Concurs la Agenţia Medicamentului: Viitorul preşedinte nu are nevoie să fie absolvent de Farmacie. Actualul preşedinte a picat admiterea la Farmacie
0În concursul pentru funcţiile de preşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului organizat de Ministerul Sănătăţii, nu a fost trecută, în condiţiile de înscriere la concurs, condiţia ca aspiranţii la aceste funcţii să fie absolvenţi ai Facultăţii de Farmacie.
Ministerul Sănătăţii a anunţat, luni, că organizează concurs pentru ocuparea urmatoarelor posturi vacante de conducere din cadrul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România: preşedinte, un vicepreşedinte pentru activităţile specifice ştiinţifice din domeniul medicamentelor de uz uman şi dispozitivelor medicale şi un vicepreşedinte pentru activităţile tehnico-administrative care susţin activităţile specifice ştiinţifice.
Practic, viitorului preşedinte al Agenţiei şi viitorilor vicepreşedinţi nu li se cere să aibă studii de Farmacie, cu toate că Agenţia Naţională a Medicamentului este una dintre cele mai tehnice instituţii din domeniul medical şi este cea care decide ce medicamente intră sau ies de pe piaţa din România.
"Fiţi atenţi ce nouă mârşăvie face acest guvern PSD, deşi a fost deja demis! Azi au fost scoase la concurs cele mai importante 3 poziţii din domeniul farmaceutic în România: preşedintele şi vicepreşedinţii Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Condiţia principală de înscriere: să ai diplomă de absolvent de medicină, economie sau drept. De Farmacie NU!!! Repet: de Farmacie NU!!! Ghici cine a picat admiterea la Facultatea de Farmacie în urmă cu 6 ani şi nu are diplomă? Aţi ghicit: actualul preşedinte interimar al Agenţiei Medicamentului, domnul Marius Şişu. Aţi priceput cum vine logica? Deci dacă ai studii în domeniul farmaceutic nu poţi conduce cea mai importantă Agenţie din domeniu, dar dacă ai picat admiterea la Farmacie da. Dacă eşti prieten cu cine trebuie, ţi se croiesc după măsură şi condiţiile la concurs. IN-CRE-DI-BIL!", a scris Vlad Mixich, expert în politici de Sănătate şi fost vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, pe pagina sa de Facebook.
Actualul preşedinte interimar al instituţiei, Marius Daniel Şişu, a picat admiterea la Facultatea de Farmacie. Funcţiile de preşedinte şi vicepreşedinţi ai Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale sunt cele mai importante 3 poziţii din domeniul farmaceutic din România.
Marius Daniel Şişu (36 de ani), preşedintele interimar al Agenţiei Naţionale a Medicamentului, nu a reuşit să treacă examenul de admitere la Facultatea de Farmacie, iar experienţa lui în domeniul sănătăţii se limitează la falimentarea unor mici afaceri cu medicamente, scria în luna aprilie Recorder.ro. În iulie 2018, numele lui apărea pe lista candidaţilor respinşi la examenul de admitere al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Craiova, însă instituţia de învăţământ a şters PDF-ul de pe site. Informaţia a rămas în căutările din Google, dar link-ul duce către o pagină goală. Şişu a fost evaluat la două probe, unde a luat notele 8.45 şi 4.25, potrivit Recorder.ro.
Agenţia Naţională a Medicamentului este una dintre cele mai tehnice instituţii din domeniul medical şi este cea care decide ce medicamente intră sau ies de pe piaţa din România. De asemenea, Agenţia Naţională a Medicamentului ar trebui să monitorizeze permanent stocurile de medicamente din ţara noastră, în condiţiile în care medicamente esenţiale lipsesc adesea de pe piaţa din România.