Ce ar însemna în prezent un război nuclear, declanşat de una dintre părţile la retorica ultimelor zile? Pentru SUA, pierderile ar fi enorme dar ar aduce şi perspectiva, deloc îmbucurătoare, a unei relaţii extrem de tensionate cu RP Chineză care s-ar putea transforma într-un conflict armat. Coreea de Nord ar suferi deasemenea pierderi uriaşe, iar războiul nuclear ar fi extrem de riscant : majoritatea rachetelor nucleare se află depozitate adânc în munţi şi pot fi lansate chiar şi în condiţiile începerii unui război nuclear. Coreea de Sud ar suferi deasemenea pierderi, ca dealtfel şi Japonia. Performanţele scutului antirachetă THAAD sunt controversate, acesta putând apăra Coreea de Sud şi Guam dar nefiind niciodată utilizat. Experţii vorbesc de un procent de 50% reuşită în oprirea unei rachete nucleare - un mod de a spune că şansele opririi unui atac sunt necunoscute. În ciuda performanţelor tehnologice din domeniul militar, Pentagonul nu are o evaluare exactă a arsenalului nord-coreean: estimările trecute s-au dovedit a nu corespunde adevărului, iar producerea unei rachete nucleare capabile să atingă teritoriul SUA nu a fost anticipată a avea loc decât ca o perspectivă îndepărtată în timp. SUA nu pot utiliza un atac nuclear decât ca modalitate de a preveni un atac de această natură împotriva sa ori a aliaţilor săi. În eventualitatea unui atac nuclear, Kim-Jong Un nu ar mai putea conduce Coreea de Nord, chiar dacă ar rămâne în viaţă, ceea ce ar fi puţin probabil. Cu alte cuvinte, nici Coreea de Nord, nici SUA nu doresc declanşarea unui conflict armat. Marea problemă dintre cele două ţări este una de încredere. Programul nuclear nord-coreean a început în 1983, atunci când Kim-Ir Sen a tras concluzii după invazia Grenadei: în câteva zile, regimul de inspiraţie stalinistă din această ţară a fost dat jos de la putere, cu ajutorul intervenţiei armate americane. Ceea ce Ronald Reagan a reuşit în 1983 nu ar mai putea face Donald Trump în 2017. Diferenţa o fac tocmai armele nucleare. Pariul lui Kim-Ir Sen a reuşit.

Echilibrul de putere în Asia de Sud-Est nu poate fi obţinut câtă vreme un singur stat deţine arme nucleare, iar celelalte se rezumă la declaraţii împotriva folosirii acestora.

Până acum, strategia SUA s-a dovedit a fi corectă, limbajul categoric al preşedintelui Triump fiind dublat de iniţiative diplomatice. Această acţiune simultană pe paliere diferite este foarte bine descifrată la Phenian. Chiar dacă mii de oameni ies în stradă, mobilizaţi de partidul unic, s-ar putea ca Kim - Jong Un să reflecteze mai mult astăzi la eventualitatea iniţierii unui atac nuclear. Coreea de Nord ar vrea să fie recunoscută drept o putere nucleară, pentru ca regimul comunist să se legitimeze în exterior, să supravieţuiască prin lipsa unor ameninţări concrete la adresa sa şi să aibă un avantaj net în context regional. Recenta declaraţie a lui Donald Trump, potrivit căreia SUA nu vor recunoaşte Coreea de Nord drept putere nucleară, trebuie citită într-un dublu registru: de jure, această recunoaştere nu va avea loc niciodată, dar de facto ar putea avea loc, în sensul ca politica SUA şi a aliaţilor săi să ţină cont de existenţa unei ameninţări nucleare din partea Coreei de Nord. O altă soluţie pentru detensionarea situaţiei ar fi impunerea de sancţiuni economice companiilor chineze care cooperează cu Coreea de Nord - o sursă importantă de venituri pentru regimul de la Phenian nu va mai exista. SUA ar trebui să îşi extindă garanţiile nucleare pentru Japonia şi Coreea de Sud, pentru a determina ca aceste două ţări să nu aibă tentaţia de a deveni puteri nucleare. Echilibrul de putere în Asia de Sud-Est nu poate fi obţinut câtă vreme un singur stat deţine arme nucleare, iar celelalte se rezumă la declaraţii împotriva folosirii acestora. Această reorientare trebuie să aibă loc cât mai curând, deoarece Kim - Jong Un poate avea tentaţia de a împărtăşi cu alte state sau alţi actori internaţionali de genul grupărilor teroriste arsenalul nuclear de care dispune.

Un lucru este cert: războiul nuclear nu va începe prea curând între Coreea de Nord şi SUA. Vom avea parte de o perioadă mai tensionată din punct de vedere al declaraţiilor, dar fiecare parte ştie cât de dăunătoare este orice acţiune riscantă. Va conta foarte mult implicarea RP Chineze, căreia nu îi convine nici o Coree de Nord nucleară şi agresivă, dar nicio o peninsulă coreeană unificată, cu perspectiva trupelor SUA la graniţele ei.

Izolarea tipică regimurilor comuniste duce inevitabil la tentaţia de a crede că partenerii potenţiali sunt de fapt duşmani care trebuie ţinuţi la distanţă.

Coreea de Nord arată ce s-ar fi întâmplat în general cu regimurile comuniste dacă nu ar fi fost delegitimate şi doborâte prin forţa protestului intern al cetăţenilor. Orice regim comunist devine izolat, din cauza ideologiei care pune în plan secund schimburile comerciale şi deschiderea faţă de exterior. Ceauşescu, Castro, Kim-Ir Sen au înţeles că orice tentativă de democratizare le va fi fatală, iar din acest motiv s-au refugiat în stalinism - represiune, economie ultra - planificată şi închidere totală. Orice deschidere, cât de superficială, este fatală unui regim comunist - URSS nu a rezistat foarte mult de la declanşarea glasnost şi perestroika. Izolarea tipică regimurilor comuniste duce inevitabil la tentaţia de a crede că partenerii potenţiali sunt de fapt duşmani care trebuie ţinuţi la distanţă. Inclusiv cu arme nucleare. Ne aflăm astăzi în situaţia ca un regim autoritar, aproape de dictatură (Venezuela) şi unul totalitar (Coreea de Nord), bazate pe ideologia socialismului şi comunismului, să pună în pericol securitatea regională, respectiv globală - în proporţii diferite, desigur.

Cine spunea că ideologiile nu mai contează în momentul de faţă?