Tudose primeşte ultimatum de la PNL: Dacă premierul nu îi va scoate din Guvern pe miniştrii cu probleme, iniţiem moţiune de cenzură în 10 zile

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a anunţat marţi că liberalii iau în calcul iniţierea unei moţiuni de cenzură în cazul în care premierul Mihai Tudose nu îi va demite din Guvern pe miniştrii "cu probleme".

"Îl somăm pe Tudose să nu mai facă pe viteazul la televizor, să nu mai voteze în Biroul sau în conducerea PSD pentru menţinerea în funcţii a miniştrilor cu probleme penale şi îl somăm să iniţieze, pentru că are atribuţiile constituţionale, fără să mai ceară voie de la Dragnea, scoaterea, evacuarea din Guvern pe scara de urgenţă a miniştrilor cu probleme, indiferent că sunt probleme penale, probleme de plagiat sau că sunt probleme de analfabetism sau de incompetenţă crasă. În cazul în care nu va iniţia scoaterea din Guvern a tuturor miniştrilor cu probleme, luăm în calcul iniţierea unei moţiuni de cenzură", a declarat Orban, după şedinţa Biroului Executiv al PNL, care a avut loc la Palatul Parlamentului.

El a spus că PNL îi dă premierului un termen "rezonabil" pentru a renunţa la miniştrii "cu probleme".

"Evident, un termen rezonabil de o săptămână, zece zile", a precizat Orban.

Liderul PNL a susţinut că există oportunităţi de a putea obţine voturi pentru moţiunea de cenzură. "Am văzut că UDMR-iştii sunt cam supăraţi pe PSD, pentru că Dragnea le-a tras ţeapă. Normal că vom discuta cu toată lumea în momentul în care vom iniţia moţiunea de cenzură şi vom strânge semnături şi vom deschide lista de semnături pentru depunerea moţiunii de cenzură către toţi parlamentarii", a afirmat preşedintele PNL.

În opinia sa, PSD nu mai are nicio legitimitate pentru guvernarea României. "Singura soluţie posibilă este scoaterea de la putere a acestui grup toxic pentru România şi reîntoarcerea la popor prin alegeri anticipate", a adăugat Orban.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite