Cu părere de rău, o parte din presa din România, antamată politic şi poate chiar mai mult (aş putea spune chiar servind interese străine), a minimizat evenimentul de ieri, ba chiar l-a ocolit total. Cu siguranţă că la Budapesta mesajul votat în Parlamentul de la Bucureşti nu s-a dorit a fi auzit, în condiţiile în care ţara noastră şi poporul român duce iar o politică curajoasă şi pacifistă privind consolidarea statului prin aducerea românilor într-un singur stat.

Mai mult decât atât, deşi toate partidele politice româneşti au votat în unanimitate această declaraţie, s-a încercat minimizarea semnificaţiei istorice datorită luptelor politice interne. Ca să fiu şi mai clar: pentru că Dragnea şi Tăriceanu au avut curajul să spună lucrurilor pe nume, aşa cum şi preşedintele Băsescu a făcut la momentul potrivit, declaraţia de unire parcă nu mai este atât de bună.

Cu toate acestea, istoria ca şi ştiinţă arată că multe din faptele trecutului nu s-au bucurat de atenţia cuvenită la acel moment. Acest lucru pe de o parte pentru că nu se pot măsura exact la acest moment consecinţele, pe de altă parte pentru că lupta politică internă duce la minimizarea unor evenimente.

În primul rând, trebuie ştiut în clar că declaraţia de Unire aprobată ieri de Parlamentul României nu aparţine lui Dragnea şi lui Tăriceanu, ci este una a poporului român care prin aleşii săi (aşa cum sunt ei) a decis să se unească România cu Republica Moldova. Practic este vorba de exprimarea dorinţei poporului în mod democratic şi suveran prin aleşi.

Deşi sunt implicat energic şi organizat în promovarea acestui mesaj, abia când a fost citită declaraţia de Unire am avut garanţia că Parlamentul României va avea curajul să facă acest lucru. O bună parte din parlamentari au aflat de conţinutul ei exact în momentul în care ea a fost citită sau cu doar puţin timp înainte. De ce? Pentru că acest conţinut a fost aprobat cu o seară înainte, ţinând cont de manifestaţia gigant ce a avut loc la Chişinău pe 25 martie 2018.

Trebuie să ştiţi că declaraţia a trecut şi prin comisiile de specialitate, inclusiv prin cea de politică externă. Nu a fost un simplu act aprobat, ci o declaraţie de intenţie cu o încărcătură deosebită.

Dar valoarea ei nu este doar istorică, aşa cum unii încearcă să minimizeze. România este republică parlamentară, iar suveranitatea poporului este exercitată, conform Constituţiei, prin intermediul aleşilor pe care îi trimitem acolo.

Aprobarea acestei declaraţii produce consecinţe practice colosale pe plan intern şi extern. Presa străină a luat act de intenţia României şi pot să spun că în cele mai bune condiţii: intenţia României a fost percepută ca un act de normalitate, ca o soluţionare paşnică şi prin voinţă a problemelor trecutului. Gura multora s-a închis, a celor care afirmau că vom avea probleme: iată că ele nu vor apărea, partenerii cunoscând şi înţelegând perfect problemele regionale.

Dar mai mult decât atât: aprobarea de către Parlament face ca Unionismul să devină oficial politică de stat, aşa cum este ea şi în China sau în Coreea. Pornind de la această declaraţie se pot legitima politici interne şi externe privind promovarea Unirii.

La acest moment, România şi-a declarat oficial politica unionistă şi toate ambasadele României şi membrii corpului de politică externă sunt obligaţi să instituie prin acţiunile făcute direcţia cea nou adoptată.

La acest moment, oricine nu face din Unionism politică de stat încalcă practic o decizie istorică a Parlamentului. Mai mult decât atât, aprobarea face ca acţiunile să fie justificate şi nimeni să nu poată fi tras la răspundere că ar duce o politică unionistă. Acum este clar în corpul diplomatic că orice acţiune îndreptată împotriva deciziei Parlamentului este una nelegitimă şi ilegală. Nimeni nu mai poate îngrădi unionismul.

Acelaşi lucru trebuie să se întâmple cu europarlamentarii români. Dacă ei reprezintă interesele legitime ale poporului român trebuie să ia act de decizie şi să acţioneze în consecinţă de la acest moment. Aş putea spune că încă de ieri am constatat la o parte din ei o schimbare bruscă de discurs.

Dar şi mai mult decât atât. Aprobarea de către parlament de către toate partidele politice româneşti duce la creşterea influenţei la nivel local a unionismului. Un exemplu elocvent s-a văzut chiar miercuri, când în cadrul Consiliului Local Bucureşti a existat unanimitate în adoptarea unei declaraţii de Unire.

Practic, fiecare edil care avea temeri cu privire la politica partidului are acum garanţia că poate adopta astfel de declaraţii şi alte politici unioniste pentru că la nivel central conducerea s-a exprimat public şi clar.

Aşteptăm, de asemenea, ca şi preşedintele Klaus Iohannis să ţină cont de decizia poporului. La acest moment, ar fi necesar ca el să urmeze decizia Parlamentului deoarece ea devine politică de stat. Nerespectarea acestei direcţii poate fi cu uşurinţă catalogată ca şi o încălcare a legii, acea lege pe care Iohannis se laudă atât de mult că o respectă şi o susţine. Să sperăm că legea nu este lege doar când acesta doreşte şi că interesele românilor reprezintă prioritatea acestuia.

Dincolo de Prut, la acest moment se fac pregătirile pentru o consultare publică pe tema Unirii. În toamnă este foarte probabil să asistăm fie la un vot politic în Parlament, fie la un referendum de unire ce se va desfăşura odată cu alegerile parlamentare.