„Socialismul dodonist” sau neruşinarea pro-ruşilor

Dacă în fizică intensitatea se măsoară în amperi, iar tensiunea – în volţi, atunci neruşinarea pro-ruşilor din Republica Moldova are ca unitate de măsură „dodonul”. Rezultatul obţinut de PSRM la alegerile parlamentare din 30 noiembrie sfidează bunul-simţ şi periclitează ideea de bună-guvernare. Va trebui să răspundem cu multă răbdare la această imensă neruşinare.

De ce îi consider neruşinaţi pe pro-ruşi? Pentru că dânşii nu sunt în consonanţă cu principiile statului în care trăiesc şi îşi deleagă reprezentanţi inabordabili, implacabili şi impardonabili. În orice stat funcţional, minoritarii au scopul de a participa la formarea guvernului central, nu de a-l sabota. Din păcate, votând masiv un concurent cu program nihilist, pro-ruşii din Republica Moldova au demonstrat că suferă de sindromul imperialist, în forma sa actuală a „socialismului dodonist”.

Deşi Fukuyama anticipa moartea ideologiilor, se pare că aserţiunea sa rămâne valabilă formelor primare ale acestora. În fond, socialismul autentic se bazează pe echitate socială, pe solidaritate şi pe implicarea statului în economie, însă ceea ce propun pretinşii socialişti moldoveni transcede acest aspect teoretic. „Socialismul dodonist” preia limbajul luptei de clase a marxism-leninismului, identificând duşmanul în persoana „guvernării oligarh-eurounioniste”, după modelul terminologic deja consacrat al „regimului burghezo-moşieresc”.

Toată construcţia ideologică „dodonistă” este un amalgam de clişee („moldovenii nu sunt români”), temeri nefondate („unirea forţată cu România”) şi valori neasimilate („UE este fieful homosexualilor”), care prin anumite procedee propagandistice facilitează individualismul, concept diametral opus socialismului. Or, nu poate fi vorba despre un primat al intereselor societăţii în cazul preocupărilor pecuniare ale liderului PSRM: afaceri dubioase şi bunuri de milioane de lei, obţinute inclusiv în perioada în care ocupa funcţii de demnitate publică. În platforma electorală a acestui concurent electoral este inserat şi angajamentul de a verifica provenienţa averilor funcţionarilor, dar un asemenea demers ar fi plauzibil doar dacă Dodon ar îndeplini această promisiune începând cu el însuşi.

„Socialismul dodonist” reclamă caracterul internaţionalist, dar vectorul politicii externe pe care îl promovează este unul izolaţionist („pro-Rusia” înseamnă astăzi „împotriva lumii civilizate”). Abordând problema ucraineană doar din perspectivă rusească, considerând că „Crimeea este a Federaţiei Ruse”, dodoniştii îşi taie craca de sub picioare atunci când aplică duble standarde în cazul a două focare secesioniste. Orice observator echidistant ar recunoaşte că nu este Transnistria atât de moldovenească pe cât de ucraineană este Crimeea. De altfel, dodonismul epatează pe ideea desuetă de federalizare a Republicii Moldova, care prevede şi crearea unui parlament bicameral. Oare câţi dintre neruşinaţi au fost informaţi despre această ofertă electorală?

Dar cel mai grav este că „socialismul dodonist” a fost lăsat să crească, transformându-se într-un buboi pe faţa politicii moldoveneşti. Un asemenea fenomen care a instigat la dezbinare, a incitat spiritele dornice de segregare, nu ar fi trebuit lăsat să se răspândească până în forul legiuitor. În articolul 4) din Legea Nr. 718-XII din 17.09.1991 privind partidele şi alte organizaţii social-politice se precizează că sunt interzise formaţiunile care „îşi propun drept scop răsturnarea sau schimbarea prin violenţă, prin alte metode anticonstituţionale a orînduirii de stat, subminarea suveranităţii şi integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, care propagă războiul, aţîţă discordie şi vrajbă socială, interetnică şi religioasă”. Or, discursul subversiv al lui Dodon la Comrat ar fi fost un motiv suficient de întemeiat ca el să nu mai devină deputat. În alocuţiunea sa de susţinere a referendumului ilegal şi neconsituţional din Găgăuzia, liderul socialiştilor moldoveni a pretins că „jumătate din teritoriul României este pământ moldovenesc”, iar într-un interviu acordat unui post rusesc de televiziune a declarat că „integrarea europeană se va produce fără Transnistria şi Găgăuzia, posibil – chiar şi fără unele raioane de nord ale ţării”.

Despre românofobia vădită cu care este hrănită neruşinarea pro-ruşilor mi-e şi ruşine să scriu. O precizare, însă, se cuvine: deşi dodonismul presupune ura faţă de tot ce este românesc, cinci dintre viitorii deputaţi socialişti deţin şi cetăţenia română. Astfel, pare insignifiant că una dintre dodoniste s-ar fi cuplat cu oricine pentru mâncare când te gândeşti că există atât de mulţi cetăţeni cu neruşinare.