Tăriceanu, moartea unei iluzii

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

În anii guvernării sale şi imediat după, Tăriceanu se bucura de o simpatie în rândul populaţiei similară cu cea din anii de glorie ai lui Petre Roman. Bătrânicile se înghesuiau să îl pupe în pieţe, intelectualii îi apreciau discursul, membrii PNL îl respectau, mulţi îl vedeau un prezidenţiabil cu şanse pentru epoca post Băsescu. Halul în care a reuşit să se autodistrugă în mai puţin de un an suprinde şi pe cel mai experimentat analist.

Ministeriatul din epoca CDR a trecut destul de şters. Fiind ministru al industriilor ar fi putut să dea nişte explicaţii despre Marele Jaf Naţional al perioadei. Dar nimeni, niciodată nu l-a considerat parte la ceea ce s-a întâmplat în perioada privatizărilor dezastruoase. Reintrat în prima linie după momentul jalnic ”dragă Stolo”, a profitat de un transfer imens de notorietate din partea lui Traian Băsescu, gladiator în lupta cu Adrian Năstase. Dacă până la momentul preluării guvernării, Tăriceanu nu s-a remarcat cu nimic, era un simplu deputat, cu aere de intelectual, dar preocupat de businessuri mărunte, vânzări de maşini şi piese auto, odată ajuns şeful Guvernului şi al PNL (din întâmplare) a ştiut cu multă inteligenţă să îşi câştige simpatia atât în partid cât şi în societate. Chiar dacă a pornit un război deschis cu Băsescu, a reuşit, pe fondul unei bunăstări fără precedent a României, să îşi construiască o imagine aproape de tehnocrat presărată cu o atitudine de eleganţă şi superioritate intelectuală. Asta în timp ce principalul lui ”mentor” (a se citi sponsor), Dinu Patriciu tăia şi spânzura prin guvern, îşi promova oamenii în poziţiile cheie şi dezvolta un sistem infracţional performant, dar din care nu ieşea foarte mult fum tocmai datorită creşterii economice. Puteau fura liniştiţi pentru că aveau de unde!

Momentul alegerilor din 2008 a fost devastator pentru Tăriceanu, dar mai ales pentru PNL. Majoritatea membrilor doreau refacerea alianţei D.A., tot PDL-ul îşi dorea refacerea guvernării cu liberalii, liderii PDL făceau temenele liberalilor dar Tăriceanu, care abia trecuse cu PNLul de 18%, ţinea cu dinţii de funcţia de premier în faţa PDL-ului care obţinuse 33%. Abia mai târziu aveam să aflăm că Traian Băsescu negociase încă din vara lui 2008 cu Mircea Geoană formarea unui guvern PDL-PSD, iar tot spectacolul consultărilor de la Cotroceni era unul ieftin, de ochii lumii în timp ce însă PDL negocia cu bună credinţă, fără să ştie în ce film joacă. Preşedintele le pregătise guvernarea democrat-liberalilor fără ca ei măcar să ştie. Dar schema concepută de Băsescu se baza tocmai pe vanitatea şi personalitatea lui Tăriceanu, dacă PNL-ul ar fi reuşit atunci să îşi convingă liderul, înţelegerile obscure de la Cotroceni nu s-ar fi putut materializa, guvernul se forma natural iar în 2-3 ani s-ar fi realizat şi fuziunea dintre PDL şi PNL care a trebuit astfel amânată până în 2014.

La nici două luni de la pierderea guvernării, Tăriceanu a pierdut şi partidul, partid care a încercat mai apoi să salveze absurditatea atitudinii sale împingându-l pe Crin Antonescu să candideze la prezidenţialele din 2009 unde acesta a scos singur un scor mult peste aşteptări. De la momentul de după alegerile din 2008, fostul premier a intrat într-o perioadă de hibernare. Nu a mai deţinut funcţii în partid, nu a avut funcţii în Camera Deputaţilor, nu a făcut nici măcar opoziţie lui Crin Antonescu şi noii conduceri a PNL. La momentul formării USL a avut câteva poziţii publice împotriva alianţei, a explicat puţin, doctrinar, de ce nu face bine partidului asocierea cu PSD, dar poziţiile au fost împotriva PSD-ului şi nu împotriva deciziilor lui Crin Antonescu. Nici măcar în guvernele Ponta, Tăriceanu nu şi-a promovat apropiaţi, nu l-a interesat să îşi împingă ”oamenii”.

Momentul ruperii USL a fost unul de metamorfoză şocantă: dintr-un ”duşman” al PSD şi critic al USL-ului fostul preşedinte al PNL s-a transformat în cea mai răvăşită bocitoare a alianţei.

Dar ce s-a întâmplat defapt atunci? USL-ul nu s-a rupt din moftul lui Crin Antonescu. USL-ul s-a rupt pentru că Victor Ponta, inteligent, a cumpărat câţiva lideri liberali cheie (Chiţoiu, Ruşanu, Stroe, Mariana Câmpeanu) şi i-a întors împotriva partidului. Miniştrii PNL sabotau liderii din teritoriu şi subminau autoritatea lui Antonescu în propriul partid. Atunci când Antonescu încerca să le coordoneze mandatele, miniştrii trădători ameninţau cu trecerea la UNPR sau PSD unde Ponta le garanta păstrarea portofoliilor. Gaşca aceasta, unită în exclusivitate de interese financiare, a încercat la un moment dat inclusiv ”omorârea” politică a lui Antonescu. Nu le-a reuşit deoarece Antonescu se bucura de multă popularitate, dar la momentul ruperii USL, atunci când presiunea cea mai mare a venit din teritoriu, de la liderii liberali care sufereau în fiecare zi din cauza găştii de ”băieţi deştepţi” - miniştri PNL, aceştia din urmă l-au ”combinat” pe Tăriceanu să încerce să rupă partidul promiţându-i marea cu sarea, promiţându-i funcţii şi glorie în România lui Ponta preşedinte. Ce nu realizau ei era că Tăriceanu până la acel moment era complet rupt de guvernare şi de bucătăria USL. În afară de un episod foarte scurt în care a fost propus ministru de Externe, nu a mai existat niciun moment în care Tăriceanu să fie activ în guvernarea USL el nu ştia nici de ce e capabil Victor Ponta şi nu înţelegea nici că noii lui ”prieteni” sunt de fapt groparii alianţei.

Tăriceanu şi iluzia lui „Ponta preşedinte”

Ruperea USL-ului a reprezentat, culmea, o uşurare şi pentru liberali şi pentru social-democraţi. Pe de-o parte liberalii puteau comunica sincer şi deschis despre murdăria celor aproape 2 ani de guvernare, iar pe de altă parte PSDul nu mai trebuia să împartă din fructele puterii. Singurii nemulţumiţi erau gaşca celor 4-5 miniştri vânduţi lui Victor Ponta care se treziseră fără casă. Pe fondul foametei lor şi a unui şiretlic de comunicare al lui Ponta, această gaşcă, neavând niciun lider cu notorietate sau cu potenţial de capital politic, l-au atras pe Tăriceanu, momindu-l cu funcţii ipotetice într-un scenariu care îl dădea atunci, în toate sondajele, pe Ponta preşedinte.

În ciuda unei imagini foarte bine conservate la 6 ani de la terminarea mandatului, imagine care l-ar fi putut profila ca un prezidenţiabil cu şanse mari de câştig,

Tăriceanu s-a transformat peste noapte într-un măscărici pentru a afişa o schimbare de atitudine, de personalitate ireală şi incredibilă. Atitudinea lui ar fi comparabilă astăzi cu un Victor Ponta care ar deveni preşedintele PMP şi partenerul lui Traian Băsescu. 

