FOTO Traian Băsescu, de la petrecere la biserică. Preşedintele, prezent la Mânăstirea Prislop

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu participă duminică la slujba de la Mânăstirea Prislop, din judeţul Maramureş, după ce, cu o seară în urmă, şeful statului a sărbătorit 37 de ani de la absolvirea Institutului de Marină, la vila de protocol de la Neptun.


Preşedintele a venit împreună cu soţia sa, Maria Băsescu. Familia prezidenţială va asista la slujba religioasă de la Mănăstirea Prislop.

În jurul orei 12.00, preşedintele Băsescu şi soţia sa vor participa la Festivalul de folclor „Hora la Prislop“.

Cu o seară în urmă, preşedintele Traian Băsescu a sărbătorit alături de foştii săi colegi, 37 de ani de la absolvirea Institutului de Marină, întâlnirea având loc la vila de protocol din staţiunea Neptun.

Invitaţii au servit mâncăruri româneşti. De la sarmale, la mici sau friptură, bucatele au fost pe alese. Invitaţii au recunoscut la final că preşedintele ştie să fie o gazdă bună şi că l-au văzut dansând de câteva ori cu soţia sa.
 

De când este preşedinte, Traian Băsescu s-a întâlnit în fiecare vară cu foştii săi colegi de la Academia Navală, la vila de protocol de la Neptun, excepţie făcând anul trecut, când petrecerea a avut loc la restaurantul unui hotel de trei stele de pe bulevardul Mamaia din Constanţa.

Materiale pe aceeaşi temă:

Traian Băsescu petrece cu marinarii la vila de protocol de la Neptun

Traian Băsescu, gazdă pentru petrecerea promoţiei '76. Invitaţii au servit mâncare românească şi au ascultat muzica din tinereţe
 

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite