Afacerea Cantacuzino. Keep it simple, stupid!

Am fost entuziasmat când premierul Mihai Tudose i-a dat ordin ministrului Ţuţuianu să elaboreze actul normativ pentru aceasta transfer. De ce am crezut că dintre multele soluţii aceasta ar putea fi cea mai bună? Iată pe scurt argumentele invocate.

În primul rând, viziunea: În cazul unei pandemii cu virus nou, România trebuie să dispună de capacitatea de a produce un vaccin eficace fără a aştepta ca marii producători să îi vândă noul vaccin. Astfel, mii de vieţi de români pot fi salvate DACĂ un asemenea eveniment se va produce. Este, într-adevăr, un element de siguranţa naţională, cam tot aşa cum ne apucăm să cumpărăm fregate sau rachete, deşi sperăm că niciodată nu le vom folosi într-o luptă.

Misiunea ar fi fost asigurarea unei linii de producţii care să nu fie nevoită să facă mai mult de 1-2 milioane de fiole anual, eventual pentru gripă sezonieră, în condiţiile în care cel mai mult ne temem de o mutaţie genetică tocmai la acest gen de virus.

Care este principalul obstacol? În primul rând, lipsa viabilităţii economice. Fără a acorda subvenţii de la stat nu ai cum să produci la costuri comparabile cu cele ale marilor producători, folosind o linie de înfiolaj aproape artizanală, nu ai cum să menţii personal de înaltă specialitate cu salariile de la nivelul Ministerului Cercetării, nu ai cum să faci cercetare la nivelul marii industrii Farma. Atât doar că subvenţiile într-o activitate comercială sunt interzise în Uniunea Europeană!

Soluţia? Desprinderea juridică a liniei de producţie de Institutul Cantacuzino, militarizarea şi astfel stimularea materială a personalului (maxim 15-20 de persoane), alocarea de mici sume din bugetul de aproape 3600 de milioane de euro al MApN, pentru mici investiţii şi cheltuieli de funcţionare şi producerea vaccinului antigripal în serii mici, care eventual să fie distribuite gratuit militarilor, copiilor şi bătrânilor. În acest caz, nu am mai vorbi de o subvenţie, având totuşi o linie de producţie în funcţiune, dar în fapt în rezervă pentru situaţii epidemiologice speciale!

Şi acum la ce s-a ajuns?

Domnul Ţuţuianu, care evident nu este prost, a găsit drept cuviinţă să înceapă să „dea din casă“ prin declaraţii ad-hoc, aşa cum dau politicienii români, pe scări sau la ieşirea de la o şedinţă care nu are nimic în comun cu subiectul. Ziariştii au putut afla propunerea pe care ar urma să o facă premierului Mihai Tudose, înainte ca acesta să o vadă şi eventual să o analizeze. 

Şi acum să ne minunăm!

  1. Viziunea este cu totul alta. Nu vom avea o linie mică, de siguranţă naţională. Vom avea una gigantică! Vom aspira să devenim un jucător regional pe piaţă, urmând a se produce o gamă largă de vaccinuri. În ceea ce priveşte preţul, ne vom bate cot la cot cu multinaţionale precum Sanofi sau Pfizer! În ceea ce priveşte piaţa, vom urma exemplul Rusiei, care în anul 2025 speră să poată să-şi asigure întregul necesar de vaccinuri – însă piaţa garantată o reprezintă un continent – Rusia şi ţările foste sovietice!

  2. Firmele de consultanţă lucrează pe bani mulţi, de regulă ani, pentru a stabili fezabilitatea unei investiţii. Analiştii MApN au reuşit performanţa excepţională ca în numai 7 zile să elaboreze un plan de afaceri, urmând ca MapN să cheltuie în următorii 3 ani nu mai mai puţin de 25 de milioane de euro! În luna mai a acestui an, pentru o nouă linie de producţie de vaccinuri, puternica Rusie a alocat 432 milioane de ruble, adică aprox. 6 milioane de Euro!! Nu ne ajung nici până la glezne!

  3. Flotarea producţiei de vaccinuri de la Cantacuzino la MApN ar putea să asigure o necesară discreţie într-un subiect atât de delicat. Puţini sunt cei care ştiu de existenţa Centrul de Cercetări Ştiinţifice Medico-Militare, de rezultatele sale şi mai ales investiţiile făcute în această unitate. Nu aceeaşi discreţie caracterizează azi încercările de a pune pe picioare o fabrică militară de vaccinuri complet nouă, care va pleca practic de la nivelul ierbii!

  4. Pentru că bugetul MApN este de doar 3600 de milioane de euro, se pace că cel puţin cei 25 de milioane de euro trebuie să fie în mod necesar suplimentari, din bugetul altor ministere. Oricum, suntem singura ţară care am înţeles să respectăm obligaţia de a cheltui 2% din PIB pentru bugetul Apărării, deşi suntem şi cea mai săracă ţară UE şi probabil NATO! Cu toate acestea, se pare că nu putem realoca o mică parte pentru o altă problemă de siguranţă naţională! Dacă tot se vor rupe bani de la bugetul altor ministere, stau şi mă întreb, de ce nu s-au pus aceşti bani la dispoziţia Ministerului Cercetării cu această destinaţie?

  5. Ministrul Apărării a vorbit explicit, referindu-se la cele 25 de milioane ca fiind subvenţii! Se pare că „analiştii“ militari nu ştiu ce înseamnă ajutorul de stat şi dacă un asemenea ajutor poate fi aprobat în situaţia de faţă. Întâi luăm decizia, apoi mai vedem noi!

