Ce zic maghiaromânii apropo de „Adevărul despre români şi unguri”

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Aici Sever, adminul MaghiaRomânia. Cum nu am văzut vreo reacţie pe blogurile Adevărul la documentarul „Adevărul despre români şi unguri”, mi-am întrebat colegii ce părere au. M-am ales cu trei păreri: din Cluj, Odorheiu şi Miercurea Ciuc, atât despre partea dedicată românilor din Ungaria, cât şi despre partea despre ungurii din România. Care parte este... dar vedeţi voi mai jos ce şi cum.,

ANDRÉ Ilona-Ibolya: Dar ce este asta? Ce urmăreşte? Că aşa cum este construit,  este o manipulare grosolană şi, totodată, foarte abilă împotriva maghiarilor. Şi să vă explic la ce mă gândesc: dincolo de dispropoţionalitatea materialului - 34 minute pentru problemele a 35 de mii de oameni şi 13 minute pentru problemele a peste un milion de oameni! - cele două părţi parcă sunt făcute de persoane diferite, sau cu scop diferit. Prima parte este un material frumos, foarte bine realizat, n-are nici o hibă, nimic de reproşat, merge la suflet şi arată complexitatea problemelor unei minorităţi rupte, neajutate, izolate, neînţelese, care se zbate din răsputeri să nu dispară, dar aproape fără speranţă Problemele lor înşirate îmi sunt cunoscute, că doar sunt exact şi problemele maghiarilor din România, mai ales ale celor care trăiesc împrăştiaţi şi nu compact,precum secuimea. M-am uitat şi ieri şi chiar am fost entuziastă la începutul videoului, tot ce spuneau românii din Ungaria era de înţeles, valid şi aşteptam ceva cam la fel şi despre maghiarii de aici.

Dar, vizavi de partea întâi, parte doua este pentru mine o mare decepţie.

Pe când cadrele despre comunitatea română din Ungaria sunt filmate în locuinţe, şcoli, biserici, - deci în locuri culturale, - partea a doua începe în cârciuma satului(!) Ca  primă impresie despre maghiarii din România apar nişte oameni deloc prezentativi, chiar antipatici aşa cum vorbesc, cum arată. În partea consacrată problemelor maghiarimii din România majoritatea cadrelor se realizează în stradă, viceprimarul vorbeşte aşezat pe nişte scări, parcă acolo e locul lui de muncă, în Miercurea Ciuc se filmează în piaţa centrală, clădirea Liceului Márton Áron este prezentată doar în treacăt, şi pe urmă o sală de clasă cu o proferoasă de română venită din Moldova, toate acestea dau impresia că echipa de filmare nu este primită, invitată înăuntru de niciun intervievat.  

Şi culmea, ce m-a dezamăgit cel mai mult: problema maghiarimii este prezentată de un englez, care ocupă mai mult de jumătate din partea oricum prea scurtă alocată problemelor etnicilor maghiari din România. Însă, poate că aici este intenţia de obiectivitate a reporterului, căci, auzite de la un englez, problemele învăţării limbii române de către copiii maghiari par mai veridice. Dar să nu întrebi pe copii cum se descurcă, pe părinţi ce probleme au, să nu aminteşti că majoritatea copiilor de aici reuşesc să termine orice facultate doresc din ţară, că Universitatea Sapientia din Miercurea Ciuc, fondată şi finanţată de statul maghiar, are o secţie de româno-engleză, unde se formează profesori de română, că şi la celelalte secţii - de exemplu Sociologie sau Comunicare şi relaţii publice - se predă şi limba română obligatoriu, şi că absolvenţii de aici se descurcă bine la locurile lor de muncă, chiar şi la guvern...să nu aminteşti toate astea?

Şi, stupoare: capitol este introdus cu subtitlul Ura, ura, ura.Tare mă tem că şi aici lipsesc diacriticele, nu numai din numele interlocutorilor maghiari arătaţi pentru câteva secvenţe nesemnificative, şi că titlul nu este o exclamaţie de bucurie, ci o manipulare ordinară. O invitaţie la ură.

Parte întâi: jos pălăria. Partea a doua: la coşul de gunoi. Partea întâi: adevăruri ştiute şi neştiute despre o minoritate, care dacă nu este ajutată măcar acum în al doisprezecelea ceas, dispare. Şi ar fi păcat. Partea a doua înşiră şi subliniază cîteva din clişeele pe larg prezentate în decurs de douăzeci de ani de media română despre maghiari şi este foarte departe de orice adevăr.

