De la sfârşitul anului trecut, s-a vorbit ritos, sentenţios, într-o reală atmosferă de urgenţă, despre reformarea clasei politice, despre oameni noi, tehnocraţi, independenţi, orice numai vechi şi hoţi şi corupţi şi traficanţi de influenţă, lacomi şi neruşinaţi să nu mai fie în fruntea bucatelor ţării. Mai cu chef, mai fără chef, mai cu silă, mai de nevoie, mai cu exagerări, mai cu ironie, s-au aşezat pe masa publică criterii de integritate şi a început tăierea capetelor. Au apărut alte nume, alte figuri şi, bineînţeles, sondajele care arată tendinţa, încotro merge opinia publică, pe cine ar alege, dintre numele propuse, să devină edili, mai mari sau mai mici.

Dacă, în iunie anul acesta (...) ar candida Sorin Oprescu, Andrei Chiliman, Marean Vanghelie, Popescu zis Piedone, ar fi victorioşi.

În Bucureşti, de exemplu, în sondajele care măsoară figurile publice au fost introduse numele actualilor primari, unii suspendaţi din funcţie, majoritatea în libertatea controlului judiciar. Dacă, în iunie anul acesta (e adevărat, pică tot în Duminica Orbului din naştere, precum în 20 mai 1990, când FSN şi Ion Iliescu primeau acel scor care nu se potrivea nicicum cu Revoluţia din Decembrie 1989, unde se striga „Jos comunismul”) ar candida Sorin Oprescu, Andrei Chiliman, Marean Vanghelie, Popescu zis Piedone, ar fi victorioşi. Nu se încadrează niciunul în criteriile de integritate, ba din contră, ar intra în galeria celor care ar trebui să traverseze trotuarul pe cealaltă parte când se întâlnesc cu cetăţeanul cocoşat de mandatele lor. Dar nu, sondajele spun altceva: că oamenii doresc altă clasă politică, figuri noi, cum spuneam mai sus, ca să nu mă repet, dar ar vota tot Oprescu, Vanghelie, Chiliman, Piedone. E doar pentru Bucureşti fenomenul? Nicidecum. La Braşov, tot Scripcaru e cel mai bun în sondaje, la Târgu Mureş, Dorin Florea, la Bacău, nici Stavarache nu se clatină din frunte, la Slatina, Darius Vâlcov, cel cu seiful în cimitir. Şi sunt convinsă că oricare dintre cei trimişi în judecată pentru fapte de corupţie îşi pot recâştiga mandatele fără eforturi electorale prea mari.

Să fie memoria colectivă atât de capricioasă? Să fie o diferenţă atât de mare între ce spunem şi ce facem, inclusiv la nivelul alegătorului, nu doar în sânul politicienilor?

La fel de bine, constat că Traian Băsescu face raiting, e catalizatorul luptei pentru drepturile şi libertăţile omului, e stegarul bătăliei împotriva abuzurilor băieţilor din Servicii de a asculta oricum, oriunde, oricând pe oricine, că descoperă indentitatea de procuror comunist a doamnei Macovei şi cere disperat pentru binele ţării să se modifice legile care dau atâta putere sistemului. Iar argumentul de a-l lua în serios e că „le spune, dom’le, bine, nu mai avem lideri, nu mai avem conducători”. Sigur, toată lumea ştie, lumea care cere – din nou, pe bună dreptate – o clasă politică nouă, „altfel”, că Traian Băsescu a fost liderul şi conducătorul acestei ţări 10 ani şi nimic din ce spune acum că este greşit nu i-a fost străin, ba cred că a participat cu indicaţii şi propuneri, inclusiv de numire şi susţinere a doamnei procuror Macovei, inclusiv ca acest „sistem ticăloşit", pe seama căruia face rating, să îşi creeze tot contextul „neconstituţional”.

Ratingul de mai sus confirmă trist că, dacă ai vorbele la tine, faptele nu mai contează.

O să mă lămuresc despre aceste tendinţe care arată natura duală a omului poate într-o viaţă viitoare. Şi atunci voi putea spune că mi s-a îndeplinit dorinţa din viaţa anterioară. Pentru că mă număr printre cei care au înţeles la ce s-a referit actualul preşedinte. Viaţa anterioară era cea de dinainte de a deveni Preşedinte, adică cea până in noiembrie 2014, ca să fie mai limpede pentru toţi revoltaţii dezamăgiţi. Sunt sigură că în viaţa aceea a avut mai multe dorinţe şi unele se vor potrivi cu ale votanţilor, doar că trebuie ceva răbdare. Sloganul a fost „pas cu pas”, drept urmare fiecare dorinţă e luată pe rând.