Uşor şi greu

Este o criză, mă-nţelegi, care poţi pentru ca să zici că nu se poate mai oribilă… S-a isprăvit… E ceva care poţi pentru ca…

La ordinea zilei ar trebui să fie conflictul din Ucraina. Ne învecinăm cu un stat mare, corupt, multietnic, belicos, falimentar, sfâşiat între un trecut tragic şi un viitor şubred. Avem, la graniţă, cea mai mare contrabandă cu tutun şi (sau) alcool şi nicio relaţie normală cu el. Comunitatea românească, mică şi neputincioasă, e permanent o monedă de schimb. În cazul unui război (extins sau civil), înainte să ne spargem capul cine cu cine se pupă în Parlament, să fim foarte atenţi ce fiţe afişăm şi ce inepţii debităm. Observ că îi doare-n pix pe politicieni. Polonia, stat păţit, şi-a mobilizat armata. Cinic vorbind, şmecheraşul român îşi freacă mâinile. Un război în coaste înseamnă, exact ca acum 20 de ani, în Serbia, întoarcerea banilor cu lopata. Să te ţii trafic de frontieră, viloaie noi, averi crescând din pământ. Întreaga suflare dă acatiste: „Dă, Doamne, să ne scoatem pârleala!“

Săraca Românie e conectată la alcătuirea noii guvernări. Aici e bătaia peştelui şi, în lumina cinismului de partid şi de stat, toate oportunităţile sunt cântărite. Partidele-balama îşi suflă-n pumni. Acum se vede la ce folosesc. La astuparea găurilor. UDMR oftează, uşurat. Greu a fost departe de izvorul tămăduirii! Grija PSD de a obţine o majoritate cât de cât sigură are, acum, un toiag o umbrelă, o măslină. Nu a fost nicio durere să-i acorde lui Hunor Kelemen titlul pompos de vice-premier. Deci se poate. Nu va avea nicio scârbă vicele să ceară ce-i doreşte inimioara. Aţi văzut ce uşor a fost? UNPR scapă de presiunea liberală şi de spaima de absorbţie. Acum, balamaua generalului izmană poate scârţâi încă doi ani pe propriile picioare. Funcţii şi scăunaşe, energie morală. Totul e pentru binele poporului, cum altfel? Ce uşor! PC, această iluzie (imorală, ar zice preşdintele) care călătoreşte de zece ani pe Marea Parlamentară, câştigă din start. Până şi PPDD, dacă o exista aşa ceva, se cere la guvernare. Guvernare nu papă, da' să vezi ce bucurii ale votării se vor tranzacţiona, la schimb, cu posturi albe pentru zile negre! Aşadar, totul va fi bine. E cineva nemulţumit? Dă cineva mai mult?

Cred că da, dă. Dă dl preşedinte, care se ţine băţos. A învăţat să câştige din înfrângeri, s-a obişnuit cu gustul sângelui şi, obişnuit să-i vadă pe toţi foştii aliaţi porcăindu-se, ca la comandă, între ei, crede că va mai răsturna, încă o dată, carul mare. Păcat că nu-şi aduce aminte de situaţia intolerabilă care a fost, ani de-a rândul, foarte tolerabilă, atunci când i-a convenit. Şi nici nu ştie că liberalii se bazează, ipocriţi, pe imensele-i resurse de îmbârligător. Nu ştie nici că va juca, prima dată, în culise, pentru alţi potenţiali candidaţi: liberalii. Traian Băsescu se vede (dar nu crede) pus să împingă căruţa liberală, cu speranţa că va primi la schimb un post de europarlamentar pentru odraslă. Să rămâie puiul fără coledzi? Peste poate. În sfârşit, liberalii. Aici e bomba cu ceas. Să scuipe unde au pupat? Să lase o uşă întredeschisă? Ah, dacă blestematul de război ar fi început cu o săptămână mai devreme, acum ar fi fost sacrificaţii naţiunii pe altarul datoriei publice! Sau cum să facă? Să pupe unde-au scuipat? PDL aşteaptă, tropăind în bloc-starturi. Ah, frumoasa reunire a dreptei… Care dreaptă? Care ţară? Care alegeri? Unde ne duceţi pre noi, domnu' Crin? Sau domnu' Iohannis? Hai, bre, ziceţi ce-aţi creierit! E greu?