Republica Moldova - noi clivaje, tentaţia populismului şi calea necesară a reformelor

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Într-un studiu recent publicat sub auspiciile Carnegie Endowment, Thomas Carothers şi Richard Youngs analizează natura şi cauzele protestelor care au avut loc în ultimii ani la nivel global. Concluziile lor sunt că astăzi avem de-a face cu un număr mai mare de proteste decât în trecut: după valul de democratizare din anii 1980 şi 1990, a început o perioadă de relativă acalmie, pentru ca după 2011 să existe din ce în ce mai multe proteste.

Nu este doar o iluzie indusă de mass-media şi de social media care conţin în prezent mai multe relatări de la faţa locului, iar informaţiile pot fi transmise spontan în mai multe ţări. O altă concluzie a cercetării este că protestele au astăzi un specific naţional, nu mai privesc aspecte transnaţionale precum în urmă cu un deceniu. Protestatarii nu mai ies în stradă pentru a combate globalizarea, simultan în mai multe oraşe din ţări diferite. În prezent, protestele sunt locale.

Nu se mai fac revendicări politice, ci principala preocupare a protestatarilor este corupţia. Tema apare ca un liant al protestelor, deoarece elitele politice din ţările în tranziţie au generat aşteptări majore privind creşterea nivelului de trai, aşteptări care nu s-au concretizat. În paralel însă, aceste elite au devenit principalii beneficiari ai tranziţiei.

Surprinzător, concluziile celor doi autori explică foarte exact situaţia actuală din Republica Moldova (deşi această ţară nu este nici măcar amintită în studiu). Asocierea la Uniunea Europeană, programul pro-european al alianţei politice aflate la guvernare după protestele tragice din anul 2009 au generat aşteptări uriaşe privind îmbunătăţirea situaţiei economice a populaţiei. Acesta a fost mesajul prin care pro-europenii s-au impus în Republica Moldova: vă oferim calea, ea duce inevitabil la prosperitate. A fost, oarecum inconştient, inoculată ideea că nu este nevoie de prea multă responsabilitate şi muncă individuală, Europa va da bani şi se vor rezolva toate problemele. Mitul a avut un succes relativ. Din acest motiv şi partizanii modelului de integrare care exclude UE şi pune în prim - plan Federaţia Rusă, prin proiectul uniunii vamale, au început să folosească acelaşi mit : Federaţia Rusă este puternică şi poate proteja Republica Moldova eficient. Treptat, confruntarea politică s-a redus la un conflict al miturilor politice şi economice. Între timp, elita politică şi financiară a prosperat, iar băncile au devenit tentante pentru capitalul străin. A fost foarte uşor ca elita politică şi finaciară a Republicii Moldova să conlucreze eficient cu capitalul străin (a se citi rus) pentru a îngenunchia băncile. Într-o democraţie fragilă, băncile atrag ca un magnet pe noii îmbogăţiţi care vor să acumuleze capital mai rapid decât ritmul firesc al propriilor afaceri. Este greu în acest moment de stabilit responsabilităţi în ceea ce priveşte subminarea sectorului bancar din Republica Moldova. Este vorba de mai multe grupări, formate din oameni de afaceri şi politicieni, grupări şi persoane care nu doresc să-şi decline identitatea, din raţiuni lesne de înţeles.

La un moment dat, lipsa banilor din bănci a fost resimţită şi de cetăţeni. Au început să fie căutaţi vinovaţii. Nici până acum nu se cunoaşte exact reţeta dispariţiei banilor şi nici identitatea tuturor responsabililor.

Clivaje în rândul protestatarilor din Chişinău

Cetăţenii au ieşit în stradă să protesteze, indiferent dacă au avut simpatii pro sau anti-europene. Datorită faptului că protestele durează de mai bine de 200 de zile, în Republica Moldova a apărut un nou clivaj care se adaugă celui geopolitic : pentru sau împotriva combaterii corupţiei. Pentru combaterea corupţiei s-au pronunţat în general pro-europenii dar şi anti-europenii. În favoarea negării (ori pentru încetinirea combaterii) corupţiei s-au pronunţat deopotrivă pro-europeni şi anti-europeni. Astăzi, Republica Moldova are de-a face cu un clivaj politic pro şi anti-european, respectiv cu un clivaj social, pentru combaterea sau pentru ignorarea corupţiei. Cele două clivaje sunt diferite şi tind să fie din ce în ce mai diferite. Din acest motiv, Platforma Civică Demnitate şi Adevăr (PCDA) protestează pentru acelaşi scop şi în acelaşi loc cu Partidul Nostru a lui Renato Usatîi şi cu PSRM al lui Igor Dodon, fără ca cele două grupări să se coalizeze. La aceste două clivaje se adaugă un al treilea : pro sau contra unirii cu România. Din acest motiv, unioniştii s-au instalat în PMAN dar s-au retras ulterior, nereuşind să convingă ceilalţi protestatari să li se alăture şi fiind chiar apostrofaţi de aceştia.