  6. Este pentru prima oară când aflăm că spaţiile de producţie nu corespund. Stau şi mă întreb oare despre ce s-a tot vorbit în ultimii ani când Guvernul tot părea preocupat de reluarea producţiei de vaccinuri la IC? Despre ce vorbea ministrul Bodog în urmă cu doar 16 zile, atunci când ne anunţa într-o conferinţă de presa, cea din 11 august, că producţia de vaccinuri de la IC se va relua în 3 ani? Unde? În aceeaşi line de producţie, acum declarată a fi necorespunzătoare, pentru care statul român a terminat deja de plătit un împrumut de 10 milioane de euro? Cineva minte şi ar trebui sancţionat pentru asta!

  7. Din afirmaţiile ministrului Ţuţuianu legate de Ministerul Cercetării putem trage concluzia că se vizează militarizarea întregului Institut Cantacuzino. Institutul avea în perioada sa de glorie 400 de oameni, iar în prezent doar 80, fără să fie limpede cu ce nivel de pregătire. Viziunea asupra cercetării este una suprarealistă. În cazul de faţă, vorbim de o cercetare ale cărei rezultate trebuie să sprijine direct procesul de producţie. Acest lucru nu va fi posibil! Un cercetător necesită zeci de ani de formare, înclinare pentru domeniul respectiv, experienţă în institute similare din străinătate, şi mai ales laboratoare ultradotate. Astfel de cercetători nu se produc la ordin! Institutul Cantacuzino are o istorie de aproape 100 de ani, este drept. Moştenirea sa în materie de cercetare în domeniul vaccinologiei a fost risipită, epuizată complet, iar nivelul actual al cercetării în domeniu ar necesita alţi zeci de ani şi investiţii pe măsură pentru a atinge nivelul comparabil din occident. Pur şi simplu, asistăm la o discuţie de amatori.

  8. S-a creat imaginea capacităţii IC de a produce o largă gamă de vaccinuri, cât să acopere necesităţile de imunizare pentru întreaga patologie infecţioasă care poate fi prevenită prin vaccinare. Această ipoteză este utopică în sine. Nici cei mai mari producători de vaccinuri din lume nu au astfel de capacităţi tehnologice iar complexitatea unora dintre vaccinuri presupune tehnologie extrem de avansată. Pentru a fi mai expliciţi, în urmă cu 5 ani, Cantacuzino prepara vaccinul antigripal sezonier şi cel împotriva tuberculozei. În vremurile sale de glorie, înainte de 1990, institutul a produs maxim 9 tipuri de vaccinuri profilactice! Acum cineva visează la acoperirea nevoilor naţionale de vaccinuri.
 

Aş putea s-o ţin tot aşa până când şi cel mai rezistent cititor ar obosi. La ce duce o asemenea aventură? Să ne imaginăm câteva scenarii:

  1. Se dovedeşte că vaccinurile nu pot fi produse, cu excepţia celor simple. Un vaccin, doar unul singur, ajunge la un moment dat să nu îndeplinească criteriile de calitate? Ce se va întâmpla cu şansele de a mai vinde restul produselor? Se întâmplă în Rusia, s-a întâmplat în România, se mai poate întâmpla.

  2. Se confirmă că nu se pot vinde vaccinuri subvenţionate de statul român. Se renunţă la subvenţii şi constatăm că nu facem faţă concurenţei. Ce facem cu linia de producţie?

  3. Se încercă vânzarea pe pieţe externe (altele decât cele ale uniunii europene) a produselor subvenţionate. Românii vor da din buzunar bani la fiecare fiolă vândută! De ce?

  4. La scurt timp după ce investiţiile se vor fi făcut, ca din întâmplare, se va descoperi că nu se poate face o astfel de producţie ambiţioasă fără un parteneriat cu un mare actor în domeniu. Privatizarea în pierdere va părea soluţia salvatoare.
Domnul ministru Ţuţuianu, dacă tot a avansat detalii ale planului său de afaceri, trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale înainte de a prezenta Hotărârea de Guvern care va materializa trecerea Institutului Cantacuzino la MApN.

Atunci ne vom gândi a fost doar un plan bine pus la punct de ingineri financiari mult mai deştepţi decât analiştii domnului Ţuţuianu, că poate a fost preconizată încă înainte de a ne prinde despre ce este vorba! Sau poate doar vom da a lehamite din mână.

P.S. Comunicatorii Guvernului, poate chiar domnul ministru Ţuţuianu, dacă tot a avansat detalii ale planului său de afaceri, trebuie să răspundă la câteva întrebări esenţiale înainte de a prezenta Hotărârea de Guvern care va materializa trecerea Institutului Cantacuzino la MApN. Se vizează întreg Institutul sau numai linia de producţie? Câte tipuri de vaccinuri se vor produce în 2 ani, 3 ani, 5 ani? Se au în vedere numai vaccinuri profilactice (siguranţa naţională) sau şi vaccinuri terapeutice? Care anume? Se vor comercializa aceste vaccinuri sau se vor da gratuit? Se vizează vânzarea pe terţe pieţe sau numai în România? Ce se va întâmpla cu acele contracte cadru multianuale deja semnate de Ministrul Sănătăţii? De ce se are în vedere o asemenea investiţie gigantică? Ce se întâmplă cu linia de producţie existentă? Se are în vedere colaborarea comercială cu vreun alt producător extern? 

Şi dacă tot vorbim de o viziune comercială de amploare, care nu mai are legătură cu siguranţa naţională, care este argumentul forte care justifică implicarea ministerului Apărării? 

Abia după ce răspunsuri minimale se vor fi dat, este justificat a mai continua dezbaterea subiectului, în caz contrar afundându-ne în speculaţii şi analize inutile.