Vasilica Viorica premier - vizirul de execuţie şi regele de carnaval

Atmosfera de carnaval psihotic de pe scena politică românească are la bază următoarea dilemă -din care, încă o vreme, nu putem ieşi: electoratul a încredinţat puterea, în mod legitim şi generos, unui partid condus, discreţionar, de o persoană condamnată penal - cu un potenţial serios de a sfârşi la închisoare; prioritatea preşedintelui României, în aceste condiţii, a fost să ţină acest multilaureat penal departe de puterea executivă.

Cam atât îşi putea permite, în termenii Constituţiei şi ai legii - restul scenariilor, cu un preşedinte care "s-o joace", fiind caracteristice unei democraţii mai necoapte şi mai instabile, pe care Iohannis a refuzat s-o reinventeze. 

Din această tensiune s-a născut funcţia premierului interpus, a şefului fictiv, a liderului de pluş. O ciudăţenie care aminteşte mai degrabă de instituţii magice, arhaice sau premoderne. Pe caraghiosul cancelar pesedist Vasilica-Viorica îl vom înţelege mai puţin privind spre manualele de politologie şi drept constituţional, cât înspre tratatele de antropologie şi istorie medievală.  

Ştim cu toţii de la James George Frazer, de pildă, despre acel rex Nemorensis ales, în mod ritualic, dintre cei mai puţin calificaţi să exercite puterea reală, pentru a fi sacrificat sezonier. În condiţiile în care PSD a ajuns la putere cu un program de bazaconii, acest sacrificiu regulat şi pompos este obligatoriu - va fi nevoie constant de un vinovat. În plus, luptând cu un inamic fictiv, invizibil, de care va fi nevoie în continuare pentru a explica tot răul din lume şi de sub soarele pesedist (statul paralel, acest Scaraoţchi pentru ontologia deputaţilor-mitralieră), Dragnea va căuta mereu un responsabil care nu a răpus Binomul, lăsându-se chiar corupt de acesta. 

Vasilica-Viorica-cancelar poate fi înţeleasă şi prin trimitere la instituţia medievală a regelui de carnaval, un personaj secundar, ales doar pentru a parodia pentru câteva ore sacralitatea şi pompoşenia puterii, scoţând în evidenţă implicit forţa adevăratului domnitor. Pentru a-şi păstra controlul în PSD, Dragnea are nevoie de acest ritual, în care îşi confirmă constant puterea strivitoare în faţa unei conspiraţii care pare gata-gata să-i vină de hac - şi care se dovedeşte, în final, doar o parodie de iarmaroc. 

În tratatul politic "al-Ahkam al sultaniyya", al-Mawardi, un autor fundamental pentru gândirea medievală islamică, vorbeşte despre două tipuri de vizirat/prim-ministeriat: vizirat de delegaţie (wizara al-tafwid) şi vizirat de execuţie (wizara al-tanfidh). Pe scurt, califul, care are de-acum o funcţie simbolică prea importantă pentru a se apropia de puterea efectivă, de zi cu zi, îşi poate delega puterea către un vizir în două moduri: lăsându-i acestuia un spaţiu personal de decizie, un mod propriu de a judeca şi decide (viziratul de delegaţie) sau transformându-l într-un simplu executant al voinţei sale, fără nicio libertate în funcţie (viziratul de execuţie). Oamenii de stat creştini, de pildă, de care cuceritorii arabi aveau nevoie pentru a ţine sub control teritoriile obţinute recent, nu puteau beneficia decât de un vizirat de execuţie. 

După ce s-a fript cu doi regi de carnaval care au crezut că puterea le-a fost delegată - Grindeanu şi Tudose - Dragnea are în sfârşit, prin cancelarul Vasilica-Viorica, un vizir de execuţie oarbă. Asta nu o va salva însă pe Vasilica - pentru că PSD are nevoie oricum, măcar o data pe an, de un ţap ispăşitor, un Rex Nemorensis, pentru toate eşecurile matematice ale unui program de guvernare imposibil de pus în practică.