În istoria ortodoxiei au fost şi momente de mare tulburare, chiar de scandal public. Protagonişti au fost înalte feţe bisericeşti şi politice. De pildă, în 1896, Mitropolitul primat al Ţării Româneşti a fost scos din scaun, îmbrâncit la propriu pe scările Mitropoliei. Liberalii îi construiseră un dosar compromiţător, „scurs" în presa epocii de potrivnicii înaltului ierarh.

În epocă, scandalul de la vârful Bisericii a fost imens. S-au organizat manifestaţii publice în toate oraşele mari ale ţării. Povestea a ajuns şi în exterior, prin intermediul bisericilor ortodoxe surori, puse la curent cu situaţia. Atât de încinse au fost spiritele, încât s-a ajuns la căderea guvernului condus de Dimitrie A. Sturdza.

Scaunele arhiereşti au fost zdruncinate de mâna lungă a politicului, au acuzat în epocă apărătorii autonomiei Bisericii în raport cu statul. Ştiind că-şi datorează cariera partidelor, prelaţii s-au apucat făţiş de politică. Iar politicienii au impus în fruntea Bisericii prelaţi nevrednici, dar sensibili la interesul de partid.

Ghenadie, mitropolitul conservatorilor

În 1893, guvernul conservator condus de Lascăr Catargiu a vrut să treacă Legea clerului mirean şi a seminariilor. Artizanul legii era Take Ionescu, ministrul Cultelor şi Instrucţiunii. Aceasta reglementa salarizarea preoţilor de mir, şcolarizarea, criteriile de numire, precum şi chestiuni administrative - întreţinerea bisericilor, fixarea parohiilor, controlul administrativ şi disciplinar în biserică. Din acel moment, salarizarea preoţilor trecea în grija statului.

De asemenea, impunea criteriile funcţie de care se stabilea salariul unui preot, precum şi un minim şi un maxim al salariului. Legea clerului mirean, dorită de guvernarea conservatoare, aducea bisericii avantaje şi dezavantaje. Punea ordine în chestiuni nereglementare de când veacul. În acelaşi timp, consfinţea dependenţa Bisericii de stat.

 Iosif Gheorghian, Mitropolit al Ţării Româneşti şi apropiat al opoziţiei liberale, n-a fost de acord cu adoptarea legii în varianta propusă de guvern. Astfel, a demisionat din înalta demnitate. Take Ionescu şi guvernul conservator au pornit să caute un prelat mai sensibil la iniţiativele puterii. L-au găsit în persoana lui Ghenadie Petrescu, episcop al Argeşului.

Multă stăruinţă au depus laicii pentru alegerea lui Ghenadie. Articolul 2 al legii sinodale din 1872  spunea: „Pentru a fi ridicat la demnitatea de mitropolit sau episcop, candidaţii vor trebui să posede titlul de licenţiat sau de doctor în teologie de la o facultate de teologie ortodoxă". Pentru că episcopul Ghenadie nu îndeplinea această condiţie, ministrul Take Ionescu a impus Camerelor abrogarea numitului articol de lege. Şi astfel, noul mitropolit a fost impus de oamenii politici, în totalul dispreţ al legii. „Îndoită greşeală", a spus Titu Maiorescu într-un discurs la Cameră, „şi prin abrogarea unei legi bune, şi prin propunerea unei alegeri proaste".

Răzbunarea liberalilor, un dosar compromiţător

Mitropolitul Ghenadie n-a zăbovit mult în funcţie. Politica îl urcase în scaun, tot politica l-a coborât. Prin felul cum fusese ales, cariera îi fusese legată de conservatori. Care au pierdut guvernarea, în toamna lui 1895, la conducere fiind chemat liberalul Dimitrie A. Sturdza, ca prim-ministru. Puterea laică şi capii Bisericii, membri ai Sinodului, şi-au dat mâna pentru debarcarea lui Ghenadie din fruntea bisericii.

Premierul Sturdza, ajutat de ministrul Justiţiei, i-au compus mitropolitului un dosar consistent. Era acuzat atât de încălcarea canoanelor, cât şi de chestiuni lumeşti, judecate de justiţia civilă. Piese din dosar au ajuns în presă, cu scopul de a-l discredita pe înaltul ierarh. În mai 1896, în absenţa acuzatului, Sinodul a judecat culpele canonice săvârşite de Ghenadie, hotărând caterisirea „definitivă". Adică scoaterea din rândul clerului. De asemenea,
i s-a stabilit domiciliu obligatoriu la un schit.

Guvernul a fost însărcinat să pună în aplicare decizia Sinodului. Evacuarea fostului înalt ierarh din Palatul Mitropolitan s-a făcut cu o zarvă demnă de lumea lui Caragiale. Fostul mitropolit nu se dădea dus, contestând autoritatea Sinodului care hotărâse drastica pedeapsă, precum şi autoritatea guvernului în afacerile bisericeşti. Poliţia a reacţionat cu duritate, ameninţându-l pe cleric că de nu se face gata de plecare, va fi scos în stradă doar cu hainele de pe el.