Trei clivaje majore care se suprapun nu numai în stradă, ci şi în societate. Este cam mult pentru o ţară care mai numără aproximativ 3 milioane de locuitori.

Nu este meritul acestor iniţiative civice sau partide politice că cetăţenii au ieşit în stradă. PCDA a început ca o construcţie amorfă, fără lideri şi nu a evoluat. Platforma nu a aceptat implicarea intelectualilor publici, ceea ce a dus la momente delicate, în care nu avea cine vorbi de la tribună sau când cei care vorbeau miilor de oameni veniţi din întreaga Republică Moldova nu aveau ce transmite. Iniţiatorii PCDA au îndemnat, înainte de alegerile locale din iunie, să nu fie votate „partidele oligarhice”, dar au omis să spună cine trebuie votat. Dacă mişcarea de protest ar fi generat lideri politici care să participe la alegerile locale, probabil că aceştia ar fi câştigat în multe localităţi şi raioane. Refuzul de a „politiza” protestul a dus la câştigarea puterii la nivel local chiar de către cei acuzaţi că ar fi contribuit la devalizarea băncilor (cazul lui Ilan Shor, votat primar la Orhei). De ce nu a dorit PCDA să participe la alegerile locale ori să susţină candidaţi independenţi sau propuşi de partide? O întrebare la care, deocamdată, nu avem răspuns. Să fi fost doar o omisiune datorată lipsei de experienţă în gestionarea protestelor civice? Ori un gest deliberat?

Câştiguri şi lacune ale PCDA

Demisia guvernatorului Băncii Naţionale a Moldovei, Dorin Drăguţanu, a fost solicitată de PCDA, dar şi de „oligarhii” pe care această mişcare îi combate. Această demisie poate fi privită ca o victorie a protestatarilor împotriva unei persoane considerată a fi cel mai slab guvernator al BNM de până în prezent, acuzat că a primit credite personale la dobânzi sub nivelul pieţei dar şi a anti-europenilor şi a celor care se împotrivesc combaterii corupţiei : acordul cu FMI nu s-a mai încheiat, angajarea companiei Kroll pentru a doua etapă de investigare a „furtului secolului” nu a mai fost făcută. Fostul premier Chiril Gaburici a început să aibă serioase probleme de imagine, culminând cu demisia guvernului pe care îl conducea, tot înainte de venirea delegaţiei FMI la Chişinău. O mână invizibilă pare a-i înlătura de pe scenă pe cei care ar fi trebuit să dialogheze cu FMI, în momente critice. Simplă coincidenţă ? Ori cei care se situează pe versantul anti anti-corupţiei au tot interesul să nu se accepte condiţiile cerute de FMI, respectiv transparenţă totală în sectorul financiar şi asanarea sectorului bancar ? Din nou, o întrebare la care nu avem deocamdată răspuns.

Unul din liderii PCDA (mai exact, vorbitor frecvent de la tribună, deoarece această iniţiativă nu are un lider recunoscut unanim, cu un program de revendicări politice şi economice concrete), Andrei Năstase, finul şi avocatul unor controversaţi oameni de afaceri, Viorel şi Victor Ţopa, a declarat de mai multe ori că nu este nevoie de investigaţiile companiei Kroll. În acest caz, cum poate fi combătută corupţia, doar scandând împotriva „oligarhilor” ? PCDA nu atinge deloc problema privatizării unui pachet de acţiuni de la AirMoldova, condusă la un moment dat de Victor Ţopa, companie care a împrumutat milioane de euro de la BEM fără să-i mai întoarcă înapoi. Ce doreşte atunci PCDA ? Combaterea corupţiei sau combaterea unor persoane şi nu a altora, în numele luptei anti-corupţie ?