Dincolo de această schimbare, Tăriceanu nu are experienţa practică în managementul unui partid. În 2004 a ajuns preşedinte din întâmplare, iar în timpul în care era premier de partid se ocupau Bogdan Olteanu şi Dan Motreanu, după 2008 n-a fost implicat activ în viaţa partidului. Pe de altă parte, „băieţii deştepţi” au fost întotdeauna preocupaţi de business şi s-au urcat fraudulos pe spatele guvernărilor PNL (în 2006-2008 şi după 2012) cumpărându-şi locurile cu sponsorizări generoase, nu au fost nici ei implicaţi în administrarea unui partid. Acesta este şi motivul eşecului înfiinţării unui partid nou, PLR. De la momentul încercării de a rupe PNLul şi până la decizia Tribunalului de înfiinţare a PLR a trecut un an de zile timp în care Chiţoiu, Gerea, Tăriceanu şi toată gaşca au ocupat funcţii în stat ca şi tehnocraţi, pe persoană fizică, iar Tăriceanu a candidat la prezidenţiale ca independent folosind fraudulos însemnele unui partid inexistent!

Călin Popescu Tăriceanu, om care a trecut prin cam toate funcţiile importante al statului, aflat la o vârstă la care îşi creşte copiii pe post de nepoţi, se mulţumeşte exclusiv cu o funcţie de preşedinte al Senatului din care nu are absolut nicio putere, nu controlează vreo majoritate şi nu are nicio perspectivă de construcţie politică. În acelaşi timp, „băieţii deştepţi” din spatele lui îşi numără liniştiţi banii, guvernează, vânduţi, sub autoritatea lui Victor Ponta şi a PSD şi se asigură că Tăriceanu stă preş şi se face util unui Ponta care, foarte abil, scoate castane nu fierbinţi, ci incandescente din foc cu mâna lui.

Este pur şi simplu jenantă postura în care a ajuns un fost şef de guvern şi un fost model al societăţii româneşti. Este incredibil, pentru orice analist, modul în care a reuşit să se discrediteze un politician care, cel puţin la prima vedere, nu este nici şantajabil penal şi nici lipsit de resurse financiare şi nu ar avea niciun motiv să se lase folosit şi terfelit fără nicio miză.

Dar pentru că Victor Ponta, chiar şi ca stăpân, nu este cinstit şi îşi foloseşte ”partenerii” ca pe un material de unică folosinţă, Tăriceanu riscă să sfârşească şi mai rău decât era previzbil la momentul refacerii imaginare a USL-ului. Tăriceanu riscă să ajungă în faţa procurorilor pentru fapte realizate în ultimele câteva săptămâni, pentru salvarea lui Dan Şova. A ajuns astfel mercenar într-un război care nu este al lui şi nu îl priveşte. Încâlceala în care este astăzi cu hotărârea care există şi nu există, care e pe vechiul regulament, dar pe actuala Constituţie îl poate împinge pe Tăriceanu spre o acuzaţie de abuz în serviciu şi, dacă se va putea dovedi o constrângere (fie ea şi doar morală) din partea sa asupra unor senatori legat de modul în care aceştia au votat, am putea vorbi inclusiv despre infracţiunea de favorizare a infractorului.

Indiferent de deznodământul cazului Şova, zilele în fruntea Senatului îi sunt numărate. Deja în PSD există un lider care îşi doreşte preşedinţia Senatului şi are un plan cu bătaie lungă spre şefia PSD. Şerban Nicolae, politician cu experienţă, lucrează de o vreme la acest proiect, promovarea iniţiativei legate de modificarea Codului Penal n-a fost deloc întâmplătoare, iar ieri în Senat era cel care umbla printre bănci cu un proiect de hotărâre care l-ar înfunda pe Tăriceanu definitiv.

Viitorul este destul de limpede şi de scurt pentru fostul premier. Partidul fantomă, care nu are nici structuri şi nici membri, se va vărsa în PC, cei câţiva parlamentari vor fugi spre orice orizonturi (unii încearcă deja să se întoarcă în PNL, alţii se roagă de PSD şi UNPR să îi primească), miniştrii promovaţi defapt de Gerea şi Chiţoiu şi nu de Tăriceanu vor lua drumul DNAului şi tot ce va rămâne în urma acestui episod sinistru va fi amintirea unui fost Om de Stat, iubit, apreciat şi respectat şi care a sfârşit într-un mod şocant. Un exemplu-şcoală de ”aşa nu!”.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite