Gică, vinovatul de tot

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce legătură personală ar putea exista între Gigel, adolescentul aţipit la soare pe o bancă din parcul orfelinatului, şi Dick Fuld, de la Lehman Brothers, Hank Paulson, fostul secretar al Trezoreriei SUA, Alan Greeanspan, o vreme funcţionar tot acolo? Aparent niciuna.

Ce-ar putea avea el în comun cu finanţiştii britanici John Tiner şi Hector Sants, cu bancherul scoţian Fred Goodwin, cu fostul premier Gordon Brown, cu fostul preşedinte SUA George W. Bush, cu Kathleen Corbet, de la Standart&Poors, cu Hank Greenberg, fost şef la ING,  sau cu marele bancher american Angelo Mozilo? Mai nimic se poate spune.

Poveste clasică. Cetăţeanul Gică avea un serviciu bun, lucra la sculărie, era un meseriaş excelent şi, deci, avea o leafă pe măsură. Împreună cu soţia sa şi cu Gigel, pruncul lor nou născut, locuiau în gazdă. Într-o seară, Gică a văzut la televizor reclama prietenoasă cu puştiul bucălat, care are voie să mâzgălească pereţii cu ciocolată, doar fiindcă tac-su a împrumutat lejer de la o bancă nişte bani cu care i-a cumpărat şi ciocolata, şi pereţii. Se încheia cu: „Nu pune banii la ciorap, cumpără-ţi viitorul astăzi!”. Aşa că a făcut rapid o socoteală, rata la împrumut ar fi fost fix cât plătea lunar chiria. Săptămâna următoare, depunea şi el un dosar de împrumut ipotecar. Ca să le fie mai uşor, nevasta i-a plecat să muncească pe aiurea. Şi dusă a rămas. Dar coşmarul abia urma să vină. O dată cu criza, sculăria s-a închis, Gică a rămas pe drumuri, hârtiile primite de la bancă prindeau să sune din ce în ce mai fioros, reeşalonările şi păsuirile însemnau un fel de a prelungi agonia, costau o grămadă de bani, bani, bani pe care Gică nu mai avea de unde să-i scoată după cadenţa cu care poştaşul îi bătea la uşă, ca să-i mai strecoare în plamă, aproape cu forţa încă un plic, şi încă un plic. Lumea se schimbase brusc şi fără să-l întrebe pe Gică, iar el intrase într-o stupoare nedumerită, nu ştia unde greşise, nu avea soluţii, banca îl trata ca pe un  infractor, deşi el îşi dorise să fie cinstit, semnase un contract de care era corect să se ţină, dar nu mai putea, de la ele, băncile, pornise dezastrul, dar răspunzător era doar el, Gică. Deci va trebui să plătească. Şi a plătit într-o dimineaţă, când i s-a rupt ceva în cap. Pe micuţul Gigel l-a luat să-l crească statul. Apartamentul a fost scos la vânzare dar, fiindcă preţurile o luaseră rău la vale, s-a dat la jumătate din preţ, iar în bancă a mai rămas un uriaş rest. De aceea, pe adresa orfelinatului continuă şi astăzi să sosească acele plicuri pe care Gigel le ştie de când era mic, dar din care nu reuşeşte să priceapă nimic. După cum nu pricepe nici ce treabă are el cu Fuld, cu Paulson, cu Greeanspan, cu Tiner, cu Sants, cu Goodwin, cu Brown, cu Bush, cu Corbet, cu Greenberg sau cu Mozilo, atâta vreme cât e sigur că tată-său nu a băut cu nici unul din ei vreo bere.

Doar „The Times” socoteşte că ei sunt cei care ar trebui să fie scoşi  la raport pentru  actualul colaps financiar al lumii, fără să sufle o vorbă de principalul vinovat: Gică de la sculărie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite