Cazul dr. Burnei şi More Than derapajele PR-istice

Fotografie din articolul Luizei Vasiliu privind experimentele dr. Burnei

De ce ne-ar interesa pe noi ce face o agenţie de PR în relaţie cu apărarea propriului client? Păi, ne interesează din două motive: 1) e şi „damage control“-ul ăsta o ştiinţă, unii oameni chiar au nevoie să fie apăraţi de campanii de denigrare, dar ştiinţă fiind, are şi nişte reguli de aur; 2) există sau ar trebui să existe nişte standarde publice de moralitate, care să se aplice nu doar jurnaliştilor, ci şi agenţiilor de PR.

Avem următorul caz: un jurnalist investighează luni de zile suspiciunile de erori şi experimente neautorizate pe copii ale unui medic ortoped pediatru celebru, îl şi înregistrează într-un video ridicător de mari semne de întrebare etice şi comportamentale. Procurorii se autosesizează, medicul este trimis în judecată pentru luare de mită şi i se suspendă dreptul de practică în spitale de stat.

Timpul trece, medicului i se oferă serviciile „probono“ (sic!) ale unei agenţii de PR care să se ocupe de remedierea imaginii lui publice, o instanţă decide că doctorul poate profesa în fostul lui spital, opinia publică se revoltă, medicii din secţia unde trebuia să revină împricinatul fac o scrisoare publică în care spun că nu vor să lucreze cu el, ba chiar promit să plece dacă omul revine, agenţia de PR acuză de-a valma ONG-işti implicaţi în cazuri medicale caritabile, jurnalişti şi facebookişti că ar face parte dintr-un „grup infracţional“, iar în final o a doua instanţă decide definitiv că medicul nu se poate întoarce în spital. Procesul continuă, iar reprezentanţii instituţiilor de autocontrol al exercitării profesiei de medic jură că nimeni nu e vinovat de malpraxis (nimeni însemnînd nici medicul din cazul concret, nici vreun medic din România în general; desigur, exceptînd situaţia flagrantă cînd unui bărbat i s-a tăiat organul sexual pe masa de operaţie). În exact acelaşi timp în care Comisia Naţională de Ortopedie Pediatrică a Ministerului Sănătăţii zice că se delimitează de experimente şi mai există, ce să vezi, şi pacientul în ecuaţia medicală.

Nimeni nu a negat vreodată că dr. Burnei a făcut şi bine, că a tratat eficient foarte multe cazuri, că are o carieră în spate.

Cazul dr. Gheorghe Burnei a fost unul de mare impact public nu doar fiindcă el scotea la lumină o serie de malpraxisuri nerecunoscute, ci şi pentru că prezenta tare comportamentale şi sistemice rezultînd în afectarea vieţii unor copii cu nume şi prenume: relaţia disfuncţională medic-pacient, divinizarea necritică a medicului, folosirea resurselor publice în interes personal, inexistenţa mecanismelor de control al actului medical etc.

La modul ideal, cînd ai o asemenea cantitate de material imagistic, atîtea mărturii, o anchetă jurnalistică atît de convingătoare şi emoţionantă precum cea a Luizei Vasiliu, vii în întîmpinarea revoltei opiniei publice cu un discurs mizînd tot pe emoţie şi empatie. Că aşa sînt oamenii, se înduioşează cînd aud poveşti frumoase şi cînd îi văd pe cei cu pîinea şi cuţitul recunoscîndu-şi limitele umane. Nimeni nu a negat vreodată că dr. Burnei a făcut şi bine, că a tratat eficient foarte multe cazuri, că are o carieră în spate – ceea ce e imposibil de afirmat e că un medic, orice medic, nu are şi eşecuri, că medicul nu greşeşte niciodată. După cum bine scria (pe Facebook) Vlad Mixich, greşeala este inerentă şi spectrul ei îi bîntuie pe toţi chirurgii, însă despre ea nu se vorbeşte (destul); în România, cultura medicală e de aşa natură încît negarea naturii uman-greşelnice a doctorului e parte din fişa postului. Medicii sînt zei, de-aia şi reacţionează multă lume disproporţionat atunci cînd descoperă pe propria piele faibilitatea lor: cînd cad din Panteon, medicii devin satana.

