Companiile multinaţionale caută tineri talentaţi la Career Innovation Week

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Companii precum Google, IBM, HP, BRD Groupe Société Générale, Orange sau Coca-Cola HBC participă la cea de-a treia ediţie a proiectului de carieră şi inovaţie pentru tinerii talentaţi, fie ei studenţi, absolvenţi sau masteranzi cu rezultate academice şi extracurriculare deosebite. Career Innovation Week se va desfăşura în perioada 13-16 noiembrie la Bucureşti.

Organizatorii estimează că peste 2.000 de tineri se vor înscrie la eveniment, dar subliniează că numai 800 dintre aceştia vor fi selectaţi. Concret, tinerii vor putea participa la o serie de  workshop-uri, studii de caz, sesiuni de discuţii şi interviuri de 15 minute cu reprezentanţii unora dintre cele mai bine cotate companii de pe piaţă, potrivit organizatorilor.

„În urma centralizării informaţiilor primite la ediţiile anterioare Career Innovation Week, a reieşit faptul că aproximativ 40% dintre cei care au participat într-una din zilele evenimentului au fost selectaţi pentru programele de internship sau management trainee deschise de companiile participante şi ulterior angajaţi în cadrul companiei respective”, a explicat Andreea Balaci, manager de proiect.

Astfel, domeniile la care se pot înscrie tinerii sunt: finanţe şi bănci, vânzări şi marketing, IT şi telecom, cercetare şi inginerie.

Printre companiile prezente în cadrul ediţiei din acest an se numără: IBM, Phi Partners, HP, BRD Groupe Société Générale, Endava, Mondelēz România, Orange, Groupama Asigurări, L’Oréal România, Unilever, Ursus Breweries, Coca-Cola HBC, Google, Saatchi & Saatchi, Storience, Infinit Solutions, Brandfusion, The Academy at PwC, Carnation Group, Allevo, CFA Society.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite