Victor Ponta se cere în clubul dictatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Victor Ponta la Baku FOTO Guliver/Getty Images
Victor Ponta la Baku FOTO Guliver/Getty Images

Premierul Victor Ponta a participat, vineri, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku. În vreme ce toţi liderii politici din Vestul Europei au boicotat evenimentul, Ponta s-a afişat alături de preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, Alexandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, şi Recep Erdogan, preşedintele Turciei, politicieni certaţi cu principiile democraţiei

„Vreau să lamuresc un singur lucru. Avem guvern, avem majoritate, haideţi să ne apucăm de treabă“, a spus premierul Victor Ponta, vineri la amiază, imediat după ce moţiunea de cenzură a PNL a fost respinsă. Peste numai câteva ore, Victor Ponta se afla într-un avion cu destinaţia Baku, capitala Azerbaidjanului, pentru a asista la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene.

Decizia lui Ponta a fost cu totul neaşteptată, în condiţiile în care liderii europeni cu greutate anunţaseră cu câtvea zile înainte că vor boicota Jocurile Europene, în semn de protest faţă de regimul lui Ilham Aliev, preşedintele Azerbaidjanului, un lider dictatorial. Singurul demnitar din Vestul Europei care a luat parte la ceremonie a fost Prinţul Albert de Monaco, un lider obişnuit mai degrabă cu postura de spectator decât cu cea de jucător-politic.

Potrivit unor surse guvernamentale, decizia lui Ponta de a pleca la Baku a fost surprinzătoare chiar şi pentru apropiaţii săi. „În  Guvern s-a vorbit despre o plecare a premierului la Baku în urmă cu mai multe zile, însă nu s-a stabilit nimic concret şi nimeni nu se mai aştepta ca el să plece, mai ales după ce le-a urat succes sportivilor în şedinţa de Guvern. Toţi ştiam că premierul va merge din nou la spital, să facă investigaţii la genunchi, nu să plece la Baku“, au spus pentru „Adevărul“ surse guvernamentale. Miercuri,  în şedinţa de Guvern, premierul Victor Ponta i-a transmis Gabrielei Szabo, ministrul Sporturilor, să le ureze succes sportivilor români care participă la Jocurile Europene, fără a sufla o vorbă despre participarea sa.

Vineri după-amiază, Ponta a aterizat pe Aeroportul internaţional „Heidar Aliev“ din apropiere de Baku. La coborâre, premierul a fost întâmpinat de oficiali din cadrul Ministerului azer de Externe şi de reprezentanţi ai Comitetului de organizare a Jocurilor Europene 2015, după cum a scris Azertag.az. În scurt timp, a ajuns pe stadion, pentru a asista la festivitatea de deschidere a evenimentului sportiv.

În momentul în care delegaţia rusă a fost prezentată, camerele de luat vederi s-au îndreptat către tribune, acolo unde zâmbea preşedintele rus Vladimir Putin. În spatele său, a putut fi zărit şi premierul României, Victor Ponta.

Potrivit unor surse politice, azerii au trimis o invitaţie şi pe adresa Preşedinţiei, însă Dan Mihalache, şeful Cancelariei Prezidenţiale, a refuzat să meargă la Baku. „Mi-ar fi făcut plăcere să fiu în numele preşedintelui României, dar sunt anumite lucruri pe care trebuie să le luăm în considerare când dăm curs unor asemenea invitaţii. Atunci când am văzut că toţi cei din Uniunea Europeană merg la un nivel de reprezentare foarte redus, am decis şi eu să nu mai merg“, a spus Dan Mihalache la Realitatea TV.

De asemenea, şeful Cancelariei Prezidenţiale a declarat că premierul nu l-a informat oficial pe Klaus Iohannis că va pleca la Baku, preşedintele aflând despre această intenţie ”din alte surse“. „Noi nu am fost informaţi de premier, ci am aflat din alte surse. Prezenţa premierului României la Baku, dacă mă întrebaţi pe mine, mi se pare o greşeală de politică externă“, a mai spus Mihalache. Nu e prima dată când premierul îşi asumă mişcări de politică externă fără să-l anunţe pe preşedinte. În luna aprilie a acestui an, Victor Ponta a efectuat o deplasare în ţări din Golf, fără să aducă la cunoştinţa preşedintelui scopul vizitei şi fără să ceară mandate. După ce Iohannis a criticat acest mod de a face politică externă, premierul a promis că nu va mai repeta această greşeală.

A sfidat Europa
Liderii UE s-au înţeles să nu participe la ceremonia de deschidere a Jocurilor Europene, reproşând Azerbaidjanului situaţia nerespectării drepturilor omului în această ţară. Preşedintele Ilham Aliev a fost vizat de numeroase critici internaţionale pentru eliminarea adversarilor politici, încălcarea libertăţii presei şi alte abuzuri asupra drepturilor fundamentale. „Primele Jocuri Europene încep vineri, dar evenimentul este eclipsat de regimul represiv din ţara-gazdă, Azerbaidjan, o fostă republică sovietică celebră pentru vastele zăcăminte petroliere, pentru toleranţa zero faţă de disidenţi şi marcată de corupţie la nivelul instituţiilor guvernamentale“, a comentat ziarul american „USA Today“.

În ultimul an, guvernul azer a fost acuzat că ar fi redus la tăcere media independentă. Înainte de debutul jocurilor de la Baku, ministrul de Externe azer a ameninţat că vă respinge acreditarea tuturor jurnaliştilor care scriu „împotriva integrităţii teritoriale, a suveranităţii şi independenţei Azerbaidjanului“. „Azerbaidjanul vrea să organizeze acest eveniment într-un spaţiu fără critici“, a notat, la rândul său, Levan Asastiani, analist la organizaţia pentru drepturile omului Amnesty International, precizând că numeroşi jurnalişti occidentali nu au primit permisiunea de a asista la Jocurile Europene. „Deja au fost eliminaţi toţi criticii de pe plan intern, iar acum sunt opriţi şi reprezentanţii grupurilor internaţionale“, a adăugat Asastiani.

Printre cei care au refuzat să participe la ceremonia de începere a Jocurilor Europene, s-au numărat cancelarul Germaniei, Angela Merkel, preşedintele Franţei, François Hollande, şi premierul britanic, David Cameron.

În schimb, la Baku au fost prezenţi Valdimir Putin, preşedintele Rusiei, Alecsandr Lukaşenko, preşedintele Belarusului, liderul Turciei, Recep Erdogan,  „cu toţii criticaţi pentru încălcări ale drepturilor omului“, după cum a remarcat „USA Today“ într-un articol de opinie intitulat „Regimul represiv din Azerbaidjan găzduieşte primele Jocuri Europene“. Într-o asemenea companie s-a aflat premierul României, Victor Ponta, care s-a aşezat la numai câteva scaune în spatele preşedintelui rus, Vladimir Putin.

Din nou lângă Putin

ponta

Desen realizat de Vali Ivan

Prin prezenţa sa în Azerbaidjan, premierul României a repetat episodul Soci. În februarie anul trecut, liderii europeni au boicotat ceremonia de deschidere a Olimpiadei de Iarnă de la Soci. Însă Ponta a participat la dineul oferit de Vladimir Putin, prilej cu care s-a fotografiat alături de liderul rus şi de fostul preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici.

Gafă sau mesaj pentru liderii din Vest?

Analistul politic Cristian Pîrvulescu (foto) a catalogat prezenţa lui Victor Ponta în Azerbaidjan „în cel mai bun caz o eroare“. „Cred că prezenţa în apropierea lui Erdogan, dincolo de ce se întâmplă în Uniunea Europeană, nu e un semnal bun nici pentru partenerii de peste Ocean, pentru că relaţiile dintre SUA şi Turcia nu sunt bune. Tind să cred că a fost o eroare, în cel mai bun caz o eroare, dacă nu o greşeală impardonabilă“, a spus preşedintele de onoare al Pro Democraţia.