Ce este, însă, imposibil să negi, în cazul Burnei, e obiectivitatea brutală a radiografiilor cu oase definitiv deformate, însoţite de fişele medicale enumerînd intervenţii peste intervenţii, şi fotografiile cu copii care şi-au pierdut copilăria. Dar, spre surprinderea generală, fix asta a decis agenţia More Than Pub (MTP) că e o bună strategie de PR să nege: toate astea nu există, există o conspiraaaaaţieeee mondiaaaală a voluntarilor care au ajutat copiii să ajungă la consult în străinătate. Care voluntari, pe cale de consecinţă, fac parte dintr-un „grup infracţional“. Copiii erau bine sănătoşi, dar nenorociţii ăia de voluntari au vrut să smulgă banii românilor, atent păziţi de dr. Burnei ca membru al comisiei care aproba tratamente în străinătate, aşa că voluntarii au pus mînă de la mînă şi pe banii lor au trimis copiii în străinătate, de unde i-au trimis medicii străini de neam şi ţară gata stricaţi înapoi. Sau cam aşa rezultă.

Acum, eu nu ştiu unde a învăţat strategii de PR lumea de la MTP (mă rog, am citit nişte comunicate ale lor despre lenjeria intimă care cam dau de gîndit: „Lenjeria intima nu e opţională, este necesară. (...) Lenjeria este prima piesă de îmbrăcăminte pe care o pui pe tine. Oricît de atractivă ar fi lenjeria ta intimă, este inestetic să se vadă prin haine“ – integral, aici), dar regula no. 1 ar fi că nu aperi pe cineva atacînd persoane cu reputaţie nepătată, active în domeniul carităţii.

Adică, dacă tu bagi la înaintare cîte vieţi a salvat dr. Burnei, deşi are în cîrcă toate radiografiile alea, nu ţi se pare aberant şi neconstructiv să vorbeşti în termeni infracţionali şi de „grup mafiot“ despre unii care şi ei salvează vieţi, în schimb n-au radiografiile alea atîrnîndu-le în spate? Vrei să-i speli imaginea dr. Burnei aruncînd cu rahat în femeile de la „Dăruieşte viaţă“ şi susţii că te interesează adevărul? Fă o investigaţie care să dovedească ce spui, adună probe la nivelul de detaliu şi complexitate al anchetei Luizei Vasiliu şi pe urmă mai vedem. Că nu e o competiţie pentru singurul loc pe podiumul făcutului de bine, de să n-aibă loc dr. Burnei de binele făcut de alţii, iar genul ăsta de acuze conspiraţioniste poluează spaţiul public. Dacă MTP îşi imaginează că aşa or să arate ce simplu se pătează reputaţia unui om de bine şi deci la fel e şi cu dr. Burnei, simt nevoia să mă repet: radiografii, investigaţii jurnalistice, anchete penale, medici care au lucrat cu Burnei, dar nu mai vor nici tăiaţi. Versus o campanie PR-istică de aruncat cu rahat.

A, dar ia să vedem, nu cumva toată campania se bazează pe interdicţia de principiu de a chestiona binele, aşa, generic, prin forţa lucrurilor, a dr. Burnei? Ba da. Cum e binele ăsta? Unul în cifre, în logica recordurilor mondiale, că vorba aia, cu cît un medic doarme mai puţin cu atît e mai atent şi competent.

Dr. Burnei nu era acolo ca să bată recorduri de scos cărbuni din mină, succesul în medicină e calitatea serviciului medical.

