Republica Moldova şi corupţii săi

Chiar dacă plasată la întâlnirea unor falii geopolitice, fapt ce îi face existenţa plină de tensiuni şi de neprevăzut, Republica Moldova este, totuşi, o ţară al cărei popor are istoria şi idealurile sale şi îşi are politicienii săi (şi buni şi răi), pe care îi legitimează periodic prin vot, şi nu e un teren viran populat de un fel de hominizi ce trăiesc doar pentru a întreţine terenul de joc al celor din stânga şi din dreapta lor.

Dacă la Chişinău ar fi decis autorităţile de la Bucureşti sau Bruxelles, acum Republica Moldova era cel puţin în pragul semnării tratatului de aderare la UE; dacă la Chişinău ar fi decis autorităţile de la Moscova, acum Republica Moldova era în CSI. Nu s-a întâmplat niciuna dintre aceste variante, pentru că la Chişinău decid autorităţile de acolo, în condiţiile geostrategice specifice.

În poziţionarea faţă de Republica Moldova în ultimul sfert de veac, autorităţilor de la Bucureşti li se pot reproşa multe aşa cum li se pot reproşa multe gesturi pe care le-au făcut împotriva intereselor României. Însă nu se pot ignora lucrurile importante pe care România le-a făcut pentru Republica Moldova. Este o dovadă de crasă ignoranţă să spui ironic că ajutorul României ar consta doar în câteva cărţi şi Dustere. Se întreabă astfel de minţi simpliste cât a costat România şcolarizarea elevilor şi studenţilor din Republica Moldova timp de 26 de ani şi ce efect a avut acest proces asupra generaţiilor ce merg astăzi la vot? Se întreabă astfel de minţi obtuze ce a însemnat acordarea cetăţeniei române pentru cetăţenii moldoveni cărora regimul comunist sovietic le-a luat cetăţenia română în mod abuziv? Aşa i-a românizat România pe românii de peste Prut, aşa i-a desovietizat: prin educaţie. În timp, nespectaculos, astfel încât uneori şi beneficiarii politicii educaţionale a României au uitat cui datorează beneficiile carierei şi ale plimbării nestingherite prin Europa şi chiar ale recunoaşterii publice. Dar, nu-i nimic, ingratitudinea rămâne în cota ei admisibilă.

Ultimele studii arată că între cele două curente (pro UE şi pro-CSI) nu este diferenţă mare, curentul proeuropean înregistrând o scădere din cauza corupţiei ce a fost asociată cu partidele proeuropene. Situaţie nedreaptă, fiindcă toate partidele au contribuit la acest flagel, însă o promisiunea neonorată se întoarce împotriva celui ce nu s-a ţinut de ea. Dar, să nu uităm că studiile au vizat doar populaţia din ţară, nefiind luat în calcul sfertul din populaţia Moldovei ce se află în diaspora (cei mai mulţi în ţările UE). La alegerile prezidenţiale de anul trecut, Ponta (ce a mizat pe un mesaj naţionalist) era dat câştigător în sondajele din ţară; când s-a mobilizat diaspora, situaţia s-a răsturnat. Să afirmi că moldovenii sunt proruşi este o dovadă de superficialitate, de tratare folclorică a realităţii. Vom vedea cum stau cele două curente după evenimentele din aceste zile de la Chişinău, când s-a vorbit foarte mult despre ceea ce reprezintă Plahotniuc şi cei din spatele său.

