Cel mai modern bloc operator din România va fi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. Unitatea sanitară are un centru de recoltare de sânge

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti (SUUB) va avea, începând de joi, un Centru de donare de sânge, dotat cu echipamente de recoltare moderne. Prezent la inaugurare, ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, a inspectat şi stadiul lucrărilor la blocul operator, care va avea 11 noi săli de operaţie.

„Începând de astăzi se poate dona sânge şi la Spitalul Universitar. Am inaugurat punctul de colectare a sangelui într-un spatiu modern, dotat cu echipamente noi si la standarde europene. Este al doilea punct redeschis dupa cel de anul trecut de la Spitalul Fundeni. Pacientii internaţi anual in regim de spitalizare continua pot avea acces in caz de necesitate, mult mai uşor la sange si derivate din sange, iar apartinatorii sau cei dornici sa doneze o pot face si aici, scurtând astfel traseul produselor din sânge”, a declarat Nicolae Bănicioiu.

Acesta a promis încă de anul trecut că va redeschide centrele de recoltare de sânge din spitalele de urgenţă mari. Primul centru inaugurat a fost cel de la Institutul Fundeni. Cel de-al treila spital în care va fi deschis un centru de colectare de sânge va fi Spitalul de Urgenţă Bagdasar-Arseni.

„Anul trecut am promis redeschiderea acestor puncte de colectă în marile spitale pentru a evita discontinuităţile în colectare. Facilităm astfel accesul pacienţilor care vor să doneze sânge spre binele tuturor celor care au nevoie. Nu ne vom opri aici şi urmează să redeschidem astfel de puncte şi în alte spitale de urgenţă”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Legat de cele 11 noi săli de operaţie în care vor putea fi realizate intervenţii chirurgicale la SUUB, Bănicioiu a spus că ele vor oferi condiţii de ultimă generaţie. Concret, noul bloc operator va fi inaugurat în primăvara acestui an. Drept urmare, zilnic se vor putea efectua 77 de operaţii, a subliniat ministrul Sănătăţii.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite