ANP: Circa 400 de deţinuţi ar putea beneficia de pedeapse reduse, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal
0
Circa 400 de deţinuţi ar putea fi eliberaţi datorită noilor prevederi din Codul Penal, intrat în vigoare la 1 februarie, au anunţat comisiile de evaluare după ce au analizat aproape 31.000 de dosare ale persoanelor private de libertate, potrivit Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP).
Instanţele de judecată urmează să fie sesizate asupra acestor cazuri, judecatorul având capacitatea să se pronunţe asupra unei eventuale încetări sau modificări a pedepsei pentru condamnat.
„Înaintăm această cifră sub rezerva că, potrivit legii, modificarea unei pedepse ori a unei măsuri educative definitiv aplicate reprezintă atributul exclusiv al instanţei de judecată, comisiile având doar sarcina de a sesiza instanţele competente în situaţiile în care apreciază că se impune modificarea sancţiunii, ca urmare a succesiunii în timp a legilor penale”, a informat ANP într-un comunicat.
De asemenea, Administraţia Naţională a Penitenciarelor informează că din luna noiembrie au fost constituite comisii speciale, formate din judecători şi procurori, responsabile cu evaluarea aplicării noilor prevederi din Codul Penal.
„Conform HG nr. 836 din 30 octombrie 2013 şi OUG 116 din 23 decembrie 2013, la nivelul tuturor unităţilor penitenciare s-au constituit şi au funcţionat comisii mixte, formate din judecători, procurori şi personal administrativ. Acestea au avut sarcina de a evalua incidenţa legii penale mai favorabile în cazul tuturor persoanelor aflate în executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate, din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale”, se arata în comunicatul transmis de ANP.
Comisiile de evaluare urmează să verifice pentru fiecare persoană în parte cuantumul şi stadiul executării pedepsei, identificând astfel situaţiile care pot atrage aplicarea noilor reglementări din Codul Penal. Ulterior, comisia poate propune reducerea pedepsei condamnatului, fie înlocuirea pedepsei cu închisoarea cu o măsură educativă, precum internarea într-un centru de detenţie.
Estimarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor potrivit căreia 400 de deţinuţi ar putea beneficia de o lege mai favorabilă este doar o analiză preliminară.
Noile articole din Codul Penal, intrat in vigoare la 1 februarie, prevăd termene mai scurte de eliberare condiţionată.
Citeşte şi:
Comisia de evaluare de la Peniteniciarul Aiud care analizează situaţia deţinuţilor condamnaţi definitiv, în condiţiile intrării în vigoare a noului Cod Penal, a transmis Tribunalului Alba un număr de 108 sesizări. Acestea vizează un număr similar de deţinuţi care ar putea beneficia de reducerea pedepselor în condiţiile aplicării legii penale mai favorabile.
Premierul Ponta anunţă că noul Cod Penal intră în vigoare la 1 februarie: „Nu mai putem să amânăm”
Codul penal şi Codul de procedură penală intră în vigoare la 1 februarie, a anunţat premierul Ponta, care i-a cerut ministrului Justiţiei să spună „pe parcurs” dacă este nevoie de vreo intervenţie a Executivului, fără să anunţe dacă Guvernul ar modifica, în şedinţa de miercuri, o parte din prevederile din acest document.
Cel mai căutat interlop din Alba, Raul Rus (Pricu), a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani de închisoare cu executare pentru fapte de corupţie. Alături de Pricu au mai primit pedepse cu închisoarea fostul medic şef de la Penitenciarul Aiud, Mirel Vasile Duda, un ofiţer de penitenciare şi doi deţinuţi.