Adi Zăbavă, dimpotrivă, nu crede că a fost o simplă gafă politică. „Ori a fost o greşeală extrem de mare, ceea ce îmi vine greu să cred, ori a vrut să transmită un mesaj extern prin care a vrut să arate că este un lider politic cu trecere în sferă de influenţă şi de putere estică. La nivel de imagine este doar un lucru care îi mai adaugă câteva tuşe la eticheta asta, de apropiere către Est, pe care o avea până în momentul de faţă “, a spus, pentru „Adevărul“, analistul politic Adi Zăbavă.

„Un tătic mai la Est“
În aceeaşi notă a comentat şi fostul consilier prezidenţial, Sebastian Lăzăroiu. „Poate că Ponta nu s-a dus chiar întâmplător la Baku lânga Putin. A vrut să dea un semnal liderilor occidentali. Că, dacă nu-l mai susţin ei, îşi poate găsi uşor un tătic mai la Est. În plus, ca lider PSD, alături de cine să celebrezi 25 de ani de la mineriade dacă nu lângă ţarul de la Kremlin?“, susţine Lăzăroiu într-un comentariu pe Facebook. Fostul consilier prezidenţial aminteşte că decizia lui Ponta de a merge la Baku a venit în contextul în care a rămas fără consilier pe probleme de politică externă. „Radu Magdin, consilierul pe politică externă al premierului, un om ataşat valorilor transatlantice, a demisionat din funcţie şi puteţi să vă imaginaţi frustrările unui om, nu prea matur, rămas singur, gata să dea foc ţării, pentru că, în mintea lui, înţelesese altceva din relaţia cu Occidentul“, a concluzionat Lăzăroiu.

PNL îl pune la zid
Şi liderii politici au comentat gestul lui Ponta.  „Prim-ministrul României a boicotat... boicotul liderilor UE asupra ceremoniei de deschidere a Jocurilor Europene de la Baku şi s-a aşezat cuminte în spatele preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, în tribuna oficială din capitala Azerbaidjanului. Fiecare zi care trece cu Victor Ponta în funcţia de prim-ministru este una cu numeroase consecinţe interne şi externe, dăunătoare pentru România“, a scris pe Facebook  Alina Gorghiu, co-preşedintele PNL.

Senatoarea Anca Boagiu a notat la rândul său că „premierul Ponta sare în avion ca să deschidă şampania lui Putin la Baku, în condiţiile în care acum câteva zile premierul Ponta, în interviul din „The Guardian“, era foarte îngrijorat că: «Doar Rusia ar deschide şampania pentru o criză în România»“.

Europarlamentarul Cristian Preda, membru în Comisia de politică externă a Parlamentului European, a prezentat o paralelă grăitoare. „Marea Britanie a fost reprezentată la Baku de un subsecretar de stat, România – de premier. Liderii politici europeni s-au pus de acord să nu participe la ceremonia de deschidere, din pricina situaţiei drepturilor omului din ţara-gazdă, iar statele membre să fie reprezentate la un nivel foarte modest“,a spus Cristian Preda.

O anliză mai amplă, despre implicaţiile politice ale vizitei lui Ponta la Baku, semnată de Cristian Unteanu, corespondentul Adevărul la Bruxelles, puteţi citi aici. 

Absenţă subită de la reuniunea PES

Vineri şi sâmbătă a avut loc la Budapesta Congresul Partidului Socialist European (PES). Absenţa lui Ponta, urmărit penal de DNA, a fost foarte surprinzătoare din mai multe motive. Premierul nu a lipsit niciodată de la un eveniment de amploare al socialiştilor. La Congresul de la Budapesta a candidat pentru un nou mandat de preşedinte al PES bulgarul Serghei Stanişev, un apropiat al premierului Ponta şi omul care a venit pe „Arena Naţională“ pentru a-l susţine pe liderul PSD în campania pentru prezidenţiale. În plus, Rovana Plumb, al doilea om în ierarhia PSD, a fost aleasă sâmbătă în Biroul de conducere al PES.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite