Bucuria de-a trăi firesc

Un sondaj-fulger prin pieţele Capitalei scoate scoate în evidenţă jalea cea mare. Mai toţi tarabagiii se plâng de iarna asta capricioasă, că n-au putut să-şi culeagă legumele, că nu se ştie dacă recoltele de grâu şi porumb nu a fost afectate de secetă sau dacă nu cumva vor fi înecate de apa abundentă provenită din topirea bruscă a zăpezii, că fructele sunt deja compromise.

Bref : totul costă şi, anul acesta, toate produsele se vor scumpi în mod dramatic!  Sigur că absolut toţi cei intervievaţi sunt producători cu acte în regulă! Se poate citi lesne asta pe faţa lor! Evident, avem de-a face cu mica Apocalipsă trâmbiţată la fiecare început de an de mafia pieţelor. Nu vreau să discut aici despre agricultura de subzistenţă de pe urma căreia amărâţii de ţărani abia îşi târâie zilele. Ci despre cum se aşează firescul într-o ţară normală. 
Am revăzut deunăzi filmul documentar „Asta e! Bucuria de-a trăi”, regizat de Vlad Druc acum mai bine de un deceniu. Pe scurt, relatează povestea afacerii de succes a olandezului Gerrit Marsman. Un slăbănog, cu plete , barbă şi ochelari de vedere rotunzi, tip John Lennon. Coborât direct din mişcarea „Flower Power”, individul s-a apucat să scoată bani din pământ. Mai exact din nisipul mărunt pe care părinţii şi bunicii lui le-au adus de aiurea cu căruţele, l-au udat, l-au răscolit şi i-au poruncit să rodească. Gerrit a făcut nişte împrumuturi pe la bănci, a cumpărat 50 de hectare, a închiriat câteva tractoare şi utilaje, şi-a mobilizat numeroasa familie, a plătit zilieri cu 18-20 de dolari ora şi s-a pus pe treabă. Curând, şi-a încropit o fermă zootehnică. A cumpărat 50 de vaci. Una la hectar. Cu 500.000 de dolari împrumutaţi, a achiziţionat o maşinărie de mulgere. Făbricuţa de brânză a venit de la sine. Astfel, circuitul s-a închis: animalele fertilizează pământul care le hrăneşte, laptele se transformă în brânza pe care  Gerrit o vinde fie prin pieţele oraşului, fie printr-un sistem propriu de livrare la domiciliu. Pe moşia lui lucrează acum prieteni, neamuri, studenţi, punkişti, emigranţi. Într-un moment de relaxare, la cină, chicoteşte şi rezumă istoria bunăstării olandeze: „Strămoşii mei au ajuns la o viaţă normală furând şi vânzând sclavi. O bună parte din bogăţia tării e furată”. La sfârşitul anului, Gerrit se apucă de ceea ce îl enervează teribil: să facă socoteli. Cheltuieli: 296.000 de dolari. Venit: 574.000 de dolari. Reporterul îl întreabă: „ Eşti fericit?”. Iar el răspunde râzând: „Fericirea e o chestie concretă. Fericirea e când poţi să-ţi planifici momente fericite. Altfel, viaţa asta e un rahat! Ei, da! Asta e!”.