Colegiul Medicilor: „Susţinem protestele de la nivelul întregii ţări”. Motivele pentru care sindicaliştii cer demiterea ministrului Patriciu Achimaş-Cadariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Patriciu Achimaş Cadariu FOTO Eduard Enea
Patriciu Achimaş Cadariu FOTO Eduard Enea

Colegiul Medicilor din România (CMR) a anunţat, vineri, că susţine protestele medicilor de la nivelul întregii ţări. Tot vineri, sindicaliştii din Sănătate au cerut demiterea ministrului Sănătăţii, Patriciu Achimaş-Cadariu, pe motiv că nu a încercat nici până acum să stea de vorbă cu doctorii şi asistenţii medicali intraţi în grevă japoneză de la începutul acestei săptămâni.

„Mişcările de protest ale medicilor, care au început în 21 martie şi vor continua până la rezolvarea probelemelor, se referă la condiţiile improprii de muncă şi încărcarea birocratică ce afectează grav calitatea actului medical, funcţionarea complet deficitară şi incoerentă a sistemelor informatice ale CNAS, dar şi erorile legislative duc la blocarea sistemului, imputări abuzive asupra medicilor şi instituţiilor sanitare, dar şi batjocura asupra timpului de aşteptare şi accesului efectiv al pacienţilor la serviciile medicale”, arată Colegiul Medicilor, într-un comunicat.

Potrivit CMR, la acestea se adaugă precaritatea veniturilor din sistemul sanitar, care afectează în acelaşi timp demnitatea corpului medical şi a pacienţilor.

Sindicatele din sănătate, susţinute de unele asociaţii profesionale, au anunţat, pe 20 martie, că vor declanşa o serie de proteste, până pe 18 aprilie, când ar putea declanşa greva generală. Printre revendicări se numără aplicarea Legii salarizării unitare, acordarea sporurilor, respectarea normei de muncă şi a timpului de repaus şi asigurarea în regim gratuit şi prioritar a serviciilor medicale acordate personalului angajat în sistemul de sănătate.

Sindicaliştii cer demiterea ministrului Sănătăţii

Sindicatele au solicitat, vineri, printr-o scrisoare deschisă înaintată Guvernului, „demiterea ministrului Sănătăţii şi orientarea Sănătăţii într-o nouă direcţie, aceea a reformei adevărate”.

„Întregul corp medical din România este revoltat de faptul că opinia publica este permanent intoxicată cu mesaje care induc resposabilitatea noastră pentru lipsa de performanţă a sistemului sanitar”, se arată în scrisoarea deschisă înaintată premierului Dacian Cioloş.

Sindicaliştii atrag atenţia asupra subfinanţării sistemului sanitar. „În acest context, membrii de sindicat din Federaţia Sindicală Hipocrat şi Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din Romania – C.F.S.M.R., indignaţi de lipsa de predictibilitate a reformei din Sănătate şi de ignorarea aspectelor privind drepturile salariaţilor, prin încălcarea prevederilor Codului Muncii în ceea ce priveşte timpul de muncă şi timpul de odihnă, aplicând un ordin al Ministrului Sănătaţii care cuprinde norme de aplicare a unei legi deja abrogate, vă solicită implicarea imediată în soluţionarea revendicărilor noastre”, subliniază documentul.

Sindicaliştii susţin, în scrisoare, că ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu „nu a manifestat o formă de implicare în rezolvarea stării conflictuale, fiind mai degrabă lipsit de interes în ceea ce priveşte dialogul social, dezbaterea şi identificarea soluţiilor atât de necesare şi fără de care sistemul sanitar nu mai poate funcţiona. O astfel de atitudine pe care o catalogăm asumat drept iresponsabilă trebuie sancţionată de dumneavoastră”, îi cer sindicaliştii premierului.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite