BBC: Debutul în afaceri pentru moştenitorii castelelor din Transilvania

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Kalman Teleki FOTO Traian Olinici/BBC
Kalman Teleki FOTO Traian Olinici/BBC

Confiscate de puterea comunistă din România, peste 100 de castele din regiunea istorică a Transilvaniei îşi regăsesc cu greu proprietarii de drept. Unii dintre ei, forţaţi să plece din România din cauza regimului dictatorial, au lăsat în spate minunate opere arhitecturale. Alţii însă, care au reuşit să îşi recapete proprietăţile, se gândesc în prezent cum să le facă şi profitabile.

După revoluţia din 1989, urmaşii foştilor proprietari au sperat că la un moment dat vor putea să revendice în instanţă dreptul de moştenire pentru zeci de castele din România, scrie BBC. După o schimbare legislativă din 2005, acest lucru a devenit posibil.

Costul unui asemenea proces se ridică la zeci de mii de euro, prin urmare, pentru a putea întreţine un castel şi pentru a plăti taxele judiciare, mulţi dintre moştenitori au fost forţaţi să gândească antreprenorial.

Kalman Teleki era un copil atunci când castelul în stil baroc al familiei sale, din satul Gorneşti, a fost luat cu forţa de comunişti. Regimul dictatorial i-a oferit un apartament, într-un subsol. În 1982, Kalman Teleki, de profesie chimist, a reuşit să scape din România comunistă şi să se stabilească în Belgia.

Cu doar trei ani în urmă, el a reuşit să îşi recapete castelul familiei sale, după ce a plătit taxe judiciare în valoare de 20.000 de euro.

Castelul Teleki FOTO Călin Cosmaciuc

Castelul Teleki FOTO Călin Cosmaciuc

„Am deschis porţile castelului pentru oricine vrea să organizeze concerte, nunţi sau pentru turiştii care doresc să-l viziteze. Sunt nevoit să găsesc un scop rezonabil pentru a păstra un castel în secolul 21”, spune Kalman Teleki, pentru BBC.

Tarifele de închiriere a castelului variază de la 500 la 2.500 de euro. Chiar şi aşa, proprietarul recunoaşte că deseori permite grupurilor mici de turişti să viziteze clădirea istorică şi gratis. „Nu refuzăm donaţii”, mai afirmă bărbatul.

Kalman Teleki este de părere că executivul din România ar trebui să facă mai mult pentru a dezvolta infrastructura în zonele rurale ale ţării.

Un alt caz asemănător este şi cel al castelului Mikes, deţinut de o familie de noblili maghiari. Situat la circa 6 kilometri de Covasna, în satul Zăbala, clădirea istorică a fost folosită ca spital de psihiatrie în perioada comunistă. După zeci de procese care au durat în total 10 ani, moştenitorul Gregor Roy Chowdhury a reuşit în cele din urmă să redevină proprietarul de drept al castelului.

„Am luptat atât de mult deoarece am simţit că este un fel de misiune a mea, nu neaparat un obiectiv financiar. Până la urmă este casa părinţilor mei”, spune Gregor Roy Chowdhury. Mama sa, contesa Katalin Mikes, a reuşit să scape de regimul comunist pe când avea doar 16 ani, trăind ulterior în Austria.

Castelul Mikes FOTO Călin Cosmaciuc

Castelul Mikes FOTO Călin Cosmaciuc

În prezent, castelul este folosit ca pensiune, iar turiştii pot alege dintre cele 10 camere puse la dispoziţie. Oaspeţii sunt serviţi şi cu preparate din bucătăria tradiţională transilvăneană cum ar fi gulaşul, puiul cu lămâie şi ca băutură, pălinca.

Pentru străini, cel mai faimos castel românesc rămâne Branul, datorită asocierii sale cu legenda lui Dracula, mai scriu jurnaliştii britanici. Chiar şi aşa însă, proprietarii intervievaţi susţin că există mult mai multe lucruri interesante de vizitat în România.

„Pot spune că sunt puţin supărat cu promovarea acestei legende. Transilvania nu poate fi redusă la Dracula. Este până la urmă o poveste bună, dar există multe alte lucruri interesante care pot fi vizitate aici”, mai spune Kalman Teleki.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite