Turcan, după „cazul Gorghiu“: S-a decis în unanimitate ca atunci când colegi lipsesc de la voturi importante să recurgem la sancţiuni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Liderul interimar al PNL, Raluca Turcan, a anunţat, luni, la finalul şedinţei BPN că s-a decis în unanimitate că, atunci când membri ai partidului lipsesc de la voturi „cu aşteptări mari din partea opiniei publice”, cum a fost cel de săptămâna trecută de la Comisia juridică din Senat, aceştia vor fi sancţionaţi, putându-se ajunge chiar la suspendarea din partid. Turcan a precizat că decizia nu se referă la Alina Gorghiu.

„Azi, în Biroul Permanent Naţional, am propus şi s-a decis în unanimitate ca, atunci când colegi de-ai noştri lipsesc la voturi importante cu aşteptări mari din partea opiniei publice, atunci politic să recurgem la sancţiunile prevăzute în Statut. Sancţiunile sunt graduale, de la imposibilitatea de a vota în anumite şedinţe, inclusiv până la suspendarea din partid pe diferite perioade”, a declarat Raluca Turcan, după şedinţa liberalilor, citată de News.ro  

Întrebată dacă a avut vreo discuţie cu Alina Gorghiu, care a absentat miercuri de la lucrările Comisiei juridice, când s-a votat graţierea pedepselor pentru fapte de corupţie, Turcan a răspuns că nu vorbeşte despre persoane, ci despre „un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD“.

Raportare la principiu, nu la persoane

„Doamna Pauliuc este în spital şi are o problemă gravă de sănătate, aşadar dumneai va fi înlocuită pe o perioadă mai lungă de timp de colegi de-ai noştri din Senat. În rest, nu vorbesc despre persoane şi lucrul acesta aş vrea să fie bine înţeles, pentru că acum a fost situaţia de la Senat în Comisia juridică, mâine poate să fie o altă comisie. Ne raportăm la un principiu care este foarte sănătos pentru a face diferenţa între PNL şi PSD“, a completat liderul interimar al PNL.

De asemenea, Turcan a precizat faptul în momentul de faţă în spaţiul public a fost lansată ideea unei pactizări a PNL cu PSD, „din nefericire”.  „S-a transmis în spaţiul public ideea unei pactizări a PNL cu PSD din cauza unor absenţe în momente importante, ori lucrul acesta e dăunător partidului per ansamblu şi orice membru de partid trebuie să înţeleagă că interesul public şi interesul PNL sunt mai presus decât orgoliul sau interesul unei persoane. (...) Nu mă refer punctual la Alina Gorghiu. Chiar dacă există un mare deliciu de a titra «Turcan se războieşte cu Gorghiu», nu mă refer la Alina Gorghiu, mă refer la un principiu pe care, dacă nu-l respectăm, PNL-ului îi va fi din ce în ce mai greu să spună că e diferit de PSD”, a conchis Turcan.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite