Decizie surprinzătoare: şapte pacienţi cu boli grave au învins Statul în instanţă şi vor beneficia de medicamente noi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Statul român a fost obligat să asigure tratament gratuit de ultimă generaţie unui număr de şapte bolnavi care au dat în judecată Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. Decizia a fost luată de Curtea de Apel Bucureşti, potrivit digi24.ro.

Concret, magistraţii obligă statul să le acorde aceste tratamente scumpe pacienţilor pentru care nu existau niciun fel de terapii alternative, arată sursa citată. Pacienţii au cerut alte tratamente, în condiţiile în care exista o decizie a Ministerului Sănătăţii de actualizare a listei de medicamente compensate şi gratuite.

APCR a dat în judecată statul român, în trei dosare diferite, pentru nerespectarea dreptului pacienţilor la Sănătate, garantat prin Constituţie, prin faptul că nu a reactualizat de ani de zile lista medicamentelor compensate.

Recent, asociaţia a declanşat procedura de infringement pentru încălcarea Directivei 89/105 care prevede ca statele europene să soluţioneze cererile de introducere a unor terapii pe listele de medicamente compensate şi gratuite în maxim 180 de zile, potrivit Mediafax.

De asemenea, pacienţii au demarat o acţiune în instanţă pentru obligarea Guvernului, Ministerului Sănătăţii şi Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate să actualizeze lista medicamentelor compensate.

„Au trecut 2.000 de zile de când ne luptăm cu bolile noastre”

Concret, APCR a demarat o ordonanţă preşedinţială prin care şapte pacienţi care suferă de boli cronice solicită autorităţilor să le pună la dispoziţie tratamentul inovator prescris de medic care este esenţial pentru supravieţuirea lor şi care nu are alternativă pe lista deja existentă a medicamentelor gratuite şi compensate.

„Au trecut şase ani, peste 2.000 de zile de când ne luptăm cu bolile noastre şi pierdem război după război pentru că nu ne putem trata cu acele medicamente care ne-ar oferi şanse reale la viaţă. Sunt şase ani de când discutăm cu autorităţile, de când tragem semnale de alarmă şi tot atâţia ani de când autorităţile au ales să ne ignore. De data aceasta sunt obligate de instanţă să-şi îndrepte atenţia către noi şi să ne răspundă solicitărilor noastre de a avea acces la medicamente de ultimă generaţie”, a declarat preşedintele APCR, Cezar Irimia.

Preşedintele APCR a precizat că Bulgaria şi-a reactualizat lista de medicamente compensate de patru ori în doi ani, iar România nu a făcut-o niciodată timp de şase ani. „Pacienţii care ar fi avut o şansă reală la viaţă au murit din această cauză. Ne vedem amăgiţi şi păcăliţi. (...) Nu mai tolerăm niciun derapaj. Chiar dacă Uniunea Europeană impune reguli în sistemul de sănătate, România le încalcă”, a mai spus Irimia.

„Am ajuns la o limită a răbdării”

Preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune (APAA), Rozalina Lepădatu, a explicat, la rândul său, că numărul pacienţilor care ar avea nevoie de noile medicamernte nu este foarte mare, în prezent fiind 165 de cazuri de melanom malign şi 35 de lupus, în unele cazuri tratamentul costând până la 10.000 de euro lunar.

„Noi nu suntem un grup de scandalagii care vor ca România să sufere, dar cumva am ajuns la o limită. Am fost forţaţi să luăm astfel de măsuri drastice, pe care nu le agreem sub nicio formă. Cumva, autorităţile s-au speriat de sumele mari de bani pe care trebuie să le aloce. Noi, cu resursele noastre limitate am încercat să vedem ce ar însemna intrarea pe listă a acestor molecule noi, câţi pacienţi ar fi. Pe melanom sunt 165 de pacienţi, pe lupus, până acum şi-au cumpărat cu resurse proprii tratament, 35 de pacienţi. Deci vă daţi seama că nu sunt mii. Spaima guvernanţilor noştri este exact ca spaima englezilor, că o să dea navală o turmă de români. Se sperie ce mulţi pacienţi o să fie şi, de fapt, o să fie câteva sute de oameni. Pe mine mă deranjează lipsa de empatie şi lipsa de grijă a celor de sus”, a spus preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Boli Autoimune, Rozalina Lepădatu.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite