De fapt, călătorul român care ştie că are în faţă un drum de 5 ore (teoretic) îşi pregăteşte provizii cât pentru o excursie la munte şi asta e absolut normal. Oamenii ştiu bine că trebuie să îşi ia cu ei mâncare, apă (cât mai multă apă), cărţi (şi variantele lor ceva mai cunoscute: laptopuri, tablete, integrame, 50 de umbre ale lui Gray), oamenii ştiu că atunci când mergi cu trenul la nevoie e bine să ai în bagaj sac de dormit, haine de schimb, o lanternă, un radio portabil, arc cu săgeţi (în caz că rămâi blocat prin câmpiile Bărăganului şi ai chef să vânezi ceva iepuri. Am zis iepuri, nu dropii!), ustensile de grătar, medicamente pentru orice tip de afecţiune pe care ai avut-o vreodată, pelerină de ploaie (dacă rămâi blocat toamna cu trenul la munte), căciulă, bocanci, un briceag elveţian, o sticlă de ţuică (sau două). Niciodată nu se ştie când, cum şi unde ajungi.

Specialiştii în CFR, mă refer la bieţii călători care în atâţia ani s-au transformat în experţi ai chinului, le transmit copiilor lor noţiunile necesare pentru a putea supravieţui unei călătorii cu trenul în România viitorului. Mai spun ei, n-ar fi rău ca într-o călătorie cu trenul să iei cu tine şi un amnar, o cremene, multe şosete curate, chiloţi, căciulă, geacă de munte (chiar dacă la plecare e vară, cine ştie ce anotimp va fi la destinaţie), un atlas geografic, o busolă, un fluier (din ăla de cutremur, da, dar pe care să-l foloseşti doar aşa, ca să fluieri de plictiseală, din când în când), o şubă, un aragaz de concediu şi o mini-butelie, un cort din ăla care se deschide din aruncare, un butoi (poate ai nevoie să strângi apă de ploaie în el, în funcţie de cât o să dureze călătoria), biscuiţi, conserve, pateu şi orice alte alimente care rezistă la temperaturi extreme pentru foarte mulţi ani.

Există uneori la plecare o temere a călătorului român că va pierde următorul sezon din Game of Thrones. E o teamă justificată, e posibil ca la destinaţie oamenii viitorului nici măcar să nu-şi mai amintească ce a fost acela Game of Thrones. Oricine poate să spere însă că va ajunge la destinaţie în timpul propriei sale vieţi, că fiii sau fiicele sale nu-i vor fi făcut deja prea multe pomeni (“Săracul tata, a plecat cu trenul de la Filiaşi la Bucureşti, acum 17 ani; i-au oprit la semnal, la Grădinari, la vreo 30 kilometri de oraş, şi de atunci stau acolo, în buruieni, în câmp, şi nimeni nu ştie ce s-a ales de ei”), dar şi că va fi recunoscut de apropiaţi la coborârea pe peron.

Sunt oameni care spun că într-o zi undeva în România trenul lor a ajuns la timp, ba chiar şi cu două minute mai devreme. Dar ceilalţi cetăţeni îi privesc cu neîncredere şi-i bănuiesc de vrăjitorie, pentru că acest fapt ciudat nu are o explicaţie ştiinţifică. De fapt nimeni nu ştie ce grave dezechilibre la nivelul întregului univers, ce efect-fluture, ce anomalii până la nivel de celular, mitocondrial, până la nivel de ADN s-ar putea produce dacă într-o zi, cândva, undeva, în ţara noastră, un tren al CFR ar ajunge la timp.
 

Citiţi AICI toate editorialele semnate de Lavinia Bălulescu

Pe Lavinia Bălulescu o găsiţi şi pe Ferma de gânduri.