Reacţia de la Moscova nu a întârziat să apară, dar a venit nu din partea lui Vladimir Putin, ci a premierului Medvedev, care a declarat că aceste sancţiuni sunt un război commercial de amploare, iar speranţa că vor exista legături îmbunătăţite cu administraţia de la Washington nu mai există.

Nu numai Moscova a recţionat, ci şi Germania. Ministrul Economiei Brigitte Zypries (SPD) a declarat că aceste sancţiuni sunt contrare dreptului internaţional, iar companiile germane nu pot fi pedepsite pentru că au interese în anumite ţări. Martin Schäfer, purtătorul de cuvânt al MAE german (deţinut de SPD), a declarat că SUA nu pot impune sancţiuni pentru a servi interesele industriei americane.

Printr-o poziţie oficială, MAE francez a declarat că aceste sancţiuni sunt ilegale deoarece au un efect extra-teritorial.

Statele membre UE par a fi divizate asupra acestei teme.

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat că se analizează în prezent impactul acestor măsuri la adresa intereselor UE şi, dacă analiza va arăta că aceste interese sunt afectate, se va trece la acţiuni concrete, fără a preciza ce anume are în vedere.

Sancţiunile SUA se referă la companiile occidentale care au parteneri în Federaţia Rusă pentru construcţia Nord Stream 2.

Statele membre UE par a fi divizate asupra acestei teme. Statele din estul Europei, participante la iniţiativa celor 3 mări, sunt mai favorabile abordării SUA decât cele din vest. Frica de a avea în continuare dependenţă de gazul rusesc este foarte mare.

Noua lege se referă la bănci şi companii energetice ruseşti, supuse deja sancţiunilor - regimul acestora este înăsprit. De asemenea, se referă la orice companie care desfăşoară afaceri cu Federaţia Rusă în domeniul militar - o măsură care va afecta exporturile de armament rusesc.

Vor fi aplicate cu rigoare aceste sancţiuni? Congresul SUA a înscris în lege câteva garanţii ferme pentru ca Donald Trump să nu poată suspenda sancţiunile prin ordine executive. Persistă încă amintirea neplăcută a utilizării acestui instrument de către Barack Obama pentru a ajunge la un acord cu Iranul.

Donald Trump nu poate face nimic pentru a împiedica sancţiunile ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse şi partenerilor săi comerciali.

Donald Trump va trebui să certifice faptul că toate condiţiile care au dus la aceste sancţiuni nu mai există, ceea ce înseamnă întoarcerea peninsulei Crimeea la Ucraina şi încetarea oricărui sprijin al Federaţiei Ruse pentru separatiştii din estul Ucrainei. Sancţiunile la adresa firmelor de IT pot înceta dacă există probe suficiente că Federaţia Rusă nu mai susţine atacuri informatice asupra unor ţări sau lideri occidentali. Este greu de crezut că vreodată Federaţia Rusă va renunţa la actuala sa politică. Totuşi, chiar şi în cazul puţin probabil în care ar face-o, Congresul va avea la îndemână 30 de zile pentru a analiza dacă Preşedintele poate emite sau nu un ordin executiv prin care să procedeze corect. Această clauză se aplică doar în cazul sancţiunilor la adresa Federaţiei Ruse, nu şi împotriva Iranului şi Coreei de Nord. Cu alte cuvinte, Donald Trump nu poate face nimic pentru a împiedica sancţiunile ce vor fi aplicate Federaţiei Ruse şi partenerilor săi comerciali.

Aceste sancţiuni şi mai ales modul în care au fost definite, prin eliminarea oricărei posibile intervenţii prezidenţiale, pot avea un efect colateral. Donald Trump nu a ascuns niciodată aprehensiunea în ceea ce priveşte două moşteniri definitorii ale epocii Obama: acordul cu Iranul şi Obamacare. După eşecul eliminării acestuia din urmă, atenţia sa va fi îndreptată asupra acordului cu Iranul. Nu este clar dacă Donald Trump vrea o renegociere sau o anulare a acestui acord. În luna octombrie Departamentul de Stat va trebui să informeze Congresul dacă Iranul respectă sau nu termenii acestui acord, dar şi preşedintele o poate face.

Probabil că după luna octombrie vom asista la o negociere complexă transatlantică. Renegocierea sau renunţarea la acordul cu Iranul, revenirea SUA la o poziţie mai favorabilă Acordului de la Paris şi sancţiunile care vizează firmele europene participante la proiectul Nord Stream 2 vor fi discutate la pachet. Altfel spus, aceste sancţiuni nu sunt definitive şi este greu de crezut că vor fi aplicate în modul în care au fost formulate şi vor avea efectul scontat. Nu este exclus ca acele companii vizate de sancţiuni să conteste în faţa unor instanţe internaţionale noua lege adoptată de Statele Unite. Greu de anticipat rezultatul unor asemenea contestări.

Este nevoie de câteva măsuri clare în ceea ce priveşte poziţionarea României faţă de noile sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse şi a partenerilor săi comerciali.

România ar trebui să aibă poziţia unui punct de legătură între interesele SUA şi cele ale companiilor europene. Nefiind dependentă de gazul rusesc la fel de mult ca şi alte ţări europene din vecinătatea sa, România poate să îşi asume acest rol. Sancţiunile privesc şi intermediarii, înregistraţi în UE, prin care Gazprom are acorduri de distribuţie gaze cu România. Analiza de impact referitoare la efectul noilor sancţiuni la adresa acestor actori ar trebui realizată cât mai urgent şi transmisă Comisiei Europene care realizează o astfel de analiză mult mai amplă. Prin realizarea unei astfel de analize, România ar dovedi că este un partener credibil al instituţiilor europene. Totodată, ar trebui întărită colaborarea cu administraţia de la Washington pentru a vedea dacă există planuri concrete de diversificare a aprovizionării cu gaz, în cazul în care proiecte de tipul Nord Stream 2 nu se vor realiza şi în ce măsură România ar putea beneficia de pe urma unor investiţii ale SUA în acest domeniu pe teritoriul Europei. Este nevoie de câteva măsuri clare în ceea ce priveşte poziţionarea României faţă de noile sancţiuni la adresa Federaţiei Ruse şi a partenerilor săi comerciali. Ar trebui să existe un document de poziţie, discutat de MAE cu societatea civilă şi experţii din mediul academic, pe acest subiect. Interesul naţional nu este imuabil, ci vine din însumarea opiniilor tuturor celor care consideră că au un cuvânt de spus şi doresc să contribuie la conturarea unor politici publice.