ANO a dominat sondajele de opinie începând cu 2014, iar social-democraţii au decontat singuri participarea la guvernare. Ieşirea din guvern a lui Babiš în luna mai a acestui an a facilitat distanţarea ANO faţă de guvernare şi succesul la alegerile din 20-21 octombrie. ANO a câştigat 29,6% din voturi, fiind urmat de Partidul Civic Democrat cu 11,3%. Noi partide au intrat în Parlament, precum Partidul Ceh al Piraţilor sau Libertate şi Democraţie Directă, condus de Tomio Okamura. Social-democraţii au câştigat doar 7% din voturi, la egalitate cu Partidul Comunist din Boemia şi Moravia. Rezultatul alegerilor este cel mai fragmentat Parlament de după 1989

Întrucât ANO a căpătat 78 de locuri în Parlament, iar o majoritate guvernamentală înseamnă sprijinul a 101 parlamentari, negocierile pentru formarea noului guvern sunt dificile. Acestea vor trebui oricum încheiate până la 20 noiembrie, data deschiderii noii sesiuni a Parlamentului. Nici un partid nu doreşte să intre în alianţă cu ANO. Există două soluţii care se discută în acest moment la Praga: guvern minoritar ANO sau guvern tehnocrat, sprijinit de toate partidele, Babiš fiind în ambele variante prim - ministru. Dac[ negocierile eşuează, preşedintele Zeman poate acorda un alt mandat liderului unui alt partid sau unui independent.

Babiš nu este un eurosceptic, ci doreşte să profite cât mai mult de pe urma apartenenţei Cehiei la UE.

Cine este de fapt Babiš: un lider populist de centru-dreapta sau de centru-stânga ori altceva? Mai degrabă se apropie de profilul lui Silvio Berlusconi care a intrat în politică venind din afaceri şi a creat un vehicul electoral pentru a putea fi un lider-jucător redutabil, sprijinit de grupul media pe care îl deţinea. La fel ca şi Berlusconi, Babiš nu este de fapt un nou venit în politică, având legături cu regimul comunist de dinainte de1989. De origine slovacă, a lucrat în comerţul exterior cehoslovac, apoi a intrat în afaceri în domeniul agricol (deţine cea mai mare din domeniu, Agrofert) şi ulterior în sectorul media. Babi a fost acuzat de mai multe fraude fiscale, fiind în acest moment investigat. Se declară  a fi dincolo de spectrul ideologic stânga-dreapta, considerându-se a fi un lider pragmatic. Este un ferm adversar al monedei unice europene dar totodată un susţinător al integrării europene. UE este văzută de Babiš ca un proiect strict economic, fără latura politică, o piaţă unică, extrem de folositoare pentru comercializarea produselor companiilor sale. Babiš nu este un eurosceptic, ci doreşte să profite cât mai mult de pe urma apartenenţei Cehiei la UE. Mai multe fonduri europene şi mai puţine mecanisme de punere in comun a competenţelor naţionale - aceasta este deviza celui care va fi probabil primul-ministru al Cehiei.

Rezultatul alegerilor regionale din Slovacia a arătat declinul Smer, partidul de stânga al primului-ministru Robert Fico.

În Slovacia au avut loc alegeri regionale la data de 5 noiembrie. Marian Kotleba, liderul Partidului Poporului Slovacia Noastră (PPSN) de extremă dreapta, care deţinea poziţia de şef al regiunii Banska Bystrica, a pierdut alegerile în faţa lui Jan Lunter care a obţinut 48,5%, faţă de 23,5% cât a obţinut Kotleba. Diferenţa se explică prin coalizarea tuturor celorlalte partide împotriva PPSN. Jan Lunter are profilul lui Babiš: om de afaceri şi independent. Rezultatul alegerilor regionale din Slovacia a arătat declinul Smer, partidul de stânga al primului-ministru Robert Fico, acesta pierzând 4 regiuni în faţa candidaţilor opoziţiei de centru-dreapta. Smer nu a câştigat decât 28,3 % din voturi, faţă de 44,4 % la alegerile regionale din 2012.

Pe 12 noiembrie, a avut loc în Polonia un marş cu ocazia Zilei Independenţei la care au participat 60.000 de persoane cu orientări naţionaliste, ale căror opinii politice sunt mai la dreapta decât ale PiS, partid aflat la guvernare. Aceasta înseamnă că, la un viitor scrutin, partidul populist de centru-dreapta PiS ar putea avea un competitor serios de extremă dreapta.

Ce au în comun aceste manifestări politice recente, în 3 state membre ale Grupului de la Vişegrad?

Dinamica internă a Grupului de la Vişegrad este foarte diferită. Jaroslaw Kaczynski şi Viktor Orban au foarte multe în comun, în primul rând admiraţia pentru modelul democraţiei iliberale. Liderul slovac Fico este mai nuanţat în gândire: deşi încearcă să dea o nuanţă populistă partidului de centru-stânga pe care îl conduce, nu este un admirator al modelului democraţiei iliberale. Babis nu este un lider populist, ci mai degrabă un om de afaceri din categoria Berlusconi, atras de putere şi considerând că succesul în politică este mai uşor de obţinut având deja experienţa succesului în afaceri. Nu întâmplător, alegerile din Banska Bystrica au fost câştigate de o clonă a lui Babis: acesta este considerat a fi modelul de succes într-o regiune frustrată de faptul că la 27 de ani de la căderea comunismului standardele de viaţă nu au ajuns la nivelul vecinilor din Vest, în pofida unei creşteri economice susţinute. Omul de afaceri mesianic este văzut ca fiind o soluţie viabilă pentru rezolvarea problemelor zilnice. Analiza pe care Pal Lendvai o face în Der Standard este corectă: niciodată Babiš nu se va alătura axei Orban-Kaczynski. Deatfel, s-a văzut că Cehia şi Slovacia au fost mult mai nuanţate în privinţa Directivei lucrătorilor detaşaţi, în timp ce Polona şi Ungaria s-au situat şi au rămas pe poziţii intransigente.

Acelaşi Pal Lendvai denumea recent Grupul de la Vişegrad „în aer“, pornind de la faptul că locul de naştere al alianţei între cele trei naţiuni, castelul de la Vişegrad, pare ca fiind în aer, privit din depărtare, de pe malul Dunării.

Riscul cel mai mare în relaţiile internaţionale este a gândi maniheist: suntem cu Uniunea Europeană sau împotriva ei.

Desigur, există poziţii comune ale Grupului de la Vişegrad dar acestea acoperă doar teme în legătură cu care se poate ajunge la un compromis. Din acest motiv, problema apropierii României de Grupul de la Vişegrad este falsă: acesta este o formă de cooperare inter-statală bazată pe o alianţă medievală, un format de lucru ce nu poate nici admite, nici exclude membri. Celelalte state central şi est-europene, printre care şi România, fac parte din formatul Vişegrad plus. Este singura formă de cooperare posibilă şi agreată, iar atâta vreme cât în acest format se pot discuta modalităţi de interconectare economică România poate şi este bine să aibă iniţiative. Ceea ce este adevărat din punct de vedere economic, nu este si din punct de vedere politic: România nu îşi poate permite luxul de a fi eurosceptică la fel ca cele patru state membre ale Grupului de la Vişegrad, câtă vreme apartenenţa la UE nu a adus decât avantaje până în prezent. În oglindă, refuzul discuţiei legată de o participare mai activă la formatul Vişegrad plus este la fel de nocivă ca şi opinia conform căreia ar trebui ca România să adere la Grupul de la Vişegrad.

Riscul cel mai mare în relaţiile internaţionale este a gândi maniheist: suntem cu Uniunea Europeană sau împotriva ei. Acest mod de abordare nu aduce decât prejudicii. Până în prezent, România oferea argumente pentru relocarea Agenţiei Europene a Medicamentului. Acum a început să critice posibila relocare într-un alt stat membru. Dacă ai argumente solide, nicio decizie a UE nu le poate ignora. La fel ca şi în cazul Vişegrad, opţiunea falsă prezentată este între a fi înăuntru sau în afară, între a primi totul şi a fi refuzat întru totul. Trebuie înţeles că actuala arhitectură europeană (inclusiv construcţiile supra sau sub-naţionale) este efectul unor negocieri de lungă durată şi a unor compromisuri uneori extrem de fragile.