De pildă, cineva ar trebui să le spună celor de la More Than Pub că argumentul cantităţii – „(dr. Burnei) opera într-o zi cît alţii într-o săptămînă“ – e unul cam prost (sau „neinspirat“, ca să nu declanşăm din nou predispoziţia nativă a MTP de a se simţi jignit). Să trecem peste formularea demnă de poveştile cu Prîslea cel Voinic (e adevărat, Prîslea nu opera, doar creştea într-o zi etc.): medicina nu e stahanovism, dr. Burnei nu era acolo ca să bată recorduri de scos cărbuni din mină, succesul în medicină e calitatea serviciului medical şi efectul pozitiv asupra pacientului, nu cantitatea de rulmenţi produşi pe oră. Pînă şi americanii, în sistemul lor de sănătate atît de axat pe profit şi „productivitate“, evaluează acum asistenţa medicală în funcţie de calitate (aici, despre această reorientare şi reglementările aferente, în cazul Medicare). MTP ar trebui mai curînd să găsească 10-20 de pacienţi dispuşi să dea testimoniale despre faptul că dr. Burnei e medicul vieţii lor. Şi pe urmă să-l convingă pe doctor să ţină o conferinţă în care să spună că orice-ar fi, îi pare rău. Chiar dacă nici testimonialele, nici un cît de mic exerciţiu de umilinţă umană n-o să facă acele radiografii şi feţele acelor copii să dispară. Că nu te iei de piept pe viaţă şi pe moarte cu opinia publică educată şi vocală, estimezi şi tu, agenţie de PR, la cine vrei să ajungi şi care-s şansele de reuşită ale conspirativitei, victimizării şi excesului de sărit la beregată (cel mai amuzant a fost cînd MTP a confundat-o pe autoarea unei postări de blog cu PR-ista lui Tudor Chirilă, emanînd legătura logică de mare respiraţie „Tudor Chirilă critic la adresa dr. Burnei + PR pentru Chirilă = PR-ista nu gîndeşte singură, ştim noi că serveşte o agendă“, a lui Chirilă, probabil, pentru că Tudor Chirilă o plăteşte; acum, desigur că femeia e plătită pentru promovarea artistică a omului, nu pentru tot ce face în viaţă, că ar fi prea scump chiar şi pentru Tudor, dar mai ales... adrisantul era greşit).

Pun pariu că More Than Pub va pune şi în comentariile la acest text un copy-paste cu SMS-ul trimis tuturor bloggerilor şi jurnaliştilor al căror număr de telefon îl aveau: „Pînă acum au vorbit decît acuzatorii (sic!)! În orice stat democratic acuzatul (nedovedit ‘vinovat’) are dreptul să se apere. Am decis să-l ajutăm pentru că l-am ‘ascultat’ cu adevărat... şi am înţeles. (...) Ne-am asumat nişte consecinţe (ştiind delicaţetea cazului), însă la ora actuală în social media ‘linşajul’ nostru e la o scară cu mult peste aşteptări. S-a ajuns pînă la transmiterea de mesaje clienţilor noştri, la acordarea de recenzii proaste pe paginile lor de Facebook. Este un şantaj incredibil“.

Sugestia ar fi ca, înainte să dea copy-paste după acest mesaj ori altul din seria lungă de intervenţii pe Facebook şi bloguri în care găsesc interese mafiote peste tot, More Than Pub să-şi cumpere un corector de limbă română sau să angajeze pe cineva care se pricepe (inclusiv la virgule). În rest, cum să spun, dacă clienţii lor sînt mulţumiţi de comunicatele despre necesitatea lenjeriei, să le fie de bine; în ciuda părerilor MTP, nimeni nu moare de această grijă.

Dar da, unora ne pasă de faptul că cineva care apelează la un instrumentar atît de imoral în spaţiul public, aruncînd fără dovezi cu mizerii în oameni de bine, ar trebui cumva să-şi ia două după ceafă. Metaforic, desigur.