Stenograme. Scandal între Putere şi Opoziţie în şedinţa conducerii Senatului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şedinţa de marţi a Biroului Permanent al Senatului a fost una tensionată, liderul deputaţilor ALDE, Daniel Zamfir, jignindu-l pe liderul senatorilor PNL, Florin Cîţu

Motivul jignirilor aduse de liderul senatorilor ALDE, Daniel Zamfir, în şedinţa conducerii Senatului de marţi, a fost reprezentat de faptul că Florin Cîţu, liderul senatorilor PNL, l-a acuzat pe primul de încălcarea Regulamentului, în cazul convocării la audieri a guvernatorului BNR, Mugur Isărescu. 

Redăm o parte din stenograma şedinţei de marţi a BP al Senatului: 

Claudiu Manda: Continuăm. Punctul 11, sesizarea domnului senator Florin Cîţu, liderul Grupului parlamentar al Partidului Naţional Liberal, privind faptele săvârşite de către domnul senator Daniel Zamfir, preşedintele Comisiei economice, industrii şi servicii. Conform sesizărilor, domnul senator Daniel Zamfir a încălcat prevederile art. 55, art. 56 lit. d), art. 77 şi 78 din Regulamentul Senatului, republicat, cu prilejul convocării pentru audierea domnului Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale. Doriţi să interveniţi aici, domnule senator?

Florin Cîţu: Da, domnule preşedinte. Ideea este că – nu ştiu dacă dumneavoastră ştiţi ce se întâmplă în Comisia economică, unde se fac anchete, investigaţii, se dau verdicte, fără să se respecte Regulamentul Senatului. Şi tocmai asta prezint aici. Pentru că ştiţi foarte bine, de fiecare dată când cerem să audiem o persoană într-o comisie, dacă e din opoziţie, trebuie să fie votul comisiei respective pentru persoana respectivă. Se propune biroului comisiei şi apoi se votează în comisie. Acest lucru n-a fost respectat. La fel şi cererea pentru a avea comisii de anchetă n-a fost respectată. Toate aceste lucruri s-au făcut deja şi suntem astăzi aici, unde se încearcă să se pună la egalitate acest lucru, după ce în spaţiul public au fost aruncate acuzaţii nefondate şi injurii de preşedintele Comisiei economice, care nu are nicio expertiză în acest domeniu.

Deci eu aş vrea, înainte să aprobaţi dumneavoastră audierile pentru joi, pentru vineri, pentru mâine, să rezolvăm această situaţie, pentru că nu putem să mergem mai departe, să încălcăm regulamentele şi să cerem de la alţii să respecte regulamentul. Deci, aş dori ca, înainte să mergem să chemăm la audieri, foarte bine, audiaţi pe cine doriţi dumneavoastră, dar să respectăm întâi Regulamentul Senatului şi după aceea să cerem altora să respecte regulamentul. Mulţumesc.

Claudiu Manda: Doriţi să interveniţi, domnule senator Zamfir?

Daniel Zamfir: Eu aş dori să intervin doar aşa, ca să zic, în numele adevărului şi să constataţi cu toţii că, pe lângă aprecierile domnului preşedinte Tăriceanu în legătură cu domnul Cîţu, mai fac şi eu una – „mincinos ordinar”. Şi să vă spun şi de ce.

Florin Cîţu: Domnule preşedinte, dumneavoastră sunteţi aici să moderaţi această discuţie. Dacă permiteţi...

Claudiu Manda: Tocmai acest lucru încerc să fac. Îl las pe domnul Zamfir să spună, după aia discuţie între dumneavoastră.

Florin Cîţu: Staţi puţin, îi permiteţi domnului Zamfir să-mi adreseze astfel

de cuvinte aici?

Claudiu Manda: N-am ştiut ce vrea să spună, că nu puteam să-l cenzurez înainte.

Daniel Zamfir: E OK, este mincinos de drept comun atunci, pentru că, iată, este un proces-verbal al şedinţei din 18 decembrie – dacă vreţi, vă dau fiecăruia în copie –, în care Comisia economică – caz mai rar – Comisia economică, ştiţi bine că invitarea la comisie a unor persoane se face în biroul respectivei comisii. Lucru care la noi, la Comisia economică, s-a întâmplat. Dar, mai mult decât atât, cu privire la invitarea guvernatorului – lucru care-l deranjează foarte tare pe domnul Cîţu şi are şi motive să-l deranjeze – vă spun că în 18 decembrie avem procesul-verbal al comisiei...

Claudiu Manda: Am înţeles.

Daniel Zamfir: când întreaga Comisie economică a stabilit să-l invite pe domnul guvernator în prima săptămână din această sesiune. Este un proces-verbal, a participat şi doamna Dinică de la USR, care este secretarul comisiei, ştie lucrul ăsta. A fost şedinţă publică atunci, cu presă, cu televiziune, lucrurile astea sunt binecunoscute. Să spui acum că am încălcat Regulamentul Senatului, că nu ştie comisia că-l invităm pe domnul guvernator este o minciună ordinară, având în vedere că este şi documentul care confirmă această minciună.

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite