De ce tac mogulii mîncării (I)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
agricultura

Aflu dandanaua: pare-se că aproape o treime dintre euro-bănuţii dedicaţi agriculturii vor fi orientaţi spre producţia de mîncare bio-eco-organică… Ştiţi dumneavoastră de care: dintr-aceea care dă bine la generaţiile tinere, urbane şi cu nivel de salarizare binişor peste venitul mediu.

Îmi iertaţi paraponul, dar îmi vin în minte tinerii drăguţi care merg cu bicicletele prin oraş, cu webcam-ul pe cască, pentru a ajunge la biroul de corporaţie unde lucrează (o firmă pură şi nevinovată) şi care, seara, se duc la cîte un flash mob contra altei corporaţii (criminale şi imorale) care vrea să distrugă patrimoniul, natura şi ursuleţii polari de pe banchize. Ceva mai tinerii comentatori ai vieţii publice zic cum că aceşti tineri ar reprezenta viitorul democratic şi intransigent („pur şi dur“, cum s-ar zice) al naţiei. 

Fiind ceva mai expirat de vîrstă şi într-ale Facebook-ului, îmi permit libertatea de a nu fi „trendy-catchy-cool“ şi de a le reaminti câteva lucruri simple (în opinia mea).

Primul ar fi că dezvoltarea întru prosperitate a omenirii, de la origini pînă în prezent, s-a bazat pe exploatarea (ufff, urît cuvînt) naturii de către om. Adică, dacă omul mănîncă grîu şi porumb (nu ghindă), atunci taie stejarii şi cultivă în locul lor… grîu şi porumb. Cu respectivele boabe se hrănesc ei (oamenii) şi, din ce rămîne, dau la găini, porci şi vaci, să mănînce şi ele, pentru ca mai apoi să le taie şi să le ia carnea pentru a se hrăni. Evident, asta înseamnă că le omoară! Ceea ce reprezintă un gest total nepotrivit pentru un hipster de corporaţie, care doreşte Binele Absolut!

Aşadar, constatînd că agricultura este (destul de bine documentat) cea mai poluantă activitate umană (prin „poluant“ înţeleg „care afectează ordinea naturală a lanţului trofic“), am îndrăznit să anticipez că, după Roşia Montană şi Chevron, următoarea ţintă ar trebui să fie agricultura făcută pe mai mult de cinci hectare, cu tractorul, cu irigaţii şi cu îngrăşăminte. Ei bine, Comisia (europeană) le dă dreptate: sînt alocate fonduri uriaşe producţiei de mîncare „curată“, la ideea statelor tip Olanda, care şi-au rezolvat de mult calitatea vieţii propriilor cetăţeni, pe baza exploatării (bleah, urît cuvînt!) naturii şi a producţiei nonbio-eco-organice de roşii care pot sta în frigider şi cîte trei luni, fără să se strice!

[...]

realizator de emisiuni despre Uniunea Europeană la TVR!

image
Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite