societatea noastră pe democraţie, egalitate, libertate şi nu trebuie să permitem atitudini ce discriminează), nu trebuie să separăm statisticiile pe sexe, culoare, etnie etc. Ceea ce putem şi trebuie să facem este să fim proactivi şi să emitem o imagine cât mai corectă şi cât mai pozitivă celor din jur. Să fim conştienţi că libertatea noastră se termină când încalcă libertatea celui de lângă noi. Iar dacă emiţi o imagine negativă a colectivului, încalci libertatea la liberă exprimare şi la imagine a celor ce nu trebuie să fie identificaţi cu o imagine negativă. Aici iar trebuie să îmi amintesc ceea ce îmi spunea bunica „Ai grijă, mamă, că tot ceea ce faci în viaţă se întoarce. Respectă-i pe cei din jur.” Hai să facem numai bine, să ne ascultăm bunicii şi să ne amintim de primii 7 ani din viaţă.
 

Multumesc că mi-aţi acordat câteva minute pentru a citi aceste rânduri.