România lipsei de idei

România este departe de a fi ţara în care ideile contează, şi tot ce ni se întâmplă confirmă această afirmaţie. Cu toate acestea, ideile sunt cele care structurează viitorul, politicile publice, guvernarea. Ideile au construit democraţia, ideile au construit instituţii, ideile au câştigat alegerile.

Ideile determină schimbările în societate şi în politică, ele mobilizează, până la urmă, oamenii, atunci când este nevoie de a construi ceva la nivelul unei naţiuni. Bătălia se duce la nivelul ideilor, chiar dacă nu pare. Pentru un partid, două lucruri sunt determinante: să producă idei şi lideri capabili să le materializeze.

În urmă cu zece ani, în contextul marcării evenimentelor din mai 1968, din Franţa, Andre Glucksmann, "intelectual public" şi unul dintre protagoniştii acelor evenimente, punea un diagnostic extrem de dur situaţiei în care se afla stânga franceză în acel moment. Diagnosticul suna cam aşa: "stânga franceză se află într-o stare de comă mentală!”. Din păcate, coma intelectuală a stângii franceze s-a terminat cu, practic, decesul ei. De ce? Pentru că nu a mai produs idei! S-a mulţumit să se bălăcească într-un soi de conformism, căruia unii i-au zis ”realism politic”, alţii ”reformism”. În acest timp, votanţii stângii tradiţionale franceze au dezertat, pentru că nu se mai simţeau reprezentaţi de partidele de stânga şi au plecat, cei mai mulţi, către Frontul Naţional. Şi când te gândeşti că unii dintre ei începuseră cu Frontul Popular, alianţă de stânga, care câştigase alegerile din mai 1936! 

Starea intelectuală a stângii româneşti este tot una de comă intelectuală. Nu mai produce idei. Nici măcar nu încearcă să imite ce se mai află pe piaţa ideilor politice în domeniu. Tot în numele ”reformismului” şi al ”realismului politic” PSD refuză, acum, să-şi asume atât istoria sa, ca partid, cât şi identitatea social democrată. Lucrurile nu se rezumă la economie, cum par să creadă mulţi dintre colegii mei. Faptul că şi în alte partide se întâmplă la fel nu este o scuză. Poate fi însă un motiv serios de îngrijorare. Sunt atâtea domenii în care PSD nu mai gândeşte, fie că este vorba despre organizarea solidarităţii sociale şi naţionale, fie că este vorba despre educaţie, cultură, sănătate. 

În fond, pe cine reprezentăm noi, ca partid? Clasa de mijloc, care ne urăşte şi ne contestă? De ce renunţăm la sprijinul categoriilor sociale pe care le reprezintă tradiţional un partid social-democrat? De ce nu mai reprezintă combaterea sărăciei un obiectiv central al acţiunii unui partid de stânga? Cum am devenit noi cel mai pro business partid din România? De ce am renunţat la critica, necesară, a sistemului capitalist (necesară, altminteri el devine, a devenit deja, tiranic) şi am preluat o mulţime de teme specifice neo-liberalismului?

Lipsa de idei se vede şi în felul în care abordăm, spre pildă, Referendumul pentru modificarea Constituţiei. Care este, înainte de orice, o temă politică. Şi avem obligaţia să nu facem din ea o nouă sursă de conflict, de divizare a societăţii. Indiferent de rezultat, tot aici vom trăi, împreună; trebuie deci să avem tăria să ne asumăm deciziile noastre, să le respectăm pe ale celorlalţi. Să nu atingem, prin ceea ce spunem, şi facem, demnitatea nimănui. Dar asta nu se poate face dacă, aşa cum ne este obiceiul, ne mulţumim să lăsăm lucrurile să se desfăşoare de la sine, în loc să discutăm serios despre starea drepturilor, libertăţilor şi obligaţiilor care decurg din Constituţie, sau despre nevoia lărgirii ariei drepturilor şi libertăţilor. 

Ni se pare că drepturile existente sunt cunoscute şi exercitate pe deplin de toţi românii? Că ele, drepturile şi libertăţile, sunt respectate de stat şi de ceilalţi actori instituţionali? Că nu sunt abuzuri? Că nu sunt încălcări ale libertăţilor fundamentale? Funcţionează sau nu garanţiile din Constituţie? Sunt suficiente? Dar dacă partidul nu mai funcţionează decât ca un partid al puterii, de unde să apară ideile? 

De calitatea ideilor, am mai spus, depinde calitatea guvernării. Numai că PSD, în ultimul timp, nu mai produce idei. Produce doar motive de breaking news. Şi, într-o lume politică dominată de conflicte, umilim pe toţi cu conflictele noastre. Prea puţin pentru un partid atât de mare!