Tăriceanu, despre disputa dintre primari şi Guvern: Marile oraşe au venituri consistente la buget. Unele termină cu excedent. E regretabil că banii se pierd
0Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, liderul ALDE, a declarat, referindu-se la disputa dintre autorităţile locale şi Guvern pe tema proiectului de buget pe 2019, că „fiecare are dreptate în felul lui”, transmite Agerpres.
„Fiecare are dreptate în felul lui. Marile oraşe din România, după cum ştiţi, multe dintre ele au venituri consistente la buget, unele dintre ele termină exerciţiul bugetar cu excedente şi acest lucru e regretabil, că banii se pierd. Acest lucru se datorează în bună parte faptului că forţa de muncă din zonele adiacente, pe o rază destul de mare, care poate să meargă şi la peste 60 de kilometri, vine să lucreze în aceste mari oraşe, unde plătesc impozitele pe venit şi sigur că, în localităţile de unde provin, aceste persoane nu plătesc nişte taxe sau impozite care să ajute comunităţile respective să se dezvolte. Atunci, sigur, este nevoie de o anumită echilibrare”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu, luni, la Senat, întrebat dacă reprezentanţii municipiilor au dreptate când aduc critici Guvernului pe marginea fondurilor care ar urma să le revină din bugetul pe 2019.
Liderul ALDE a precizat că ar mai putea fi modificări în ceea ce priveşte bugetul. „În momentul de faţă, proiectul nu este aprobat nici măcar la nivelul Guvernului, acest lucru l-am convenit la nivelul coaliţiei. Există, deci, două etape în care se pot face modificări, prima este, până ajunge pe masa Guvernului, şi a doua este, bineînţeles, la nivelul Parlamentului. Ştiţi bine că bugetul suportă la Parlament diverse modificări. Rămânem ferm convinşi că este o necesitate, o prioritate pentru a demara aceste proiecte şi chiar dacă anul acesta nu încep lucrările, pentru că studiile sunt cele care reprezintă prima etapă, trebuie finanţat corect în aşa fel încât proiectul să se ajungă să se poată materializa”, a spus Tăriceanu.