Reprezentanţii PCDA nu sunt figuri noi, ci figuri de rangul doi ai fostei elite politice din Republica Moldova, înainte de 2009. Câţiva dintre ei (Vasile Năstase, Angela Aramă, Valentin Dolganiuc) au fost înrolaţi în PPCD. Un partid care a promovat agenda pro-europeană până la momentul în care s-a aliat cu PCRM condus de Vladimir Voronin. Însuşi Iurie Roşca, fostul lider al PPCD, s-a oferit să participe la actualele proteste.

Aceşti reprezentanţi au avut iniţial o atitudine rezervată, apoi făţiş ostilă la adresa unioniştilor prezenţi în PMAN. La demonstraţii s-a cerut şi eliberarea celor care fac parte din reţeaua teroristă Antifa, conduşi de Grigore Petrenko, grupare care a fost anihilată chiar înainte de alegerile parlamentare din toamna anului trecut. Care este în acest caz agenda PCDA ? Combaterea corupţiei şi o nouă clasă politică sau o împărţire arbitrară în corupţi „răi” şi „buni”, respectiv o preluare a puterii de către eşalonul doi politic de dinainte de 2009 care a făcut şi pactul cu PCRM ? Este de asemenea greu de înţeles atitudinea ostilă a protestatarilor PCDA împotriva unor figuri publice precum Eugen Doga sau Nicolae Dabija.

Populismul, mai grav ca sărăcia

PCDA doreşte alegeri anticipate şi alegerea şefului statului prin sufragiu universal. Revendicarea este comună cu cea a liderilor Dodon şi Usatîi. De ce ar trebui înlocuit un Parlament votat cu mai puţin de un an în urmă ? Republica Moldova se află într-o deplină criză a reprezentării politice : alegătorii nu mai au încredere în general în cei pe care îi votează. Regula de bază a reprezentării politice în democraţie este aceea că poporul deleagă puterea unor reprezentanţi, aleşi pe o durată fixă, de regulă 4 ani. Populismul atacă democraţia, accentuând criza reprezentării politice, spunând cetăţenilor că nu sunt reprezentaţi, că toate partidele reprezentate în Parlament sunt corupte şi că doar populiştii sunt „curaţi” şi pot exercita puterea în slujba poporului. Din acest motiv, populiştii nici nu doresc să vină la putere deoarece exercitarea puterii ar delegitima acest discurs.

Nu cumva aceasta este şi explicaţia pentru care PCDA refuză implicarea în politică, dar combate reprezentanţii aleşi în Parlament, pe motiv că ar fi cu toţii corupţi ? Nu cumva cartea populismului este jucată extrem de abil de PCDA? Partidul Nostru joacă deliberat cartea populismului (de unde şi denumirea…). De ce o joacă şi PCDA, fără a încerca să se delimiteze de populismul celor cu care împart acelaşi loc de manifestare publică ? Într-o situaţie de criză economică, populismul este cel mai nociv ingredient care poate destabiliza o societate. Populismul este acum pentru Republica Moldova cel mai mare pericol. Mai mare chiar decât sărăcia, o sărăcie generată şi întreţinută de corupţie.

Interesanţi de politică. Fără partid politic

Într-un recent sondaj CBS - AXA, la întrebarea dacă ar avea loc alegeri anticipate, Partidul Nostru ar obţine 23 %, PSRM 21 %, PPEM şi PCRM câte 10 %, PL 9 %, PLDM şi PD câte 7 %. Astfel, partidele conduse de Dodon şi Usatîi ar acumula 44 %, iar partidele care fac parte din AIE 3 - 23 %. Puterea ar reveni aşadar unei coaliţii între un partid populist şi unul asumat anti-european (denumirea de socialist nu înseamnă situarea la stânga eşichierului politic, ci mai degrabă distanţarea asumată de partidele de centru - dreapta, exponente ale curentului pro-european). Cum ar arăta Republica Moldova condusă de o asemenea alianţă politică ? Acesta este şi scopul PCDA ? Din nou, întrebări fără răspuns. Sondajul CBS - AXA evidenţiază şi faptul că 87% dintre respondenţi consideră că Republica Moldova se îndreaptă într-o direcţie greşită. Cifra este extrem de îngrijorătoare. Practic, nu există cetăţean al Republicii Moldova care să fie mulţumit de actuala stare de fapt. Pe acest fundal, tentaţia populismului şi a extremelor politice este extrem de mare. Foarte asemănător cu ce se întâmplă astăzi în Republica Moldova a avut loc în Grecia, tot pe fundalul unei crize economice şi a corupţiei generalizate. Consecinţele s-au văzut : populismul, asociat cu extrema stângă, poate fi extrem de eficient în stradă, nu şi la guvernare. Să nu fi învăţat nimic elita politică şi cetăţenii Republicii Moldova din experienţa tristă a Greciei care arată că o criză economică poate fi înlocuită nu cu prosperitate, ci cu o criză economică şi mai mare ?