În noaptea minţii toate vacile sunt negre şi trebuie să fii grav afectat de un astfel de regim nocturn sau să fii o matrioşkă ce ascunde în ea un mic demon sovietic ca să afirmi că moldovenii ar fi descoperit că Europa românească se aseamănă foarte mult cu cea rusească. Vorbeşte de-a dreptul micul sovietic din tine atunci când prezinţi România ca pe o putere ce a colonizat Republica Moldova – în vremea lui Stalin, propaganda sovietică vorbea de „imperialismul românesc”. Trebuie să nu ai habar de ponderea afacerilor româneşti în raport cu cele ruseşti şi cu cele autohtone din Republica Moldova ca să afirmi că acolo românii au dezvoltat un capitalism sălbatic ca în România. Să nu mai spun de flagranta contradicţie: România nu a făcut mare lucru pentru Republica Moldova, în afară de câteva cărticele şi maşinuţe, dar a dezvoltat acolo un capitalism sălbatic. Nu românii din România au furat miliardul din băncile moldoveneşti ca să-ţi permiţi să spui cu nonşalanţă că implicarea României a împins Republica Moldova în braţele Rusiei.

Trebuie să fii tare de virtute să poţi construi un raţionament precum: România este o mare exportatoare de corupţie; România nu s-a implicat suficient în treburile Republicii Moldova; deci, România este vinovată de corupţia din Republica Moldova.

Republica Moldova a avut şi are aceleaşi metehne ca România şi ca toate celelalte state postcomuniste. Nu a trebuit să vină maeştrii de la Bucureşti să-i înveţe corupţia pe cei de la Chişinău, astfel încât să fie invocat Voronin ca mare patriot. Pe vremea lui, corupţia era doar mai  crentralizată. Politicienii corupţi de la Chişinău nu au dus banii nici la Moscova nici la Bucureşti, ci în conturile proprii. Nu Bucureştiu l-a creat pe Plahotniuc, nu Bucureştiul l-a pus să facă filme cu oamenii politici şi nu la comanda Bucureştiului a şantajat şi a „păpuşat” el oamenii politici din Republica Moldova. A făcut cineva vreun calcul câţi bani s-au scurs din Republica Moldova în România ca să poată afirma cu seninătate că românii au văzut un vest sălbatic acolo pe care l-au exploatat? Văd că, deodată, românii apar ca mari spoliatori ai Republicii Moldova, când evidenţa constrângătoare arată că acolo domină afacerile celor din est. A reduce relaţia dintre cele două ţări de pe malurile Prutului la combinaţiile a doi-trei interlopi sau la utilizarea electorală a acestei relaţii de către unii politicieni de la Bucureşti este cel puţin o dovadă de miopie.

Aşa se construişte realitatea propagandistică: pe falsuri şi inventarea de cauzalităţi. 

Republica Moldova a fost timp de şapte ani sub tutela României (fals);

românii nu au ajutat Republica Moldova (fals);

românii au dezvoltat în Republica Moldova un capitalism sălbatic (fals);

românii sunt responsabili de devalizarea băncilor moldoveneşti (fals);

moldovenii sunt proruşi (discutabil).

--------------------------------------------------------------------------------------

Deci, România a împins Republica Moldova în braţele Rusiei (concluzie falsă în beneficiul lui Plahotniuc, Dodon şi Usatîi).

Cred că românii din Republica Moldova vor găsi resursele de a reveni la situaţia din zilele semnării Acordului de la Vilnius. Au putut vedea cu toţii în aceste zile cine este sub pedala lui Plahotniuc şi cine poate gândi cu propriul cap. Şi văd acest lucru şi cei plecaţi la muncă în ţările din UE, aşa cum au văzut şi românii din diaspora în decembrie 2014.

Toate gesturile României în raport cu Republica Moldova sunt limitate de obligaţiile pe care le are ca membru al NATO şi UE. Tot timpul există riscul ca forţele antieuropene să o acuze de ingerinţă, aşa cum s-a întâmplat pe vremea lui Voronin. Nimeni nu spune că România a exploatat la maxim posibilităţile de a ajuta Republica Moldova în parcursul ei proeuropean. Însă de la critica justă, fundamentată pe dovezi, şi de la faptul că îi dispreţuieşti pe responsabilii de la Bucureşti până la a emite enormitatea că intervenţia României a împins Republica Moldova în braţele Rusiei e cale lungă – ca de la adevăr la fals sau ca de la sănătate la boală.