André Ilona-Ibolya este biochimist la Miercurea Ciuc. Pe MaghiaRomânia ajută cu traduceri şi idei.

SIPOS Zoltán: Într-adevăr, şi eu cred că partea a doua e cea cu probleme. Tot aştept ca textul să mai balanseze cumva, căci înţeleg că nu există o a doua parte pentru film (eu după prima parte am fost convins că urmează un follow-up, tocmai din cauza disproporţionalităţii materialului).

Şi ceea ce mi-a lipsit foarte mult: ungurii care trăiesc în comunităţi cu majoritate română. Acolo nu ar fi avut probleme de limbă, şi ar fi putut vedea că problemele sunt în mare parte identice cu cele a comunităţii româneşti din Ungaria.

Încă o chestie: să pleci în Secuime fără cineva care cunoaşte locul, are relaţii şi ştie limba mi se pare un amatorism greu de scuzat.

Dar, încă o dată zic, se putea şi mai rău. Eu chiar mă aşteptam la un material şi mai tendenţios, după titlul şi lead-ul de pe Adevărul.

Sipos Zoltán este jurnalist din Cluj, editor adjunct la Transindex.ro. A fost nominalizat la premiile Superscrieri 2013, la categoria Fotojurnalism şi multimedia. Pe MaghiaRomânia este colaborator extern.

SZILAGYI István (reccsman): Ce justifică dispoporţionalitatea intre partea despre românii din Ungaria (35 min) şi partea despre maghiarii din România (13 min)? De ce sunt românii din Ungaria trataţi (de către autorii documentarului –n.red.) de parcă ar fi fost vreodată o componentă a statului naţional român? Părerea mea este că identitatea lor este în primul rând locală şi doar limba şi religia îi leagă de naţiunea unită a românilor. Nu se poate pretinde de la ei să îi laude în aceeaşi manieră pe marii români sau să se lege sentimental de tricolorul român, şamd.

Szilagyi István, născut la Odorheiu Secuiesc, este jurist în Bucureşti. Pe MaghiaRomânia este edtor adjunct.

Sever Ioan MIU/ OLAHUS: Scrisesem deja impresiile mele. Dar mi se pare mai interesant să răspund aici colegilor mei. Sunt de acord că partea despre românii din Ungaria este bună. Şi este meritul Adevărului că a făcut acest documentar, o premieră, cel puţin în presa online. Am apreciat tonul moderat, textul inteligent din voice over:

Uneori, preotul Bun a întors şi obrazul celălalt”.

Precum şi diferenţa reală pe care o surprinde între cele două comunităţi - maghiară din România şi română din Ungaria:

Ar fi nedrept să îi comparăm pe cei 36.000 de români din Ungaria cu cei 1.200.000 de maghiari, câţi trăiesc în Romania

Am apreciat şi faptul că a acoperit foarte multe din problemele românilor din Ungaria, probleme despre care se poate citi şi pe Un regret: nu apare pe peliculă maşina cu Arsenie Boca pe bord şi Ungaria Mare pe lunetă.

Şi o mică observaţie: numele românilor din Ungaria NU au fost maghiarizate doar după 1918, cum lasă a se înţelege documentarul. Nu e vorbă, s-a întâmplat şi procesul invers, de românizare a numelor maghiare din Ardeal, cel puţin a celor de botez.

Trec la partea despre maghiarii din România. Puţină. La cât de puţin cunoscuţi sunt românii din Ungaria, o „discriminare“ pozitivă în economia documentarului poate fi scuzabilă. Totuşi, vrem, nu vrem, secuii interesează mai mult pe cititorul român, deci meritau un spaţiu mai mare. Aşa, documentarul ar trebui să se cheme „Adevarul despre românii din Ungaria şi câte ceva despre secui”.

Apoi, cum zicea mai sus Sipos Zoltán, regret lipsa unui vorbitor de limbă maghiară printre reporteri. Ar fi permis echipei să afle părţi care scapă jurnaliştilor români. De asemenea, secuii NU sunt toţi ungurii din România şi am auzit şi eu că în unele comunităţi mixte, maghiarii se asimilează la rândul lor.

Nu sunt, însă, de acord că intervievarea unui englez e o problemă. Într-o lume în care, din păcate, avem mai mult respect faţă de occidentali decât faţă de noi înşine, e bine ca un englez să spună anumite lucruri, care în gura unui localnic, român şi mai ales maghiar, nu ar fi avut atâta credibilitate.

 Acestea sunt părerile noastre despre documentarul "Adevărul despre români şi unguri”. Vouă cum vi s-apărut? 

DOCUMENTAR Adevărul despre români şi unguri

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite