Tăriceanu, la Consiliul Naţional al PSD: Schimbarea clasei politice nu se face cu zgomot de cătuşe sau schimbarea cadrelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, le-a vorbit celor peste 1.000 de social-democraţi reuniţi la Parlament despre nemulţumirile sale legate de încercarea schimbării clasei politice cu ajutorul Justiţiei, dar şi despre dreptul parlamentarilor de a vota cererile procurorilor potrivit conştiinţei, în ciuda faptului că a fost taxat de Inspecţia Judiciară în urmă cu câteva zile tocmai pentru acest tip de mesaj.

"Observăm că românii se aşteaptă la o nouă clasa politică, mai bună, mai curată şi competentă. Această schimbare nu se face nici cu zgomot de cătuşe, se poate face prin modifcarea unor legi care au generat corupţie. Sper să avem cât mai curând o nouă Constituţie, o reformă reală a partidelor. Am urmărit lucrările Consiliului şi am înţeles că aţi adoptat o serie de propuneri în acest sens. Parlamentarii votează conform propriilor convingeri. Parlamentul e forul de dezbatere a oricărei ţări democratice şi este casa care găzduieşte libertatea de expresie. Reprezintă responsabilitatea şi mandatul pe care ni l-au dat cetăţenii pentru a apăra valorile fundamentale ale democraţiei. Trebuie să răspundem aşteptărilor populaţiei. Trebuie să asigurăm un echilibru al puterilor în stat, adică controlul şi echilibrul reciproc. Niciuna dintre puterile statului nu trebuie să se bucure de o forţă disproporţionată faţă de celelalte", a spus Călin Popescu Tăriceanu. 

Declaraţia preşedintelui Senatului vine cu numai câteva zile înainte ca senatorii să voteze pentru cererea procurorilor anticorupţie privind arestarea social-democratului Dan Şova. 

Inspecţia Judiciară a stabilit săptămâna aceasta că preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a adus atingere independenţei sistemului de justiţie, prin declaraţiile făcute cu privire la faptul că avizarea începerii urmăririi penale a liberalului Varujan Vosganian ar fi transformat România într-o "republică a procurorilor". 

În cea de-a doua zi a Consiliului Naţional al PSD, Victor Ponta, liderul partidului, a susţinut un discurs mobilizator în faţa celor 1.000 de social-democraţi reuniţi la Palatul Parlamentului, la patru luni de la eşecul înregistrat la alegerile prezidenţiale. Totodată, partenerii de guvernare  au dat asigurări că formaţiunile pe care le conduc vor susţine actualul Guvern în continuare.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite