REPORTAJ Congresul PSD: război şi în partid, şi în stradă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Congresul PSD, cu toate că a avut un rezultat dinainte cunoscut, a fost marcat, în interior, de revolta echipei Ecaterina Andronescu-Nicolae Bănicioiu şi, pe alocuri, a Gabrielei Frirea. În exterior, protestul #Rezist de peste stradă i-a făcut pe unii membri PSD să-şi încordeze pumnii dar, până la urmă, s-au descărcat cu câteva înjurături. Pe scurt, Congresul PSD a adus, din nou, faţă în faţă două state paralele separate de un cordon de jandarmi

VIDEO Din culisele Congresului

Sâmbătă dimineaţă, pe la ora 10.00, în centrul Capitalei, dintr-o maşină cu număr de Moldova coboară patru persoane: doi bărbaţi şi două femei, cumva simbolic pentru egalitatea de gen impusă în partid. Bărbaţii poartă eşarfă roşie în loc de cravată, iar doamnele verifică, într-o oglinjoară, dacă n-au urme de rimel pe faţă. Pornesc apoi agale spre Sala Palatului, pregătiţi să aplaude, să voteze şi să întoarcă, tot pe întuneric, acasă. Un alt bărbat, cât un munte, înfulecă pe fugă un sandviş imens, care îi acoperă jumătate de faţă, ca o burka ţesută din pâine. La intrarea organizată special pentru presă, jurnaliştii sunt întâmpinaţi de un domn cu părul alb, îmbrăcat într-un costum gros, de dinainte de Revoluţie. Pare că a rămas acolo, ca recuzită de la ultimul Congres al partidului unic. Imediat, comisarul european Corina Creţu intră de mână cu ministrul Rovana Plumb, obicei des întâlnit în rândul doamnelor din PSD. 

Peste drum de Sala Palatului se strâng câţiva protestatari #Rezist. Ca răspuns, partidul mobilizează câţiva bărbaţi care se plimbă prin parcare. În scurt timp, cele două armate, #Rezist vs PSD, încep să-şi arunce vorbe jignitoare peste un fileu de jandarmi. „Hoţilor!”, strigă unii. „Drogaţilor!”, răspund ceilalţi. Aceasta este abia încălzirea.

Înăuntru, Liviu Dragnea intră în sală, pe fundal muzical, alături de Viorica Dăncilă. Urmează o sesiune de fotografii, pupături şi îmbrăţişări cu delegaţi de prin toate colţurile ţării. E singura bucurie sinceră pe care o aduce un Congres: oamenii simpli pot să-i atingă pe cei de dincolo de ecranul televizorului. La microfon, Marian Neacşu, secretarul general al partidului, rosteşte vorbe mari: „Noi, PSD, suntem o forţă a binelui, noi suntem speranţa pentru această ţară”. Afară, protestatarii întind un banner:  "Dacă alegeţi mafia pierdeţi România".

Protestatari la Congresul PSD la Săla Palatului în 10 martie 2018 FOTO Mediafax / Alexandra Pandrea

FOTO Mediafax / Alexandra Pandrea

„Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”

Liviu Dragnea ia cuvântul şi vorbeşte mai întâi despre importanţa femeilor în politică. Din primul rând, îi zâmbeşte partenera sa de viaţă, prezentă, în mod surpinzător, la o acţiune politică. Simbolic vorbind, e prima doamnă a PSD. E flancată de Carmen Dan, ministrul de Interne, şi de Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. 

FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Irina Alexandra Tanase iubita lui Liviu Dragnea FOTO Inquam Photos / Octav Ganea

Delegaţii îl întrerup cu aplauze pe Dragnea de fiecare dată când liderul PSD trage aer în piept. „Hai să aplaudăm la final o dată şi bine”, cere Dragnea. Sala se conformează. „Să mergem înainte cu legile Jusiţiei”, îndeamnă preşedintele PSD. Strada răspunde: „DNA, să vină să vă ia”.  Dragnea: „Stat de drept înseamnă domnia legii, nu domnia unor şefi”. Strada: „La puşcărie!”. „Închideţi geamul că nu mai vreau să-i aud. Ăştia ne provoacă”, îi cere o doamnă în palton roşu unui tânăr care fuma pe balcon şi ţinea geamul deschis, pe unde se strecurau vorbele deranjante din stradă. „Nu scăpaţi”, se auzea de afară. „Hai să le scăpăm noi câteva. Nu-s mai mult de 100, mergem peste ei”, vorbeau câţiva bărbaţi social-democraţi, strângându-şi pumnii în palme. De la microfon, Dragnea cerea un vot simbolic: „Aveţi curaj să mergeţi mai departe? Vreţi să mai fiu în continuare preşedintele vostru?”. Iar sala a răspuns într-un glas şi într-un „daaaa” în formă continuată. Chiar şi strada a răspuns, căci discursul liderului PSD era proiectat şi afară: „Dragnea, îndrăzneşte să crezi că suntem mulţi”, o formă rescrisă a sloganului PSD din campanie. 

La finalul discursului, preşedintele partidului a invitat-o pe Viorica Dăncilă la microfon, după o regie bine stabilită dinainte. "Liviu Dragnea o aşteaptă la pupitru, iese puţin în faţa pupitrului în întâmpinare pentru a se realiza fotografii clare cu cei doi când îşi strâng mâna", preciza scenariul pregătit la partid, obţinut de “Adevărul”. Planul a fost respectat întocmai. 

Afară, protestatarii s-au înmulţimit cu vedete TV, printre care Rareş Bogdan şi Oreste, iar portavocea a fost schimbată cu un megafon, astfel încât zgomotul era şi mai mare. Cei mai mulţi delegaţi au lăsat deoparte discursul Vioricăi Dăncilă şi au ieşit să vadă ce se întâmplă.

Protest Sala Palatului in timpul congresului psd FOTO Inquam / Alexandru Buşcă

Delegaţii PSD au urmărit de la ferestre protestele #Rezist  FOTO Inquam / Alexandru Buşcă

De pe trotuar, Oreste ţipa: “Salvaţi stânga românească!”. De la etajul 1, o doamnă îi făcea cu mâna lui Rareş Bogdan, la etajul 2, câţiva hipsteri cu părul vopsit în roz şi în mov îşi făceau selfiuri. Înăuntru, Viorica Dăncilă trasa câte o sarcină fiecărui ministru: “Eugen, vrem factură electronică”. Vorbea cu Eugen Orlando Teodorovici, ministrul de Finanţe.”Vom finaliza stadionul din Târgu Jiu. Organizaţia Gorj, unde sunteţi?”, întreba premierul. “Aiiiiccii”, se auzea din sală. Acolo, pe câţiva metri pătraţi de pământ, în centrul Bucureştiului, tocmai îşi dăduseră întâlnire mai multe Românii.  

Ecaterina Andronescu a ajuns să facă disidenţă

Rezultatul Congresului a fost cel dinainte cunoscut, cu o excepţie: Adrian Ţuţuianu, aflat în dizgraţia lui Liviu Drganea, a reuşit să-l învingă pe Şerban Valeca, favoritul conducerii, pentru funcţia de vicepreşedinte PSD. Apatia Congresului a fost spartă de Ecaterina Andronescu şi de Nicolae Bănicioiu, care s-au retras din cursa pentru funcţia de preşedinte executiv acuzând că nu li s-a dat voie să vorbească. Cei doi aveau dreptate: votul începuse înainte ca fiecare candidat să susţină un mic discurs, aşa cum se obişnuieşte. “Să rămână organizatorii cu toate funcţiile”, a spus, nervos, Bănicioiu. Oricum, cărţile erau făcute pentru Viorica Dăncilă. “Nici eu n-am câştigat întotdeauna când am candidat”, a răspuns premierul. Ultimul cuvânt l-a avut Liviu Dragnea: “A fost o zi lungă, dar nu foarte lungă, aşa cum era pe vremuri”. Însă se anunţă în continuare vremuri tulburi în partid. În timp ce conducerea PSD sărbătorea victoria, Gabriela Firea, aflată şi ea în conflict mocnit cu Dragnea, ameninţa, la Antena 3, din nou cu demisia, dacă partidul şi Executivul nu o vor sprijini. 

Cum arată noua conducere a PSD

Preşedinte: Liviu Dragnea (fără să fi fost votat din nou)

Preşedinte executiv: Viorica Dăncilă a fost aleasă cu 2880 voturi „pentru“, în vreme ce contracandidata sa, Ecaterina Andronescu, a primit doar 545 „pentru" şi 3.278 împotrivă.

Preşedintele Consiliului Naţional: Niculae Bădălău

Secretar General: Marian Neacşu 

Vicepreşedinţi pe regiuni:

1. Bucureşti-Ilfov: Gabriela Firea (primar general al Capitalei) şi Robert Negoiţă (primar al Sectorului 3);
 
2. Regiunea Sud-Vest: Lia Olguţa Vasilescu (ministrul Muncii) şi Paul Stănescu (vicepremier şi ministrul Dezvoltării) 
 
3. Regiunea Sud-Muntenia: Carmen Dan (ministru al Afacerilor Interne) şi Adrian Ţuţuianu (senator PSD)
 
4. Regiunea Sud-Est:  Mirela Furtună (deputat PSD) şi Marian Oprişan (preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea);
 
5. Regiunea Nord-Est: Doina Fedorovici (senatoare de Botoşani) şi Gabriel Vlase (vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor);
 
6. Regiunea Nord - Vest: Doina Pană (fost ministru al Apelor şi Pădurilor) şi Gabriel Zetea (preşedinte Consiliului Judeţean Maramureş);
 
7. Regiunea Vest: Mihai Fifor (ministru al Apărării Naţionale) şi Natalia Intotero (ministru al Românilor de pretutindeni);
 
8. Centru - Roxana Mînzatu (deputat de Braşov) şi Bogdan Trif (ministru al Turismului).

 Te-ar putea interesa şi:

Tăriceanu, la Congresul PSD: Ziua în care Iohannis va anunţa că nu o revocă pe Kovesi va fi cea în care îşi va semna singur sentinţa

Adoptarea monedei euro până în 2024, votată în Congresul PSD. Dragnea: Un pas obligatoriu pentru ca România să poată sta la masa bogaţilor

Politică



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite