Stimaţi Duduieni, Cămătari şi Corduneni, vă rog să poftiţi în Guvern...

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un vechi proverb spune că legea este întotdeauna cu un pas în urma hoţilor. Hoţii încearcă să găsească breşe în lege de care să profite, şi deseori reuşesc, aşa că legea trebuie întotdeauna dacă nu să ţină pasul cu ei, măcar să-i ajungă din urmă într-un final. În această nesfârşită hârjoană, primul care a obosit a fost dl. Tăriceanu. Vârsta, probabil...

Sesizarea pe care Călin Popescu Tăriceanu a făcut-o la CCR privind anchetarea, de către DNA, a afacerii Belina - dacă va fi acceptată de către Curte - nu face doar să aşeze legea în faţa hoţilor, ci şi în serviciul lor. Pentru că declararea acestei anchete ca fiind un conflict juridic de natură constituţională va avea efect nu doar asupra afacerii Belina, nu doar asupra anchetelor de aceeaşi natură aflate în derulare sau deja încheiate (cazul Microsoft, spre exemplu), ci asupra tuturor întâmplărilor similare din viitor.

Am ascultat cu mare atenţie şi am încercat să înţeleg pledoaria lui Tudorel Toader în faţa Curţii Constituţionale. În primul rând, o observaţie de formă: Guvernul a refuzat să sesizeze el însuşi CCR, deşi este parte a presupusului conflict, dar ministrul Justiţiei se prezintă personal în faţa Curţii. Asta poate însemna două lucruri: fie reticenţa Guvernului s-a manifestat la un nivel superior ministrului, iar acesta a ţinut totuşi să-şi arate loialitatea faţă de dl. Tăriceanu, fie Guvernul însuşi a revenit la sentimente mai bune faţă de interesele domnului Dragnea.

Pe fond, Tudorel Toader a făcut o paralelă între dosarul Belina şi Decizia 68 a CCR de la începutul anului, când s-a constatat că există conflictul constituţional declanşat de faptul că DNA a anchetat Ordonanţa 13. În acea decizie, CCR a spus că, atunci când adoptă ordonanţe de urgenţă (acte cu putere de lege), membrii Guvernului trebuie să se bucure de aceeaşi imunitate de care se bucură parlamentarii atunci când adoptă legi – căci Constituţia spune că aleşii nu pot fi traşi la răspundere pentru voturile date. Curtea a statuat că, în cazul legilor şi ordonanţelor, oportunitatea şi circumstanţele adoptării lor nu pot fi cenzurate de nimeni, iar înlăturarea eventualelor neregularităţi ţine exclusiv de competenţa Curţii Constituţionale.

Tudorel Toader, în pledoaria sa în cazul Belina, a aplicat aceeaşi logică şi la hotărârile de Guvern, acte imediat inferioare legilor şi ordonanţelor: oportunitatea şi circumstanţele nu pot fi cenzurate de nimeni, iar eventualele neregularităţi sunt de competenţa exclusivă a instanţelor de contencios administrativ, şi nicidecum a procurorilor.

Argumentul pare imbatabil pentru neofiţi, aşa că l-am discutat cu un specialist. Acesta mi-a zis că ceea ce face Tudorel Toader se numeşte minciună prin omisiune. Astfel, ministrul Justiţiei omite faptul că ilicitul îmbracă mai multe forme: ilicit penal, ilicit civil, ilicit administrativ etc. Pledoaria sa este construită ca şi cum ar exista o singură formă de ilicit, cel administrativ – care, într-adevăr, este de competenţa contenciosului administrativ.

Specialistul a mai făcut o observaţie interesantă: însăşi Curtea Constituţională, atunci când a emis cele două decizii privitoare la abuzul în serviciu, a vorbit pe larg despre aceste multiple forme pe care le poate îmbrăca o faptă ilicită. Iar Tudorel Toader era membru al CCR la una dintre aceste decizii – deci nu se poate spune că pledoaria sa trădează oarece lacune profesionale.

Dacă CCR îi acceptă totuşi teoria, s-ar statua că, de principiu, membrii Executivului nu ar putea niciodată comite fapte penale atunci când adoptă hotărâri. S-ar crea, la nivelul Guvernului, o zonă de imunitate penală absolută, în care ar fi posibilă luarea oricărei decizii, fără niciun fel de consecinţă în plan penal. Şi nu văd motive ca această imunitate să nu fie extinsă, prin viitoare decizii ale CCR, şi către alte tipuri de decidenţi politici sau cvasi-politici: primari, şefi de Consilii Judeţene, alţi funcţionari publici etc. O întreagă nebunie, egalată doar de ceea ce pregăteşte acum Parlamentul, cu susţinerea deplină a Guvernului: imunitate penală pentru membrii Curţii Constituţionale. (Dacă aş fi judecător CCR, mi-ar fi ruşine să am această imunitate: ar însemna că am nevoie de ea). 

Sigur, pericolul nu este imediat, pentru că, din fericire, la acest moment în fruntea ţării noastre se află numai oameni eminamente cinstiţi. Dar ce ne facem dacă, pe viitor, circumstanţe cu totul deosebite vor trimite în Executiv oameni necinstiţi? Devine limpede că Duduienii, Cămătarii sau Cordunenii vor fi bucuroşi să-şi completeze obiectul de activitate cu unul aparent nou şi inedit pentru ei: infiltrarea de oameni în Guvern.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite