Copii cu autism, trataţi în premieră în „camera viselor”, la Spitalul Titan
0Copiii care suferă de autism vor putea fi trataţi, începând de luni, în „camera viselor” de la Spitalul de Psihiatrie Titan din Capitală.
Concret, spitalul de Psihiatrie "Constantin Gorgos" din Capitală este prima unitate sanitară din ţară care beneficiază de un astfel de spaţiu, după ce specialiştii unităţii au fost instruiţi în această terapie timp de mai multe zile, de un profesor din Germania.
Terapia Snoezelen, denumită şi terapie multisenzorială, este folosită în special pentru tratarea copiilor cu dizabilităţi mintale, dar şi a altor suferinţe,
„Numele porneşte de la un termen care are o rezonanţă cel puţin ciudată, şi anume Snoezelen. Nu este un termen foarte academic. De fiecare dată când este pronunţat are o rezonanţă cel puţin comică, dacă nu cumva chiar ciudată şi nu prea poate fi luat în serios. Acesta a fost inventat în 1978 în Olanda şi, practic, reprezintă o combinaţie, un amestec între doi termeni proveniţi din limba engleză, care înseamnă exact acelaşi lucru: a trage un pui de somn, a dormita sau a visa”, a explicat dr. Krista Mertens, citată de Mediafax.
Potrivit specialistei, tehnica era aplicată doar persoanelor care aveau dizabilităţi mentale grave sau care nu se puteau deplasa, care trebuiau să stea tot timpul în pat. Mertens s-a gândit că ar putea folosi acest tip de terapie nu numai pentru persoanele cu dizabilităţi mentale grave, ci şi pentru alte categorii de persoane, de exemplu la grădiniţă, pentru copii de şcoală primară sau pentru diverse categorii de copii care suferă de tulburări sau afecţiuni de tip social sau emoţional, cu precădere în pedagogia specială.
Cu ce este dotată „camera viselor”
În „camera viselor” amenajată la Spitalul de Psihiatrie „Constantin Gorgos” din Capitală există un proiector la care pot fi ataşate diverse tipuri de discuri, ce au imprimitate imagini de tipuri variate - cu flori, cu animale, diverse obiecte sau peisaje.
În încăpere mai există un covoraş pe care sunt aşezaţi copiii cu vârste foarte mici, care sunt atraşi de steluţele ţesute pe acest covor, în timp ce ascultă o poveste. De asemenea, în încăpere mai există perdele luminoase, din fibră optică, precum şi un tub de apă.
”Pot să setez dimensiunea bulelor, mici sau mari. La cele mari se produce un pic mai mult zgomot de fundal şi, de asemenea, pot să setez culorile dorite. Scopul acestui echipament este de a linişti - sunetul produs de bulele de apă este liniştitor, iar, pe de o altă parte, dacă mă aşez cu spatele la acest tub voi simţi vibraţiile pe care le produce. De asemenea, copiii, de exemplu, pot urmări cum bulele se ridică şi cum îşi schimbă culoarea”, mai explică medicul din Germania.
În opinia acesteia, spaţiul amenajat la Spitalul Gorgos din Capitală este ideal pentru copiii cu tulburări din spectrul autist, care pot fi trataţi acolo începând de luni.