Barometrul Integrării Imigranţilor: „Plătesc taxe, dar nu au niciun fel de drepturi”. Povestea medicului sirian, voluntar la Spitalul „Marie Curie”
0România nu oferă un climat favorabil imigranţilor, arată Barometrul Integrării Imigranţilor, ediţia 2015. Pentru a obţine cetăţenia română, un imigrant trebuie să locuiască legal la noi în ţară timp de cinci sau chiar opt ani şi să fie căsătorit cu un cetăţean român.
În această perioadă, imigranţii nu au dreptul să voteze şi nici dreptul de a fi aleşi, nu pot înfiinţa partide, nu pot adresa direct petiţii şi nici nu pot lua parte la procesul de luare a deciziilor care afectează oraşul sau regiunea în care trăiesc.
Cu toate acestea, legislaţia în vigoare prevede că imigrantul achită, pe durata celor cinci sau opt ani, la bugetul local şi naţional, contribuind prin taxe. „Totuşi, dacă un resortisant provenind din ţările terţe face parte dintr-o asociaţie sau fundaţie legal constituită, apolitică, are dreptul să trimită petiţii şi să participe la consultări publice, în calitate de reprezentant al organizaţiei”, au precizat oficiali din rândul Barometrului Integrării Imigranţilor.
În 2010, un barometru al integrării imigranţilor la nivel european plasa România în rândul ţărilor cu un climat nefavorabil din punct de vedere al participării politice a imigranţilor. „Aceste punctaje sunt o dovadă a lipsei unei viziuni incluzive pe termen lung, în care migraţia joacă un rol important în dezvoltarea societăţii şi nu reprezintă un factor de risc asupra căruia trebuie exercitat un control cât mai riguros”, se arată în document.
Medic sirian, voluntar la Spitalul Marie Curie din Capitală
Mulţi au terminat studiile medicale aici, şi-au întemeiat o familie şi au ales să lupte, zi de zi, pentru a salva viaţa pacienţilor români. Uneori, chiar şi fără a fi plătiţi pentru eforturile depuse. Într-o asemenea situaţie se află sirianul Tayssir Elnayef (58 de ani), chirurg specializat pe ortopedie pediatrică. A intrat în contact cu sistemul medical de la noi 1982, după ce timp de doi ani studiase Facultatea de Farmacie în Spania.
„Îmi doream să fac medicină, auzisem că în România se face carte şi am venit aici. Am intrat la facultate şi limba română am învăţat-o destul de uşor. După ce am terminat studiile, m-am întors în Siria, unde îmi doream să profesez şi să mă stabilesc, dar conflictele de acolo m-au făcut să revin în ţara mea adoptivă. M-am căsătorit, am doi copii şi nu aş pleca de aici, cu toate că mi-e greu din punct de vedere financiar”, a explicat medicul chirurg, care momentan este în ultimul an de doctorat.
„Pentru mine spitalul este a doua familie”
Face voluntariat la Spitalul de Copii „Marie Curie” din Capitală din 2009, dar prima oară a intrat în contact cu spitalul în 1989. Pe profesorul Burnei, şeful Clinicii de Ortopedie Pediatrică din spital şi coordonatorul său de doctorat, îl consideră nu doar un foarte bun coleg, ci un adevărat prieten.
„Pentru mine spitalul este a doua familie. Sunt un om religios şi ştiu că voi fi răsplătit de Dumnezeu pentru faptele mele, chiar dacă nu sunt compensat financiar. Fac tot ce îmi stă în putinţă ca să fiu om. Obişnuiam să mai fac voluntariat la graniţa cu Siria, dar acum îmi este imposibil”, povesteşte chirurgul, care ajunge dimineaţa la ora 7.15 la spital şi pleacă printre ultimii.
Burnei: „Vine înaintea mea în spital şi pleacă după mine”
Asistă la operaţii şi îngrijeşte pacienţi. Mărturiseşte că nu au fost situaţii în care să fie discriminat de părinţi şi speră ca, după finalizarea doctoratului, să rămână în spital. Acelaşi lucru îl speră şi profesorul Gheorghe Burnei.
„Este un bun profesionist şi este parte din echipa mea. A lucrat şi în Siria, a rămas şi fără documente. Din păcate, are o situaţie financiară dificilă însă voi face tot posibilul să îl angajăm în spital pentru că acum lucrează benevol, ştiu cât îşi doreşte să găsească un post în România, aici e familia sa, soţia, copiii...Este un tip foarte modest, a preferat să rămână aici deşi ar putea lucre în străinătate”, a conchis Burnei.