Nu activităţile şi festivismele ne lipsesc şi nu e ca şi când paradele militare sau discursurile sforăitoare, însoţite de soboruri de preoţi şi parlamentari vor fi greu de organizat. Nu focurile de artificii şi tăierile de panglici tricolore vor lipsi de la sărbătorirea a 100 de ani de când idealul reunirii tuturor românilor într-o singură patrie s-a realizat. Nici crearea unor medalii sau manifestări aniversare, necesare de altfel, nu vor face cinste memoriei sutelor de mii de soldaţi ucişi în Marele Război.

Din păcate, la celebrarea a o sută de ani de existenţă a statului lor ideal, românii au parte doar de un mare monument de prostie, creat în fiecare zi de către guvernanţii lor debili. De fapt, comemorarea Centenarului, care ar fi trebuit să înceapă în august 2016, pentru că în 1916 România a intrat în război alături de ţările Antantei, a fost o declaraţie de solidaritatea şi asocierea cu ceea ce este astăzi Vestul european. Centenarul a trebui să fie un prilej pentru a demonstra că România născută la sfârşitul anului 1918 este un proiect viabil. Proiectul românesc de la 1918 a fost şi ar trebui să rămână un proiect al modernizării.

De fapt, în 1918 s-a produs momentul final al reinventării României ca spaţiu multicultural, ţară multi-etnică, societate cosmopolită, racordată la valorile Occidentului, o naţiune a dialogului şi a cooperării. Aceste valori ar trebui promovate şi transformate într-un motiv de sărbătoare naţională.

România care s-a născut din crepusculul imperiilor trebuie să fie dovada vie că proiectul întemeiat pe ideile preşedintelui Woodrow Wilson mai poate funcţiona.

Avem exemplul altor naţiuni care şi-au sărbătorit jubiliar trecutul. Ungaria, sărbătorind un mileniu de existenţă, nu a construit doar un uriaş monument, astăzi vizitat de sute de mii de turişti în piaţa Eroilor, ci şi două instituţii naţionale, un muzeu şi o operă care să continue cultivarea spiritului naţiunii.

Când Statele Unite şi-au sărbătorit bicentenarul, nu a fost creată doar o imensă expoziţie naţională, dar toate instituţiile publice şi private ale statului american au fost implicate în acel eveniment. O naţiune întreagă trebuie să sărbătorească, nu numai un grup minuscul de legiuitori care par o oglindă dezgustătoare a patrioţilor care au creat România secolului XX.

Centenarul creării statului finlandez, care are loc în acest an, ar putea să constituie un alt model. În loc să cheltuim bani pe avioane, tancuri şi rachete, poate ar fi mai bine să vedem ce instituţii publice, ce mecanisme culturale pot fi activate. Poate că fiecare localitate din România ar trebui să beneficieze de evenimente culturale pe tot parcursul Centenarului. În loc să risipim bani pe focuri şi jocuri, poate ar trebui să oferim gratuităţi pentru toţi copiii acestei ţări să beneficieze de acces liber la toate spectacolele de teatru, film sau la muzeele naţionale.

În locul marşurilor militare şi în locul paradelor gratuite, aş vrea să văd o Românie creativă activându-se. Fotografi, actori, artişti de tot felul implicaţi într-un proiect naţional. O Românie sărbătorită nu prin spectacole folclorice de prost gust şi eternele târguri de obiecte tradiţionale, ci o ţară în care regiunile diverse să schimbe între ele reţete şi produse culinare, în care să celebrăm diversitatea noastră şi nu naţionalismul deşănţat. O naţiune care îşi înţelege slăbiciunile, dar care ştie să-şi promoveze valorile într-o manieră creatoare. Să sărbătorim nu doar trecutul, ci şi potenţialul nostru de viitor.

Sigur, din cei o sută de ani care au trecut, nu tot timpul am reuşit să ne ridicăm la înălţimea propriilor idealuri. Când sărbătorim o sută de ani demonstrează şi faptul că statul român este un stat tânăr, ceea ce nu justifică neputinţa infantilă a instituţiilor noastre. Lipsa unui proiect coerent pentru toate acţiunile jubiliare nu este numai o sfidare la adresa oamenilor pe care România i-a pierdut în timpul Marelui Război, dar este şi o palmă pe obrazul proiectului care a fost pus în mişcare în urmă cu un secol.

Pentru că, după cum se prefigurează, finalul anului viitor va aduce doar amintirea neplăcută a unei noi şi monumentale incapacităţi naţionale.