"Adevărul": V-aţi folosit sistemul de relaţii creat în comunism în afacerile de după 1990?
Petre Boldişor: Da, adevărul este că sistemul de relaţii m-a ajutat extraordinar. Recunosc. Eu nu aveam niciun ban şi tot capitalul meu au fost relaţiile. Relaţiile cu negustorii de afară, pentru că rămâi, omu-i om.

Plus relaţiile cu foştii colegi, specialiştii din Securitate. Nu v-a ajutat şi asta în lumea afacerilor după 1990?
Nu. Marea majoritate a lumii de afaceri după '90 n-au fost securişti. Cei care au făcut bani în acea perioadă au fost inconştienţii.

De multe ori, în spatele acestor inconştienţi erau alţi oameni.
Asta e altceva, că îi foloseau unii. Dar marea majoritate a celor care au făcut bani nu sunt securişti. E adevărat, sunt unii, de exemplu Voiculescu, care a fost coleg de facultate cu mine. Am terminat în acelaşi an cu el şi cu Lucescu.

Care Lucescu?
Marele antrenor. Mircea Lucescu a fost coleg de facultate cu mine la comerţ exterior şi a fost un tip care a făcut şcoală pe bune, un tip extraordinar. Iar Voiculescu poate să-mi spună mie că n-a fost securist, dar eu ştiu că a terminat în '69, pe mine m-a repartizat la Româno-Export, pe el l-a repartizat la Vitrocim, la ciment. Eu am făcut patru luni armata la Focşani, după patru luni am trecut la muncă. El a venit după doi ani. Voiculescule, unde ai fost tu doi ani? A fost militar la Grădiştea, care era una dintre cele mai fantastice şcoli de securişti, de spioni. Şi el acuma zice că n-a fost. Am vorbit cu el, zice „Bă, du-te dracu', tu acuma vrei să mă dai în gât?" (n.r. - Boldişor râde cu poftă).

El ce făcea mai exact?
A ţinut o firmă care era a Securităţii sută la sută. Şi el a făcut bani pentru Securitate, lucra mai mult pe comisioane. La Crescent a fost. De exemplu, un client care exporta coloranţi în România avea de luat de la statul român 100.000 de dolari. Voiculescu se ducea la el şi zicea: „Vrei să-ţi iei banii imediat? Dă-mi 30%". Şi dădea ăla, decât să stea să ia banii de la comunişti în cinci ani. Dar nu lua el banii, el strângea nişte fonduri speciale pentru Securitate, pentru că orice serviciu secret are nişte fonduri speciale. Nu era singurul care făcea asta, bineînţeles. Mai era Întreprinderea de Comerţ Exterior Dunărea, cea mai mare, specializată numai pe aşa ceva, plus încă vreo zece firme. Ca să ai o armată întreagă de spioni îţi trebuiau bani. Şi Voiculescu asta făcea, îi finanţa pe ăia, care, până la urmă, se aflau în slujba statului român.

Discuţia în cazul lui Voiculescu este ce s-a întâmplat în momentul Revoluţiei cu aceste fonduri secrete pe care le aduna.
Da, nu se ştie ce s-a întâmplat cu ele şi cred că asta nu o să afle nimeni.

E de presupus că au rămas tocmai la cei care le şi făceau.
E chiar convingere. De unde a făcut Voiculescu una dintre cele mai mari firme de comerţ exterior? I-a trebuit capital. De unde a avut?