Guvernul Sturdza, răpus de scandal

Duritatea oamenilor guvernului a indignat populaţia Capitalei. Bucureştenii s-au revoltat de modul grosolan în care fusese tratată o înaltă faţă bisericească. „Afacerea Ghenadie" a încăput pe mâna partidelor, care-au rostogolit-o lesne înspre opinia publică. În dispută au intervenit şi bisericile ortodoxe surori, puse în alertă de fostul mitropolit Ghenadie. Până în toamnă, la Bucureşti şi în toate oraşele mari ale ţării au fost organizate manifestaţii publice în favoarea prelatului.

Urmare a scandalului public, în noiembrie 1896, guvernul D.A. Sturdza a demisionat. S-a constituit alt cabinet, catalogat în epocă „minister de cârpăceală", condus de Petre S. Aurelian, liderul unei grupări desprinse din PNL. Principala misie a acestuia - aplanarea chestiunii Ghenadie. „Sfătuit" tot de guvern, Sinodul a acceptat să reia în discuţie greşelile canonice ale fostului mitropolit. După un an de la precedenta judecată, capii Bisericii au ajuns la concluzia contrară: Ghenadie Petrescu nu săvârşise nicio eroare în oficierea cultului. Pedeapsa caterisirii a fost anulată, dar prelatul nu şi-a primit înapoi şi scaunul de mitropolit. L-a redobândit, în schimb, „liberalul" Iosif Gheorghian, pe care-l înlocuise Ghenadie în 1893. Până la moarte, în 1918, Ghenadie Petrescu a fost stareţ la Mănăstirea Căldăruşani. 

1896  a fost anul de apogeu al „afacerii Ghenadie", când guvernul a demisionat ca urmare a scandalului.

Mitropolitul, profitor sau victimă?

Îndepărtarea lui Ghenadie Petrescu (foto) din scaunul mitropolitan al Munteniei a fost interpretată în fel şi chip. Nicolae Iorga, partizan al autonomiei bisericii strămoşeşti în raport cu statul, a acuzat puterea laică şi pe Ghenadie însuşi, care se amestecase în politică.

„Cercetaţi împrejurările în care a ajuns Mitropolit Primat: un preot de mir care îşi găseşte, pe baza meritelor câştigate în partid, drumul pentru a ajunge arhiereu, episcop şi Mitropolit". În sens mai larg, istoricul acuza statul. Cauza relelor, a spus Nicolae Iorga într-un discurs rostit în faţa Camerei Deputaţilor la 23 martie 1909, publicat în volum la 1911, era subjugarea Bisericii de către stat. Şi amestecul laicilor în cele sfinte.

„Domnilor, cauza pentru care de la 1860 până la începutul acestui veac nou Biserica noastră a decăzut continuu este că n-a fost lăsată în rosturile ei bisericeşti, că Statul s-a amestecat în socotelile ei bisericeşti". Conservatorii, amicii politici ai lui Ghenadie, au acuzat că destituirea mitropolitului este o lucrătură liberală.

De aceeaşi părere a fost în epocă şi I.L. Caragiale, adversarul „miticilor" PNL-işti. „E o crimă ce s-a făcut cu Ghenadie!", exclama I.L. Caragiale în presa epocii. De altfel, marele dramaturg a participat în noiembrie 1896 la o manifestaţie în favoarea fostului mitropolit, unde a şi luat cuvântul. După 1900, unele voci au dat vina pe chiar capii Bisericii. Între acestea - C. Cernăianu, fost student la teologie şi corector la Tipografia Cărţilor Bisericeşti, unul dintre cei mai virulenţi critici ai stării de lucruri din Biserică.

„Au ajuns atunci toţi la o înţelegere, fiindcă guvernul le-a promis că sacrificând pe unul, va îngropa păcatele tuturor celorlalţi Baraba din Sinodul românesc şi le-a mai promis la mai mulţi, fiecăruia în parte, că-i va alege pe ei mitropoliţi. De aceea s-a putut vedea atunci una din cele mai triste comedii care s-a jucat vreodată de oameni lipsiţi de orice conştiinţă".

De pildă, Partenie Clinceni, episcop al Dunării de Jos, filoliberal şi aspirant la scaunul mitropolitan, a fost unul dintre prelaţii care au lucrat împotriva lui Ghenadie. Peste aproximativ zece ani, Partenie a fost la rândul lui protagonistul  altui scandal care a zguduit Biserica Ortodoxă Română.

Capul Bisericii Ortodoxe, evacuat cu jandarmii

Scena expulzării lui Ghenadie din Palatul Mitropolitan a fost descrisă de Constantin Bacalbaşa, în „Bucureştii de altă dată", având ca material documentar relatările din presa vremii.