Sondajul CBS - AXA scoate la lumină o altă cifră interesantă : 45% din cetăţeni sunt interesaţi de politică, dar nu se regăsesc în vreun partid politic. Este o cifră record, raportat la sondajele de până acum. Sunt aceştia alegătorii unui nou partid ? Mai degrabă, este vorba de o categorie care realizează situaţia gravă prin care trece economia Republicii Moldova dar nu doreşte să se alăture protestelor, cel puţin nu în forma actuală. Această categorie nu doreşte să se alăture vreunui partid, deoarece nu există de fapt partide politice în Republica Moldova. Există grupuri de interese economice care vor să aibă reprezentare politică. Aceasta explică şi de ce avem de-a face cu număr mare de partide dar cu o rată mică de penetrare a lor (numărul membrilor de partid în Republica Moldova este cu mult sub media europeană, dacă nu se iau în calcul desigur numărul funcţionarilor de stat care au schimbat cămaşa PCRM cu cea a AIE, pe perioadă determinată).

Ieşirea din criză

Protestatarii doresc şi demisia preşedintelui Timofti, precum şi alegerea directă a preşedintelui. Ar fi aceasta o soluţie pentru Republica Moldova? Nu se poate da un răspuns la această întrebare înainte de a face diagnoza exactă a actualului regim politic : regim parlamentar cu partide slabe. Ce s-ar întâmpla dacă ar exista un regim semi-prezidenţial, cu aceleaşi partide slabe ? Analiza ţărilor care au operat o asemenea schimbare ne arată că, atunci când nu există partide puternice, preşedintele cu prerogative tipice regimului semi-prezidenţial tinde să „prezidenţializeze” regimul, să se comporte precum un şef de stat autoritar. Are nevoie Republica Moldova de un preşedinte care să transfome actualul regim într-unul autoritar (aceeasta fiind tendinţa naturală, uneori chiar şi împotriva voinţei celui care ocupă cea mai înaltă funcţie în stat) sau de partide puternice, bazate pe transparenţă financiară ? O întrebare care nu numai că nu a primit deocamdată un răspuns dar nici măcar nu a fost formulată.

Cum poate ieşi Republica Moldova din actuala criză economică, o criză care a început să aibă şi implicaţii politice ? Soluţia ar fi, în primul rând, dialogul permanent între putere şi protestatari, indiferent dacă sunt susţinători ai PCDA sau ai liderilor Dodon şi Usatîi. Dialogul anihilează orice posibilă violenţă, prin dialog pot fi găsite soluţii. Este nevoie de o foaie de parcurs în privinţa combaterii corupţiei, agreată de toţi actorii politici. Numai în acest fel clivajul între cei care susţin combaterea corupţiei şi cei care nu văd vreo problemă în perpetuarea ei se va estompa. Este necesar a avea discuţii serioase cu FMI şi UE, ale căror soluţii sunt raţionale. Sectorul bancar trebuie refomat din temelii, la fel ca şi întregul sector bugetar. Sunt necesare garanţii pentru independenţa justiţiei - modele de succes există.

Care poate fi rolul României în acest context ? Acesta ar trebui să constea în urmărirea scopurilor enunţate mai sus şi în susţinerea financiară a persoanelor sau comunităţilor aflate în nevoie, prin proiecte concrete, selectate pe baza unor proceduri transparente. A se observa că, în acest moment, nu acesta este obiectivul asumat de guvernul de la Bucureşti în privinţa Republicii Moldova. De fapt, nu există niciun obiectiv, ci doar declaraţii politice. 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite