Decizia din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale se referă la un caz în care poate fi revizuită (schimbată) o hotărâre penală de condamnare şi completează, sub acest aspect, faimoasa decizie de neconstituţionalitate pronunţată la 16 februarie 2016, în cazul interceptărilor efectuate de SRI în dosarele penale „de drept comun”.

Prin decizia din 3 martie 2016, Curtea Constituţională elimină posibilitatea unui şir kilometric de revizuiri ale unor hotărâri de condamnare pe motiv că interceptările efectuate prin SRI s-au bazat pe un text declarat neconstituţional.

Cu alte cuvinte, potrivit acestei decizii, pot cere revizuirea „pe motiv de SRI” numai cei care, în dosarele penale care îi privesc, au ridicat, în cursul procesului lor, excepţia de neconstituţionalitate a interceptărilor efectuate de SRI. Ceilalţi condamnaţi, care nu au ridicat excepţia, nu mai pot cere revizuirea pe acest motiv.

Deci, de la data publicării în Monitorul Oficial a deciziei din 3 martie 2016, niciunul dintre politicienii, VIP-urile sau simplii cetăţeni care au fost condamnaţi în dosare penale în care există şi interceptări nu mai pot cere revizuirea hotărârii de condamnare pe motiv de „interceptări efectuate de SRI”, dacă nu au ridicat excepţia de neconstituţionalitate privind aceste interceptări în dosarele în care au fost judecaţi.

Decizia Curţii Constituţionale din 3 martie 2016 este logică, având în vedere că, potrivit art. 147 al. 4 din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale nu retroactivează, ci produc efecte numai pentru viitor. Dacă produc efecte numai pentru viitor, deciziile Curţii Constituţionale nu pot afecta / modifica hotărâri judecătoreşti definitive „din trecut”.

De altfel, chiar în lipsa deciziei din 3 martie 2016 a Curţii Constituţionale, cererile de revizuire care ar fi fost formulate în sutele / miile de dosare penale în care au existat şi interceptări efectuate prin SRI nu ar fi dus la schimbarea hotărârilor de condamnare în hotărâri de achitare, deoarece, o astfel de schimbare a hotărârii, din condamnare în achitare, ar fi fost posibilă numai dacă singura probă din dosar ar fi fost interceptările, iar ele ar fi fost eliminate ca neconstituţional efectuate.

În practică / realitate, adică în afara manipulărilor de tip alba-neagra executate cu fior mesianic în cadrul unor emisiuni TV, dosarele penale nu conţin doar interceptări, ci şi alte probe, care, pentru a duce la condamnare, trebuie coroborate cu interceptările şi trebuie să creeze judecătorului convingerea că acuzaţia a fost dovedită dincolo de orice îndoială rezonabilă (art. 103 din Codul de procedură penală).

Singurul efect al unor sute / mii de cereri de revizuire pe această temă ar fi fost doar supraîncărcarea sau chiar sufocarea instanţelor cu cereri parazitare. Cu alte cuvinte, cu cereri fără finalitate practică (am explicat mai sus, de ce), dar mari consumatoare de timp şi energii.

Din acest motiv, decizia Curţii Constituţionale din 3 martie 2016 poate fi considerată ca fiind nu numai una justificată din punct de vedere tehnic/constituţional, ci şi ca una normală, corectă şi echitabilă. Chiar înţeleaptă.

 


 

Text de Dan Mihai       

Dan Mihai este jurist şi membru al Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki din anul 2001. Domeniile de expertiză: legislaţie penală, transparenţă decizională, acces la informaţiile de interes public, libertate de exprimare