Mitropolitul Moldovei şi episcopii Timuş al Argeşului şi Silvestru Băcăoanul s-au înfăţişat la Palatul Mitropolitan, pentru a-i cere lui Ghenadie să-şi facă bagajele. Îi urma, cu altă trăsură, Ştefan Sihleanu, secretar general al Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii publice.

Alte vehicule i-au transportat la faţa locului pe procurorul general şi pe prefectul poliţiei. Cei doi episcopi au intrat în palatul mitropolitan, împreună cu primul-procuror şi un ajutor al acestuia. Şi i-au comunicat lui Ghenadie să se îmbrace şi să plece. Înaltul prelat s-a opus, solicitând decretul regal de revocare din funcţie. Autorităţile prezente au replicat că nu e nevoie, fiind suficientă sentinţa Sinodului.

Catargiu, agresiv

În plină dispută, a ajuns şi Lascăr Catargiu (foto), fost premier al României, fruntaş al Partidului Conservator. Împiedicat să intre în clădire, l-a îmbrâncit pe sergent. „De ce l-ai lăsat să intre?", l-a apostrofat prim-procurorul pe poliţist. „M-a îmbrâncit", a motivat acesta. „Trebuia să-i bagi baioneta în piept", ar fi sunat replica stupefiantă a magistratului.

Între timp, au mai venit şi alţi oameni politici, partizani ai lui Ghenadie. Depăşit de situaţie, prim-procurorul Sărăţeanu i-a ordonat ajutorului său: „Du-te şi spune-i monahului Ghenadie că, dacă nu se îmbracă imediat, îl iau aşa dezbrăcat, şi-l alung cu forţa". Înăuntru, mitropolitul caterisit plângea.

„Procurorul Lilovici îi comunică ordinul de a se îmbrăca imediat. Ghenadie ceru să-i vorbească procurorului general. Acesta intră şi întrebă răstit: «Ce voiţi?» «Voiesc să ştiu în baza cărui ordin sau decret sunt dat afară de aici».

«N-am timp să vorbesc cu dumneata. Ordinul e să părăseşti imediat localul, căci vei fi alungat cu forţa! Ai înţeles?». Procurorul general dădu ordin celor de faţă să iasă imediat, dar nimeni nu se mişcă. (...) După ordinul procurorului general, un pluton de sergenţi de oraş în cap cu căpitanul Gondopol intră înăuntrul palatului mitropolitan.

Şi cum nimeni nu se mişca, sergenţii începură operaţia evacuării cu forţa. Bătrânul Lascăr Catargiu e apucat de piept şi scos afară. Ghenadie fu silit să se îmbrace numai de cât, căci procurorul general nu-i lăsa timpul. (...). Înconjurat de sergenţi, fostul mitropolit primat fu scos afară. Înaintea lui, un servitor îi ducea o legătură în care se aflau câteva cămăşi şi o mică geantă cu parale şi câteva cărţi.

Apartamentele prelatului, percheziţionate

Ghenadie a fost urcat într-o birjă cu coşul ridicat, pe capră s-a urcat căpitanul Gondopol, iar alături de Ghenadie, prefectul de poliţie. Trăsura a pornit în goană mare". (Constantin Bacalbaşa, „Bucureştii de altă dată". 1885-1900, vol. II, Bucureşti, Editura ziarului „Universul" Soc. Anonimă, 1928).

După scoaterea lui Ghenadie din apartamentul ocupat la Mitropolie, autorităţile au dispus o percheziţie. Poliţişti şi procurori, supravegheaţi de episcopi membri ai Sinodului, au scotocit fără evlavie prin rufăria prelatului.

În cuferele lui Ghenadie s-ar fi găsit, se spune, şi un tablou obscen. „Partenie şi Timuş (episcopi, n. r.) râdeau cu hohote: «Nu-i e ruşine, om bătrân, să aibă asemenea porcării în casă", a consemnat Bacalbaşa bârfele vremii.

"Ghenadie fu silit să se îmbrace numai de cât, căci procurorul general nu-i lăsa timpul.''
Constantin Bacalbaşa scriitor

Regele Carol I şi Ghenadie

Regele Carol I a încercat să se menţină neutru în chestiunea Ghenadie. A semnat, totuşi, pentru destituirea sa, aşa cum hotărâse Sinodul. Dar când lucrurile au ajuns prea departe, i-a îndemnat pe oamenii politici să găsească o cale de rezolvare a stânjenitoarei probleme.

Mai ales că scandalul de la vârful bisericii românilor dădea rău în exterior. În vălmăşagul de acuze, unele voci au sugerat că regele nu l-ar fi apărat mai mult pe mitropolit, pentru că acesta s-ar fi opus prozelitismului catolic, susţinut din umbră de Carol I.