Senatorul Irineu Darău şi-a depus oficial candidatura la funcţia de preşedinte al USR PLUS
0
Senatorul Irineu Darău şi-a depus formal candidatura la funcţia de preşedinte al USR PLUS. El spune că membrii formaţiunii sunt datori să recupereze partidul „din mâinile unor găşti acaparatoare, conduse sau girate de Barna şi Cioloş”.
„Membru cu membru am construit, de la zero, singura alternativă politică viabilă pentru viitorul României şi tot membru cu membru suntem datori să ne recuperăm proiectul din mâinile unor găşti acaparatoare, conduse sau girate de Barna şi Cioloş, care zi de zi închistează guvernarea internă în clientelism şi autoritarism, iar evoluţia la guvernarea României în poziţia capului plecat. Zi de zi pierdem români care ne-au acordat încredere, prin vot, şi oameni valoroşi din partid. Trăim sub conducerea unei echipe cu nume liberal, dar cu metehne totalitariste, care a normalizat deficitul de democraţie, statul „drepţi” la coada numirilor şi expulzarea sau cenzurarea oricărei voci independente. Am pierdut timp preţios la guvernare, dar este momentul să redevenim puternici şi să producem schimbarea dorită de români”, a transmis senatorul, conform unui comunicat de presă.
Potrivit comunicatului de presă transmis, candidatura sa „reprezintă un semnal de alarmă faţă de accelerarea partidului spre irelevanţa politică”, motivând că membru cu membru, partidul trebuie să se delimiteze de cenzura, clientelismul şi ineficienţa promovate de conducerea actuală”.
Sursa citată mai arată că Irineu Darău transmite că va demisiona după doi ani în cazul în care este ales preşedinte al formaţiunii şi va genera noi alegeri pentru recalibrarea partidului în funcţie de aşteptările membrilor şi votanţilor.
„Situaţia USRPLUS este astăzi dureroasă. Suntem într-un punct critic şi este momentul să nu ne mulţumim cu puţin, mai ales că suntem tot mai mulţi cei care ne pierdem răbdarea. Am experienţa probată deja într-o organizaţie şi democratică şi eficientă, cum a fost filiala Braşov sub conducerea mea. Soluţiile pentru lucrurile de mai sus sunt simple, odată ce, membru cu membru, renunţăm la autosuficienţă şi ne deblocăm de sub conducerea acceptată cu prea multă obedienţă. Mai mult, dacă sunt ales preşedintele USRPLUS, voi demisiona după doi ani din acest rol şi voi genera noi alegeri: ca punct intermediar, de normalitate, în care ne vom recalibra în funcţie de aşteptările membrilor şi ale votanţilor. Va fi un exerciţiu de asumare şi de responsabilizare, în care membrii USRPLUS vor decide dacă eu sau alt candidat îi reprezintă ca preşedinte”, a mai transmis senatorul USRPLUS, candidat la preşedinţia partidului.
El şi-a anunţat candidatura la preşedinţia formaţiunii la începutul lunii, argumentând atunci că este nevoie de un „suflu nou” în partid şi nu ar trebui să se mai vorbească despre „două categorii de membri”. Ulterior, mai mulţi membri USR-PLUS au lansat o platformă prin care şi-au anunţat candidatura la funcţii în viitorul Biroul Politic al partidului, iar senatorul a afirmat că susţine lista platformei Împreună.
Citeşte şi: Jocuri de culise în USR-PLUS. Cum schimbă calculele în partid apariţia Platformei Împreună