Toţi sunteţi puţin luaţi

Elena Udrea, în timpul discursului din faţa parlamentarilor FOTO Mediafax

După cum era de aşteptat, discursul din Parlament al Elenei Udrea a conţinut şi un element de patetism menit să o înscrie încă odată în marele lanţ al vinovaţilor fără vină ai istoriei politice a Europei.

Pentru a-i aduna în jurul său pe prietenii parlamentari aşa cum o făcea atunci când nu se costuma sobru ca astăzi, doamna Udrea a făcut trimitere la celebrul poem al pastorului luteran Martin Niemöller: „La început naziştii au venit să-i ridice pe comunişti / Şi eu nu am strigat în apărarea lor pentru că nu sunt comunist, / Apoi au venit după evrei, / Şi eu nu am strigat pentru ca nu sunt evreu. / Au venit apoi pentru sindicalişti şi catolici / Şi nici atunci nu am strigat pentru că nu sunt nici sindicalist şi nici catolic. / Când au venit după mine, / Nu mai era nimeni în jurul meu să se ridice în apărarea mea.”

Neinspirată invocarea acestui poem. Pe Elena Udrea nu vin să o ridice reprezentanţii unui stat poliţienesc, despre care vorbeşte pastorul, ci ai unui stat democratic în care, până mai ieri, domnia sa se întreţinea fără probleme cu şefii serviciilor secrete şi era, după cum a declarat, sursa alternativă de informare a Preşedintelui. Să fi devenit statul român poliţienesc imediat ce a demisionat şeful SRI? Apoi: la câte voturi care să încuviinţeze arestarea unui parlamentar a sărit Elena Udrea în apărarea „năpăstuitului?”, invocând poemul citat astăzi? Ţin minte că şi în cazul domniei sale susţinea, în urmă cu o săptămână, că nu îşi va susţine cauza, că vrea să fie pusă la  dispoziţia organelor de anchetă, susţinând că s-ar simţi mai bine dacă ar fi apărată de poliţie de posibilele violenţe venite din partea adversarilor.

Nici parlamentarii cărora le cere sprijinul nu sunt asemenea cetăţeanului indiferent, la tăcerea căruia se petrec abuzurile (despre care vorbea pastroul), pentru că ei au dovedit în nenumărate rânduri (mai ales în „marţea neagră”) că sunt solidari cu semenii lor de sub cupola Parlamentului. Şi au dovedit că sunt mai departe solidari cu Varujan Vosganian, chiar în ziua în care au votat în „cazul Udrea”. Deci pericolul pentru ei nu este la fel de mare precum era pentru autorul poemului, motiv pentru care citarea lui mi se pare cel puţin inadecvată.

„O să vă ia şi pe voi cum mă vor lua şi pe mine şi nu o să vă salveze nimeni”, îşi avertizează Elena Udrea colegii prin citarea amintită. Privind în sală şi ştiind ce au făcut şi ce vor mai face parlamentarii români în sprijinul colegilor certaţi cu legea, cred că mai adecvat era ca Elena Udrea să citeze din varianta Pittiş a unei celebre melodii a lui Bob Dylan: „Dar hai să ne avem ca fraţi / Toţi suntem puţin luaţi!”