Este timpul să semnăm pentru petiţia anti-autonomie în număr cât mai mare

O petiţie anti-autonomie ungurească cu autor necunoscut (ce gest nobil!) postată în februarie 2010 şi-a recăpătat suflul după ce am postat pe facebook textul ei şi rugamintea de a aduna cât mai multe semnături ca răspuns la petiţia autonomistă a maghiarilor. Pentru că acţiunea maghiară a beneficiat de mediatizare, postez şi eu aici petiţia românească şi linkul ei de pe petitiionline.net pentru a aduna cât mai multe semnături.

Petiţia ”Anti Autonomie ungureasca in Ardeal si Transilvania” poate fi găsită pe petitiionline.net şi este datată 16/02/2010, la categoria Social şi având ca destinatar metafora ”Ministerul Romaniei”.

Postez mai jos textul complet al petiţiei, parţial fără diacritice, aşa cum l-am găsit pe linkul respectiv. De menţionat că, după postarea sa pe facebook, semnăturile au început să se adune după ce au fost ocazionale şi rare vreme de 4 ani. De la ultima semnătură, cu numărul 145, lista a sărit rapid peste 200 de semnături şi continuă. Miza, desigur, este să depăşim cu mult semnăturile autonomiste, ajunse undeva la peste 7.000.

UPDATE. În 24 de ore s-a ajuns la 350 de semnături, iar numărul lor creşte.

Aşadar, vă invit să semnaţi AICI pentru următoarea petiţie:

”Ati dori:

Sa fiti condusi de unguri?

...................................................................................

Daca NU atunci va rugam sa semnati petitia noastra!

Daca DA atunci va invitam sa continuati sa fiti la un pas de a fi condusi de unguri!

<strong>ARDEALUL ESTE SI VA FI PAMANT ROMANESC!!!!!</strong>

<strong>ARDEALUL ESTE SI VA FI PAMANT ROMANESC!!!!!</strong>

<strong>ARDEALUL ESTE SI VA FI PAMANT ROMANESC!!!!!</strong>

Patriotismul nu-i brăţară sau papion sau pălărie. Să-l porţi sau nu. Să ţi se pară că-ţi vine sau nu-ţi vine, ţie. Te naşti cu el. Ţi-e-n datul sorţii. N-ai cum să-l lepezi de pe tine. Îl porţi ca pe-o cămaş-a morţii, nu-l cumperi de la curţi străine. Şi de vândut n-ai cum să-l vinzi. E un fel de suferinţă crestată dureros pe grinzi de suflet vechi şi de credinţă. Aud şi văd, citesc şi tac cuprins de-o silă ancestrală. Plâng de ruşine c-am fost dac şi c-am ajuns acum zăbală în gura ştirbă a nu ştiu cui, care-mi molfăie mândria şi-mi bate lacrimile-n cui şi-mi răstigneşte poezia.” Tudor Arghezi

Prin masacrele din Transilvania de Nord, 1940-1944, se înţeleg atrocităţile comise de către horthyşti împotriva românilor şi mai apoi a evreilor. În toamna anului 1940, ca urmare a cedării unei părţi din Ardeal către Ungaria lui Miklós Horthy, în mai multe localităţi transilvănene trupele maghiare au masacrat români şi evrei. Aceste atrocităţi au continuat până spre sfârşitul anului 1944.

Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944

Printre cele mai cunoscute şi bine documentate asemenea masacre se numără:

• Masacrul din Treznea

• Masacrul din Ip

• Masacrul de la Sărmaşu

• Masacrul din Moisei

Masacre au avut loc şi în alte localităţi ca: Nuşfalău, Cerişa, Marca, Breţcu, Mureşenii de Câmpie, Mihai Bravu, Ciumărna, Zalău, Huedin, Belin, Zăbala, Halmăşd, Sântion, Cosniciu de Sus, Camăr, Aghireş, Sucutard, Ditrău, Suciu de Sus, Tărian, Prundu Bârgăului, Cătina, Răchitiş, Şincai, Turda, Ozd, Gădălin.

• 1 Date generale şi premise ale acestor atrocităţi

• 2 Masacrele împotriva populaţiei româneşti din toamna anului 1940

o 2.1 Nuşfalău, 8 septembrie 1940

o 2.2 Treznea, 9 septembrie 1940

o 2.3 Ip, 13/14 septembrie 1940

o 2.4 Cerişa, 15 septembrie 1940

o 2.5 Marca, 15-16 septembrie 1940

o 2.6 Breţcu, 16 septembrie 1940

o 2.7 Mureşenii de Campie, 20 septembrie 1940

o 2.8 Cronologia altor masacre

• 3 Masacrele împotriva populaţiei româneşti din toamna anului 1944

o 3.1 Band, Grebeniş, Oroiu, septembrie 1944

o 3.2 Sărmaşu, 15 septembrie 1944

o 3.3 Tărian, 29 septembrie 1944

o 3.4 Prundu Bârgăului, 10 octombrie 1944

o 3.5 Moisei, 14 octombrie 1944

• 7 septembrie 1940, în satul bihorean Mihai Bravu începe seria atrocităţilor împotriva etnicilor români. Până pe 7 septembrie 1940 judeţul Bihor este ocupat în totalitate de către armata maghiară. În acest context are loc şi tragedia din localitatea menţionată când 22 de ţărani români, printre care şi doi copii, sunt adunaţi pe câmp şi împuşcaţi de soldaţi unguri.

• 8 septembrie 1940, în satul Ciumărna din judeţul Sălaj trupele ungare au ucis 11 persoane, în înaintarea lor spre centrul Ardealului.

• 9 septembrie 1940, Zalău soldaţi maghiari rămaşi neidentificaţi au intrat în casele românilor Vicaş Grigore şi Prunea Gheorghe. omorând prin împuşcare pe Vicaş Grigore împreună cu soţia şi fratele său, precum şi pe soţia lui Prunea Gheorghe, însărcinată în ultima lună. În colţul casei lui Vicaş, tot aceşti soldaţi au mai ucis un ţăran din comuna Treznea, cu numele Pop Nicolae, care venise cu lapte la Zalău.

• 10 septembrie 1940, Huedin trupele maghiare de ocupaţie în marşul lor spre Cluj-Napoca au maltratat şi ucis pe protopopul ortodox Aurel Munteanu şi pe poliţistul Gheorghe Nicula.

• 13/14 septembrie 1940, în comunele Belin şi Zăbala din judeţul Trei Scaune interbelic, astazi Covasna, trupele maghiare sosite in aceste localităţi au atacat şi vandalizat casele românilor, oamenii fiind bătuţi şi maltrataţi în speranţa determinării lor să treacă frontiera în România. Mai multe familii şi-au părăsit caminele plecând în Regat, iar alţii au fost expulzaţi de către autorităţile ungare, proprietăţile lor fiind confiscate.

• 16 septembrie 1940, honvezi maghiari, rămaşi neidentificaţi, au ucis cu focuri de armă în comuna Halmăşd, judeţul Sălaj, 3 locuitori români, iar în dimineaţa zilei de 17 septembrie 1940 au fost împuşcaţi 7 membrii ai familiei Maticec, inclusiv un băiat de numai 5 luni. Toate aceste fapte au fost cuprinse în sentinţa din 13 martie 1946 a Tribunalului Cluj.

• 16/17 septembrie 1940, în comuna bihoreană Sântion, familia ţăranului Tipănuţ Gheorghe a fost maltratată de câţiva soldaţi maghiari. Soţia acestuia a fost lovită cu revorvelul şi cu picioarele, iar Tipănuţ împreună cu cei doi fii ai săi au fost împuşcaţi. Dintre cei 3 bărbaţi doar fiul cel mai mic a scăpat cu viaţă.

• 16 septembrie 1940, în satul Cosniciu de Sus, judeţul Sălaj, un grup de soldaţi horthyşti au scos din caselor lor pe mai mulţi români, dintre care 11 au fost omorâţi. Pe 18 septembrie 1940 un alt grup de militari au prins şi împuşcat pe locuitorul Costelaş Dumitru. În tot timpul masacrelor, soldaţii erau însoţiţi de civili din comunele vecine, rămaşi neidentificaţi, care indicau casele românilor.

• 18 septembrie 1940, în comuna Camăr, din judeţul Sălaj, 4 români sunt ucişi în pădurea Zăuan, după ce mai înainte au fost schingiuţi şi mutilaţi.

• circa 18-21 septembrie 1940, în comuna clujeană Aghireş un nou român a fost ucis şi maltratat. În toamna anului 1940, Kovacs Iosif în calitate de primar al localităţii a desfăşurat o activitate ostilă contra populaţiei româneşti şi evreieşti, pe care o denunţa comandantului militar, întocmind liste cu cei ce trebuiau maltrataţi. Astfel, săteanul Gheorghe Boc a fost ridicat de acasă în seara zilei de 18 septembrie 1940 de către o patrulă horthystă, fiind supus timp de câteva zile unor groaznice schingiuiri. Mai apoi a fost silit să-şi sape singur groapa, fiind împuşcat iar corpul tăiat cu săbii. Este ulterior îngropat la marginea unui rău, unde cadavrul a fost descoperit întâmplător, la scurt timp după asasinarea victimei.

• 22 septembrie 1940, în satul Sucutard, din judeţul Cluj, alţi 2 români şi evrei sunt ucişi. La îndemnul familiei de grofi unguri Wass din localitate sunt arestaţi cetăţenii Moldovan Iosif şi Câţ Ioan, care în anul 1938 au pornit un proces penal împotriva contelui Wass Albert pentru leziuni corporale. Surorile Mihaly Estera şi Rozalia au fost şi ele reţinute, bănuite de Wass pentru activitate comunistă şi denunţătoare la autorităţile româneşti faţă de acesta. În ziua de 22 septembrie 1940, cei 4 arestaţi au fost duşi sub pază militară în comuna Ţaga, unde a doua zi dimineaţa au fost împuşcaţi şi aruncaţi în groapa comună.

• 1 octombrie 1940, în comuna harghiteană Ditrău este ucis pădurarul român Ilie Ţepeş.

• octombrie 1943, în comuna Suciu de Sus, judeţul Someş interbelic, astăzi judeţul Maramureş, doi români sunt împuşcaţi, în timp ce încercau să se ascundă de militarii maghiari.

Masacrele împotriva populaţiei româneşti din toamna anului 1944

Seria crimelor împotriva populaţiei româneşti din Transilvania ocupată a fost reluată în toamna anului 1944, imediat după încheierea armistiţiului dintre România şi Aliaţi. Atrocităţi au fost săvârşite şi în câteva localităţi din Ardealul aparţinând României, aceste aşezări aflându-se în imediata apropiere a graniţei.

Band, Grebeniş, Oroiu, septembrie 1944

Imediat după ce România a încheiat armistiţiul cu Aliaţii, etnici localnici maghiari înarmaţi în colaborare cu grănicerii de la pichetul unguresc din comuna Band, judeţul Mureş, au atacat prin surprindere frontiera română, omorându-l pe sergentul Predescu. Zeci de români din satul Mărăşeşti au fost ridicaţi de la casele lor şi închişi cu cătuşe la mâini într-o pivniţă, gospodăriile fiindu-le, de asemenea, vandalizate.

Trecând apoi frontiera aceleaşi bande, au jefuit comuna Grebeniş, împuşcând 3 localnici şi ridicând pe românii ce nu apucaseră să se refugieze. Ducându-i până la graniţă, maghiarii i-au pus să sărute pietrele de hotar şi să mulţumească că au ajuns pe teritoriul sfânt al Ungariei. Alţi doi români din satul Oroiu au fost mai apoi bătuţi şi ulterior ucişi.

Date oficiale despre abuzurile comise de către horthyşti

Într-un raport statistic al Secretariatului de Stat pentru naţionalităţi de la Bucureşti privind situaţia din Ardealul de Nord în perioada 30 august 1940 – 1 noiembrie 1941 sunt menţionate 919 omoruri, 1126 schingiuri, 4126 bătăi, 15.893 arestări, 124 profanări, 78 respectiv 447 devastări colective şi individuale.

La câteva zile de la instalare, autorităţile de ocupaţie au început deportarea românilor în lagăre. Potrivit unui raport al comandantului lagărului de la Püspökladány, rezultă că numai în acel lagăr au fost internaţi în luna septembrie 1940 un număr de 1315 români, mult peste capacitatea sa maximă. În consecinţă, încă din aceeaşi lună au fost înfiinţate noi lagăre la Someşeni şi Floreşti, lângă Cluj Napoca.

Au existat şi expulzări în masă ale ardelenilor peste linia de demarcaţie impusă prin Dictatul de la Viena, îndeosebi a celor consideraţi periculoşi sau potrivnici noului regim. Începute în anul 1940, expulzările au fost practicate până în 1944, când ocupanţii au fost alungaţi de trupele române în cooperare cu cele sovietice. Astfel, până la 1 ianuarie 1941, numărul total al românilor refugiaţi era de 109.532 suflete, la care se mai adaugă şi cei 11.957 de ardeleni expulzaţi de autorităţile maghiare. O statistică vizând perioada 1 septembrie 1940 – 1 decembrie 1943 indică un total de 218.919 persoane expulzate.[29]Acestora li s-au adăugat numeroşii refugiaţi, care şi-au părăsit locuinţele de teama noii administraţii maghiare. Documentele vremii arată că la data de 23 august 1944, când a început lupta pentru eliberarea Transilvaniei de Nord, în România se aflau peste 500.000 de persoane provenind din teritorile ocupate de horthyşti.[30] În această perioadă, şcolile şi bisericile româneşti au avut şi ele de suferit. Pe teritoriul Ardealului cedat la data de 30 august 1940 funcţionau 1666 de şcoli elementare cu predare în limba romană şi 67 de unităţi de învăţământ liceal, profesional şi superior. La începutul anului şcolar 1941/1942, numărul şcolilor primare s-a redus cu 792 de unităţi, iar în anul 1940/1941 au funcţionat un singur liceu - cel din Năsăud - şi 7 secţii româneşti pe lângă alte diferite licee.